Sărbătoare în cadrul Forțelor Navale Române. Contraamiralul în retragere Mircea Caragea a ajuns la venerabila vârstă de 102 ani și este singurul veteran de război în viață al Forțelor Navale Române care a slujit țara, cu onoare și cu cinste, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la bordul navelor militare.
Născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița, Mircea Caragea a îmbrăcat uniforma militară și a urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” din Craiova (1930-1938), iar pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să
urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Pentru marinarul veteran Mircea Caragea, cea mai frumoasă amintire este faptul că a participat la primul marș de instrucție al navei-școală „Mircea”, desfășurat în anul 1939, navă despre care îi place să spună că „este cu doar 20 de ani mai bătrân decât velierul” și că „dragostea
pentru nava-școală „Mircea” este perenă și necondiționață la orice vârstă, pentru oricine a avut privilegiul să se afle la bordul său”.
După absolvirea școlii navale, în anul 1940, prima funcție pe care a îndeplinit-o tânărul ofițer Caragea a fost la bordul canonierei „Eugen Stihi”, apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la numeroase acțiuni de luptă, fiind îmbarcat, succesiv, la bateria de coastă „Vulturul” și la bordul distrugătoarelor „Mărăști” și „Regina Maria”.
În perioada 1941-1944, actualul decan de vârstă al amiralilor României a participat la numeroase misiuni de respingere a atacurilor aeriene inamice, în zona Constanței, la misiuni de aprovizionare cu munitie, echipament și alimente a trupelor române care luptau împotriva sovieticilor pe frontul de est, precum și la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Peninsula Crimeea (aprilie – mai 1944). Pentru faptele sale deosebite de vitejie,
citate pe ordin de zi pe unitate în timpul participării la misiunile din cel de-Al Doilea Război Mondial, Mircea Caragea a fost decorat de Regele Mihai I al României, în anul 1944, cu „Steaua României”, cel mai vechi Ordin Național al țării noastre, precum și cu Ordinul „Coroana României”.
În semn de apreciere a faptelor de vitejie realizate în cel de-Al Doilea Război Mondial, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, Președintele României i-a conferit, în anul 2019, contraamiralului Mircea Caragea Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.