Connect with us

Actualitate

“Parcul Modern”, proiect propus de Partidul Ecologist Român, la Constanța

Published

on

Așa cum reiese din Platforma Program a candidatul Partidului Ecologist Român la Primăria Constanța, orașul trebuie să se alinieze standardelor europene, astfel încât constănțenii să poată locui într-un oraș curat și modern, într-un mediu sănătos și primitor.

”În perioada de precampanie si în campanie, în fiecare săptămână și în fiecare zi, m-am întâlnit cu zeci și sute de constănțeni în cartierele și pe străzile unde ei locuiesc și astfel mi-am dat seama că, de fapt, situația reală a Constanței este cu mult mai gravă față de ceea ce știam și îmi puteam imagina ca cetățean al Constanței! Constantenii nu stiu, de fapt, cât de gravă este situaţia cu adevărat, in cartierele si pe străzile oraşului.

Una dintre problemele cu care ne-am intâlnit in fiecare cartier, este lipsa locurilor de joacă pentru copii, a parcărilor și a spațiilor verzi.

De altfel, in ultimii 10 ani, Constanța a pierdut jumătate din suprafața verde a orașului. De aceea, în programul meu “PERfect pentru Constanța”, îmi propun să îmbogățim suprafața verde a orașului prin parcuri noi, ecologizarea, reabilitarea și modernizarea celor existente, grădini, flori și spații de joacă adecvate pentru copii.

Propun constănțenilor un proiect de ecologizare si modernizare a Parcului Tăbăcarie ( proiectul va fi prezentat săptămâna următoare), dar şi un proiect revoluționar, bine documentat, care să le ofere constănțenilor un parc imens, de 20 de hectare, în inima orașului!

Parcul Modern va îmbogăți suprafața verde a orașului, între Zona Cartierul Consilierilor și Poarta 5, într-un parc terasat pe 7 nivele, în pantă lină, cu alei de 8m lățime, care vor asigura bănci de repaus, zone pentru promenada și recreere, zone de evenimente, piste de biciclete.

Proiectul a a fost lansat pe site-ul www.corinamartin.ro și pe https://www.facebook.com/668319153280411/posts/3068731763239126/  constituind o nouă și bogată atracție pentru constănțeni și vizitatori, ce va completa și oferta partea turistică a orașului!”, declară CORINA MARTIN, candidatul Partidului Ecologist Român la Primăria Constanța

Echipa Partidului Ecologist Român a înțeles că pentru un oraș verde și prosper  este nevoie de oameni cu viziune și cu scopuri înalte, drept urmare, pregătesc un plan de schimbare PERfect pentru Constanța.

sursa foto: PER Constanța

Actualitate

Dublă inaugurare, la Saraiu

Published

on

Dublă inaugurare, în comuna constănțeană Saraiu. După o investiție semnificativă și încheierea lucrărilor, două dintre obiectivele prioritare pentru Dorinela Irimia, primarul localității, au fost inaugurate oficial. Este vorba despre noul sediul al Primăriei, cât și despre noua casă de cultură, dotată la standarde europene.

A fost o zi cu o însemnătate aparte pentru toți locuitorii comunei constănțene Saraiu. Pe lângă multe alte facilități și proiecte ce au prins deja contur, aceștia vor avea la dispoziție o casă de cultură cu adevărat modernă. Practic, în locul vechiului cămin cultural, acum se înalță impunător o clădire structurată pe două etaje. Sală de spectacole, biblionet, sală de ședințe, sală de lectură – acestea sunt doar câteva dintre facilitățile de care se vor bucura de acum toți locuitorii comunei, indiferent de vârstă.

“O zi cu o încărcătură emoțională deosebită, întrucât am reușit cu ajutorul bunului Dumnezeu să inaugurăm două obiective importante pentru comunitatea Saraiu. Inaugurarea casei de cultură Saraiu, un obiectiv deosebit de important, o casă de cultură la standard europene.  De asemenea, și sediul anexă al primăriei, un obiectiv important pentru comunitate, fiind cartea de vizită a localității.”, declară DORINELA IRIMIA, primarul comunei Saraiu

De altfel, numele atribuit casei de cultură are  o semnificație simbolică și a fost votat și aprobat în ședință de consiliu local.

“Bercu Elena a fost un om care a reprezentat familia Saraiu  cu multă cinste. A fost învățătoare, ulterior profesor de limba română, director al căminului cultural. Pe această cale, noi îi dorim odihnă veșnică, iar familiei, celor prezenți la inaugurarea acestui obiectiv, le dorim multă sănătate și întotdeauna îi așteptăm cu multă dragoste aici, în familia Saraiu și în această casă de cultură Elena Bercu.”, completează DORINELA IRIMIA, primarul comunei Saraiu

La inaugurarea noului sediu al primăriei și a casei de cultură au participat și personalităţi de seamă ale judeţului Constanţa.

“Ceea ce vezi la Saraiu nu cred că mai vezi în vreo comună din România. Am văzut așa ceva prin Germania, vă spun sincer, ori în Belgia, în țările occidentale. Comuna Saraiu, condusă de doamna primar Dorinela Irimia este poate cea mai evoluată, cea mai bine așezată din punct de vedere al civilizației în ceea ce privește localitățile din România.”, declară FELIX STROE, președintele PSD Constanța

“Doamna primar, sănătate multă, fericire și să rămâneți același om deosebit și să mai faceți încă două case de cultură cel puțin la fel de frumoase cum nu am văzut în nicio localitate din județul Constanța, vă spun sincer, chiar nu am văzut o asemenea casă de cultură în nicio comună din județ.”, declară MARIUS HORIA ȚUȚUIANU, președintele CJ Constanța

Inaugurarea celor două obiective a reprezentat un bun prilej pentru Dorinela Irimia de a-și anunța oficial candidatura pentru cel de-al treilea mandat în fruntea comunei Saraiu.

“Întrucât mai avem multe proiecte în desfășurare, cât și altele care așteaptă să înceapă implementarea acestora.”, declară DORINELA IRIMIA, primarul comunei Saraiu

Iar printre acestea, putem enumera: înființarea serviciului de salubritate la nivelul comunei, înființarea poliției comunitare, cât și instalarea camerelor pentru supraveghere video, iar tinerii căsătoriți vor primi loturi de teren pentru a nu fi nevoiți să părăsească localitatea în căutarea unui trai mai bun. Și nu în ultimul rând, Dorinela Irimia susține că înființarea unui departament de consultanță în cadrul primăriei, pentru accesarea cât mai eficientă a fondurilor europene va reprezenta o altă prioritate în următorii patru ani.

Continue Reading

Actualitate

Alegeri Locale 2020: La ce oră se deschid secțiile de votare

Published

on

Alegătorii sunt chemaţi să îşi aleagă, la 27 septembrie 2020, reprezentanţii administraţiei publice locale, respectiv primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene.

O particularitate a scrutinelor locale este aceea că dreptul de vot se exercită numai în comuna, oraşul, municipiul în care alegătorul îşi are domiciliul sau reşedinţa şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu sau reşedinţă.

Alegătorii pot identifica secţia de votare la care sunt arondaţi şi adresa acesteia, accesând site-ul https://registrulelectoral.ro/ şi introducând datele personale.

Secțiile de votare se vor deschide duminică dimineața, de la ora 7.00 și se vor închide la ora 21.00.

Continue Reading

Actualitate

Ramona Ioana Bruynseels îl susține pe Mohammad Murad

Published

on

Ramona Ioana Bruynseels, președintele RE: START ROMÂNIA îl susține pe candidatul independent la funcția de primar a municipiului Mangalia, Mohammad Murad în cursa pentru câștigarea fotoliului de primar.

„Mohammad Murad este un mentor bun și este un om generos. Un om care chiar vrea să lase ceva în urmă. După ce a atins vârful în turism, vrea acum să se pună la dispoziția comunității pentru a transforma Mangalia în cea mai importantă stațiune turistică din România și un model de administrație publică locală transparentă și eficientă”, declară Ramona Ioana Bruynseels, președintele RE: START ROMÂNIA.

De asemenea Murad a declarat faptul că este  onorat de susținerea președintelui RE: START ROMÂNIA, transmitându-i faptul că va fi un model în administrația locală așa cum este  și în turism.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta