Connect with us

Diverse

Pentru un look spectaculos

Published

on

Tratamentele pentru păr, la mare căutare în rândul constănţenilor. Doamnele, domnişoarele, dar şi domnii apelează tot mai des, în ultima perioadă, la astfel de terapii şi proceduri, tocmai pentru că rezultatele sunt spectaculoase. Iar în perioada lunilor toride de vară, cu atât mai recomandate sunt aceste tratamente, ne asigură specialiștii în beauty.

Tratamentele atent aplicate au rolul de a îngriji în profunzime firul de păr şi de a-i reda frumuseţea naturală. Efectuat în doar trei pași simpli, tratamentul de hidratare și recondiționare Reaction este recomandat îndeosebi în lunile de vară.

Este un complex de uleiuri și vitamine pentru sănătatea părului, este creat pentru revitalizarea părului vopsit, decolorat, obosit, casant, care se rupe le periat, este greu de descurcat sau cu vârfuri explodate.”, declară SORIN ADRIAN, haistylist

Așadar, beneficiile unei asemenea terapii sunt numeroase, iar rezultatele spectaculoase.

Acest tratament oferă hidratare și un finisaj strălucitor, care va rezista între patru și șase săptămâni.”, declară SORIN ADRIAN, haistylist

”Periodic, folosesc aceste produse și sunt foarte mulțumită de acest tratament. Vi-l recomand în special în acest sezon.”, spune o clientă

De altfel, experții în beauty vă aşteptă să descoperiţi fascinanta lume a frumuseţii şi să alegeţi din variata gamă de servicii, tratamente şi terapii recomandate indiferent de sezon.

“Pentru clienții salonului nostru, avem o gamă diversificată de servicii de hairstyling femei și bărbați, manichiură, pedichiură, cosmetică. De asemenea, venim în întâmpinarea clienților, pe lângă prețurile atractive, cu numeroase alte oferte de sezon.”, încheie SABRINA KUDSI, manager salon

Actualitate

“Fii Moș Crăciun pentru o zi și fă pe cineva fericit!”

Published

on

Sub sloganul ”Fii Moş Crăciun pentru o zi şi fă pe cineva fericit!”, Caravana Saraiu a pornit la drum. La fel ca şi în anii trecuţi, “vestitorii lui Moş Crăciun” sunt oamenii care încearcă să facă o faptă bună pentru a fi alături de semenii lor nevoiaşi în preajma Sărbătorilor de iarnă.

Haideţi să oferim un zâmbet la fiecare lacrimă, o binecuvântare la fiecare pas, o promisiune la fiecare grijă şi un răspuns la fiecare întrebare. Ne-am bucura să vă alăturaţi Caravanei, pentru a ajuta persoanele fără posibilităţi materiale cu orice donaţie care ar fi de mare ajutor; îmbrăcăminte, jucării, dulciuri, alimente neperisabile. Vă aşteptăm alături de noi!”, declară DORINELA IRIMIA, inițiatorul proiectului și primarul comunei Saraiu

Sute de copii din centrele speciale de îngrijire din județul Constanţa, dar şi bătrânii nevoiaşi vor primi pachete cu alimente şi se vor bucura şi de alte surprize, pentru ca Sărbătorile de iarnă să aibă cu adevărat farmec.

Cum vă puteți implica?

În perioada 12 noiembrie – 12 decembrie, puteți dona alimente, dulciuri, jucării sau rechizite pentru copiii fără părinți sau pentru bătrânii neajutorați.

Donațiile se fac la sediul de pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 40 Constanța. De asemenea, în vederea susținerii eforturilor Asociației Dragi Părinți Teodor și Ioana Maica Tereza, orice sumă este binevenită, iar donațiile se pot face în contul: RO43CECEB00030RON0955926

Iar pentru orice alte informații, vă stau la dispoziție două numere de telefon: 0729 165 339 sau 0722169617

Continue Reading

Diverse

Informare de la SPIT Constanța

Published

on

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța aduce la cunoștința contribuabililor care au obligații de plată la bugetul local, restante la data de 31 martie inclusiv, faptul că pană pe data de 15 decembrie 2020 pot beneficia de anularea accesoriilor aferente obligațiilor fiscale principale restante, privind instituirea unor facilităţi fiscale la nivelul municipiului Constanţa.

Pentru a beneficia de anularea accesoriilor, adică a majorărilor de întârziere, contribuabilii trebuie să îndeplinească mai multe cerințe:

– să achite toate obligațiile bugetare principale restante la 31 martie 2020 inclusiv, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor.

– să achite toate obligațiile bugetare principale și accesorii cu termene de plată cuprinse între data de 1 aprilie 2020 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor, inclusiv;

– să depună o cerere de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor prevăzute mai sus, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2020.

Debitorii care vor să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare accesorii pot depune o notificare cu privire la intenția lor și își pot achita debitul și în mod eșalonat până cel târziu la data de 15 decembrie 2020.

Cererile și notificările pot fi trimise și prin e-mail la următoarele agenții fiscale:

  • Agenția fiscală nr.1, din centrul comercial din Tomis Plus
  • Agenția fiscală nr.2, Strada Nicolae Grindeanu, nr.66
  • Agenția fiscală nr.3, Strada Sulmona, nr.22
  • Agenția fiscală nr.4, Strada Badea Cârțan nr. 3
  • Agenția fiscală nr.5, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr. 116C
  • Agenția fiscală nr. 6 , Bd. Tomis nr. 112

De altfel, constănțenii trebuie să știe că formularele tip pot fi desarcate de pe site-ul institutiei. Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța recomandă contribuabililor să evite, mai ales în această perioadă,  deplasarea la ghișeele instituției și să utilizeze serviciile online disponibile pe site-ul  www.spit-ct.ro.  Operațiunile rezolvate la ghișeele instituției se pot realiza și prin metode alternative la distanță, mai simplu, mai rapid, mai prudent.

Continue Reading

Actualitate

Peste 2.000 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Tulcea

Published

on

În primele zece luni ale anului 2020, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Tulcea au fost încadrate în muncă 2124 de persoane, dintre care 1087 de femei.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referinţă, 671 au peste 45 de ani, 520 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 452 au între 25 şi 35 de ani, iar 481 sunt tineri sub 25 de ani.

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 1070 provin din mediul urban, iar 1054 de persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (723), urmate de cele cu studii gimnaziale (610). Numărul celor cu studii profesionale este de 506, iar cei cu studii primare sunt în număr de 214.

Persoanele angajate în perioada menţionată, prin intermediul AJOFM Tulcea, nu au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în primele zece luni ale anului 2020, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5511 de persoane.

Pentru mai multe informaţii despre activitatea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Tulcea, puteţi accesa https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Tulcea

sursa foto: AJOFM Tulcea

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta