Connect with us

Actualitate

„Performanţă” incredibilă, greu de egalat

Published

on

Cifre greu de crezut şi greu de egalat şi o statistică cu care noi românii suntem, ce-i drept, obişnuiţi. Trenurile din ţara noastră au acumulat întârzieri de 6 ani într-un singur an!

Aşa arată bilanţul anului 2018, făcut public de oficialii Ministerului Transporturilor. Mai exact, timpul de aşteptare suplimentar în perioada iunie-noiembrie, de exemplu, a fost de… 1,6 milioane de minute, ceea ce înseamnă o întârziere de mai bine de trei ani, în numai jumătate de an.

Totodată, e bine de ştiut că aceste cifre aproape ireale sunt în creştere de la un an la altul. Astfel, în 2017, timpul suplimentar de aşteptare a fost de 4,53 milioane de minute, iar în 2016, trenurile au întârziat mai bine de 4,5 milioane de minute.

 

Această situaţie se datorează, în opinia reprezentanţilor Ministerului Transporturilor, în general porţiunilor de cale ferată care nu permit o viteză constantă de deplasare a trenurilor. În plus, pe o mare parte din tronsoanele de cale ferată sunt şi alte restricţii de viteză, cauzate de lucrările frecvente de reparaţie şi întreţinere a şinelor şi nu numai.

Şi, ca să facem o paralelă cu situaţia din alte ţări europene, o să luăm exemplul Austriei. Îndeosebi în sezonul de iarnă este una dintre destinaţiile preferate ale românilor, care au avut astfel posibilitatea să tragă câteva concluzii clare.

Investiţiile în infrastructura feroviară au fost uriaşe în ultimii ani, însă rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase. În Austria, trenurile circulă chiar şi cu 230 km/h, punctualitatea atinge pragul de 95%, iar garniturile de tren sunt ultramoderne.

Ca să încheiem cu un exemplu concret, amintim că… De la Viena la Paris sunt 1.400 km, distanţă pe care trenurile o parcurg în mai puţin de 11 ore. Pe de altă parte, de la Viena la București sunt 1.100 km, deci cu 300 km mai puţin. Cu toate acestea, distanţa este parcursă în mai bine de 20 de ore.

sursa foto: wikipedia.org, youtube.com, austria.info

Actualitate

Începe recensământul populaţiei în Constanţa

Published

on

Direcția Județeană de Statistică Constanța anunță recensământul populației și locuințelor de probă.

Peste 642 de gospodării din Agigea și 782 de gospodării din municipiul Constanța au fost selectate pentru a participa la recensământul de probă efectuat de Institutul Național de Statistică în etapa de pregătire a Recensământului Populației și Locuințelor care va avea loc în semestrul I al anului 2022. Persoanele selectate în eșantion primesc un pliant informativ (disponibil pe www.recensamantromania.ro şi www.insse.ro )

Recensământul de probă se adresează tuturor persoanelor, indiferent de cetățenie, care au reședința obișnuită* pe teritoriul României:

-10‐16 martie 2021: persoanele cuprinse în eșantion se vor autorecenza prin completarea chestionarului online după preînregistrare

-22‐31 martie 2021: cei care, din motive obiective, nu s‐au putut autorecenza vor primi vizita unui recenzor pentru realizarea interviului față‐în‐față

Scopul Recensământului populației și locuințelor de probă este doar de testare a capacității de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ.  În anul 2022, în România, cât și în alte state membre U.E., se va realiza Recensământul Populației și al Locuințelor. Pentru că recensământul este o cercetare statistică complexă, în luna martie 2021, Institutul Național de Statistică efectuează un recensământ de probă, la care vor participa aproximativ 50.000 de gospodării alese atât din mediul urban, cât și din cel rural, de pe întreg teritoriul României.

Informații privind eșantionul selectat din fiecare localitate, pentru recensământul de probă, vor fi disponibile pe site‐ul direcției teritoriale de statistică din fiecare județ / municipiul București.

Recensământul Populației și Locuințelor din semestrul I al anului 2022 este primul recensământ care se va desfășura preponderent online. Fiecare persoană are posibilitatea de a se autorecenza, în doi pași:

Pasul unu constă în completarea formularului de preînregistrare, pentru membrii gospodăriei, disponibil la adresa: https://rpl.insse.ro/ sau accesând codul QR din pliantul primit în cutia poștală;

Pasul doi constă în completarea chestionarului individual, accesându‐și propriul chestionar prin link‐ul primit pe adresa de email indicată de fiecare, la preînregistrare.

Preînregistrarea de la pasul unu este indispensabilă pentru a primi link‐ul de accesare a chestionarului individual.

Autorecenzarea se va putea realiza de pe orice telefon mobil tip smartphone, tableta, laptop sau PC.

Având în vedere condițiile sanitare impuse de pandemia de SARS‐Cov 2 este recomandată autorecenzarea (prin completarea chestionarului online). Autorecenzarea aduce mai multe beneficii: protecția proprie și a familiei împotriva SARS‐Cov 2 prin evitarea contactului cu recenzorul, gestionarea timpului liber conform preferințelor, precum și asigurarea calității răspunsurilor furnizate direct de fiecare persoană.

În cazul în care unele dintre persoanele care fac parte din eșantionul recensământului de probă, din motive întemeiate, nu se vor putea autoînregista, vor primi vizita recenzorului la adresa de reședință pentru completarea chestionarului prin metoda interviului față‐în‐față.

Recensământul de probă se va desfășura în trei etape:

‐ Faza 1: până în 9 martie a.c.‐ pregătirea bazei de date cu cu variabilele de recensământ preluate din surse administrative și precompletarea chestionarelor individuale;

‐ Faza 2: 10 – 16 martie a.c. ‐ auto‐recenzarea (completarea chestionarelor online de către persoanele din gospodăriile cuprinse în eșantion);

‐ Faza 3: 22 ‐ 31 martie a.c. ‐ deplasarea recenzorilor în teren pentru realizarea interviurilor față‐în‐față în cazul persoanelor/gospodăriilor unde, din motive obiective, nu s‐a putut efectua autorecenzarea.

Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă nu vor fi făcute publice și nici diseminate în vreun fel.

Participarea la recensământ și furnizarea de informații corecte și complete fie prin metoda autorecenzării, fie prin intermediul interviului față‐în‐față cu un recenzor sunt obligatorii. Refuzul de a furniza informațiile solicitate sau de a primi vizita recenzorului, precum și furnizarea de informații incorecte constituie contravenții și se sancționează cu amenzi cuprinse 1.000‐5.000 lei în conformitate cu prevederile OUG nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea Recensămîntului Populației și Locuințelor din România runda 2021, modificată și aprobată prin Legea nr. 178/2020.

Recensământul de probă va furniza informații în vederea îmbunătățirii modului de organizare și desfășurare a recensământului propriu‐zis din primul semestru al anului 2022.

Continue Reading

Actualitate

Turkish Airlines reia zborurile pe ruta Istanbul – Constanța – Istanbul

Published

on

Vești bune pentru constănțeni! Începând cu 28 martie, pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu revin zborurile pe ruta Istanbul – Constanţa – Istanbul, cursă operată de compania aeriană Turkish Airlines.

Zborurile pe această rută se vor desfăşura cu 2 frecvenţe pe săptămână, în zilele de vineri şi duminică, conform programului următor:

Orar de zbor vineri

Plecare Istanbul – 08:30

Sosire Constanţa – 09:35 / Plecare – 10:25

Sosire Istanbul – 11:35

Orar de zbor duminică

Plecare Istanbul – 20:30

Sosire Constanţa – 21:35 / Plecare – 22:25

Sosire Istanbul – 23:35

Durata călătoriei este de o oră şi 5 minute. Biletele sunt disponibile pe site-ul companiei aeriene, https://www.turkishairlines.com şi în agenţiile partenere.

La decizia de a relua cursele pe aeroportul din Constanţa, au contribuit atât solicitările transmise de pasageri cât şi încrederea operatorului aerian în condiţiile de siguranţă şi securitate asigurate de aeroport cu privire la sănătatea pasagerilor, a salariaţilor şi a celorlalţi colaboratori care desfăşoară activităţi pe aeroport.

sursa foto: airlinestravel.com

Continue Reading

Actualitate

Murfatlar, patru luni cu o nouă administrație

Published

on

Au trecut patru luni de când orașul Murfatlar are o nouă administrație locală. Primarul Gheorghe Cojocaru, alături de echipa pe care și-a constituit-o s-a apucat de treabă imediat după învestirea în funcție. În cele patru luni de zile mai multe proiecte au fost deblocate, reconfigurarea infrastructurii din oraș a căpătat deja contur, iar igienizarea atât de necesară pentru anumite zone din Murfatlar a fost demarată.

Pe lângă cele peste 20 de șantiere deja „inaugurate”, dacă putem spune așa, în luna octombrie odată cu preluarea mandatului și altele au fost deschise cum este strada Portului care a intrat într-un amplu proces de reabilitare, asfaltare dar și centrul satului Siminoc și podurile din Murfatlar și satul aferent, cu promisiunea, ca toate să fie finalizate până în luna iunie.

Igienizarea parcului de la gara Murfatlar este un amplu proces de durată, deoarece este un loc uitat de mult timp, dar la care în acest moment participă atât administrația locală, dar și muncitorii pentru a reda localității un loc cu verdeață modern, un loc pentru relaxare, un loc sigur.

Un alt loc prioritar în această perioadă pentru administrația locală Murfatlar este și reabilitarea în totalitate a Căminului Cultural din zona IAS, care la acest moment este în plin șantier în lucru, cu perspective îmbucurătoare în următoarea perioadă. De asemenea și instituțiile de învățământ din Murfatlar și Siminoc sunt pe lista de priorități ale lui Gheorghe Cojocaru. Totodată, o noutate pentru Murfatlar este schimbarea destinației mai multor terenuri aflate în proprietatea Ministerului Apărării Naționale.

Pe terenurile respective, potrivit administrației locale s-au putea construi un parc fotovoltaic, sau s-ar putea dezvolta o zonă industrială, s-ar putea înființa câteva clădiri publice sau un centru medical de permanență, cât și parcuri, locuri de joacă, instituții școlare și  pe acele terenuri s-ar putea amenaja și un adăpost pentru câinii fără stăpân.

Așadar proiecte importante în orașul Murfatlar și satul Siminoc aflate în derulare, care vor aduce cu siguranța un plus enorm comunității.

Continue Reading

Actualitate

Dragorul maritim “Locotenent Lupu Dinescu”, pregătit pentru misiune

Published

on

Echipajul dragorului maritim “Locotenent Lupu Dinescu”, pregătit pentru misiune. Militarii români care se află la bordul navei se vor alătura aliaților NATO în cadrul unei misiuni de asigurare a securității în Marea Neagră.

Dragorul maritim “Locotenent Lupu Dinescu” a plecat din portul militar Constanța, pentru a desfășura misiuni de asigurare a securității colective a NATO, în Marea Neagră, ca parte a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Contra Minelor Marine, pentru o perioadă de trei săptămâni.

Gruparea NATO este alcătuită din nava-comandant “Sokullu Mehmet Paşa” (Turcia), dragorul maritim “Locotenent Lupu Dinescu” (România), vânătoarele de mine “Tajo” (Spania) și “Ayvalik” (Turcia).

Navele grupării NATO vor participa, în perioada 26 februarie – 6 martie, la exercițiul “Poseidon 21”, organizat de Forțele Navale Române, primul exercițiu multinațional întrunit din anul 2021, desfășurat în Marea Neagră, la care participă peste 700 de militari români și străini, care vor utiliza 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.

Toți membrii echipajului navei au fost testați prin tehnici PCR pentru COVID-19 și, înainte de ambarcare la bordul navei, toate spațiile interioare ale dragorului maritim 25 au fost dezinfectate. După terminarea misiunii și întoarcerea navei în portul Constanța, echipajul va fi testat PCR, conform procedurilor în vigoare.

Dragorul maritim „Locotenent Lupu Dinescu” are un echipaj ambarcat format din 71 de militari, dintre care două femei, iar comandantul navei este locotenent-comandorul Ionuț Diaconu.

sursa foto: Forțele Navale Române

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta