Connect with us

Actualitate

Peste 2.000 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

Published

on

În primele zece luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 2124 de persoane, dintre care 1087 de femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referinţă, 671 au peste 45 de ani, 520 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 452 au între 25 şi 35 de ani, iar 481 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1070 provin din mediul urban, iar 1054 de persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (723), urmate de cele cu studii gimnaziale (610). Numărul celor cu studii profesionale este de 506, iar cei cu studii primare sunt în număr de 214.

Persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, nu au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele zece luni ale anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5511 de persoane.

Pentru mai multe informaţii despre activitatea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, puteţi accesa https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Tulcea

sursa foto: AJOFM Tulcea

Actualitate

Omagiu pentru Eminescu

Published

on

Astăzi s-au împlinit 171 de ani de la nasțerea Luceafărului poeziei româneşti, iar la Cumpănă atât Mihai Eminescu, cât și Ziua Culturii Naționale au fost celebrate și anul acesta în comuna constănțeană printr-o serie de activităţi culturale, care de data aceasta au fost mult mai restrânse din cauza pandemiei de Covid-19.

Elevii liceului Nicolae Dumitrescu din comuna Cumpăna au depus o coroană de flori la monumentul închinat poetului Eminescu din localitate și au recitat rând pe rând versuri ce îi poartă amprenta poetului  simbol al țării noastre.

Momentul de omagiere a devenit deja o tradiţie respectată în fiecare an la Cumpăna.

Continue Reading

Actualitate

A început etapa a doua de vaccinare anticovid

Published

on

Vineri, 15 ianuarie a început și la Constanța etapa a doua a vaccinării anticovid. Primii la care au ajuns echipele mobile ale Direcției de Sănătate Publică au fost bătrânii din centrele rezidențiale și angajații acestora. La Căminul de persoane vârstince din Constanța interesul pentru vaccinare a fost unul destul de ridicat printre beneficiari. Nu la fel au stat lucrurile însă în cazul angajaților. Din cei 90 doar 20 și-au exprimat acordul pentru administrarea vaccinului.

La căminul de bătrâni din Constanța sunt în jur de 200 de beneficiari. Mai bine de jumătate dintre ei au fost de acord să se vaccineze, deoarece au considerat că sănătatea este prioritară, iar vaccinul nu face altceva decât să îi ajute în lupta cu virusul care a ucis mii de oameni până acum.

De când s-a declanșat pandemia de Covid-19, căminul de bătrâni din Constanța a fost unul dintre principalele focare din județ. Aici, din cei 200 de bătrâni, 150 s-au infectat de a lungul timpului. Tocmai de aceea s-au și decis în număr mare să facă vaccinul.

Începând de luni, 18 ianuarie și toate persoanele de peste 65 de ani se vor putea  vaccina la centrele din municipiu și județ. Iar pentru cele care au probleme de deplasare, municipalitatea din Constanta pune la dispoziție  transport  gratuit prin serviciul “Ability Taxi” la centrul de imunizare.

La nivelul județului Constanța există 18 centre de vaccinare, dintre care două în oraș. Deocamdată însă vor fi deschise doar opt, urmând ca ulterior și celelalte să devină funcționale.

Continue Reading

Actualitate

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, partener în proiectul european EALING

Published

on

Proiectul se referă la posibilitatea navelor de a se alimenta cu energie electrică de la mal, pe timpul staționării în porturi. Astfel, nu se mai consumă carburanți pentru producerea energiei, iar emisiile de gaze se reduc semnificativ.

EALING are la bază necesitatea implementării soluțiilor OPS – (Onshore Power Supply – furnizarea de energie de la țărm) în porturile maritime TEN-T, pentru a răspunde în special cerințelor formulate în European Green Deal, precum și în alte Directive UE ce privesc crearea și utilizarea infrastructurii dedicate combustibililor alternativi, precum și stabilirea unui cadru pentru facilitarea investițiilor durabile în acest domeniu.

Proiectul este coordonat de Fundația Valencia Port și este finanțat prin programul european Connecting Europe Facility 2019. Cei 16 parteneri implicați sunt autorităţi portuare, asociații profesionale, autorități din Spania, Italia, Germania, Grecia, Bulgaria, România, Slovenia și Portugalia.

Obiectivele ce urmează a fi realizate sunt:

  • evaluarea performanțelor operaționale și de mediu ale porturilor participante, în cadrul operațiunilor de alimentare a diferitelor tipuri de nave (Ro-Ro, Ro-Pax, portcontainere, nave de pasageri);
  • contribuția la dezvoltarea în continuare a unui cadru comun armonizat și interoperabil al UE, pentru implementarea infrastructurii și echipamentelor OPS în porturi, cu o strânsă cooperare între toate părțile interesate din sectorul maritim;
  • realizarea tuturor studiilor tehnice, de mediu, socio-economice și financiare necesare pentru accelerarea pregătirii și lansării etapei de lucrări de infrastructură OPS;
  • implementarea infrastructurii și echipamentelor OPS în cel puțin 16 porturi din diferite regiuni ale UE (Marea Mediterană, Marea Neagră și Atlantic).

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta