Îngrijorați de numărul mare de victime pe care le face marea pe litoral, scafandrii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța au început să facă simulari și exerciții de salvare din valuri, chiar sub ochii turiștilor. Cei aflați pe plajă în Mamaia, au fost luați prin surprindere de un exercițiu atât de real încât toată lumea a crezut că este vorba de un caz tragic de înec. Din fericire n-a fost vorba de așa ceva, însă oricând o astfel de situație se poate repeta în viața reală, iar salvatorii vor ca turiștii să realizeze pericolele la care se expun atunci când se aventurează în valuri și nu țin cont de sfaturile lor.
Șenilata pompierilor care aleargă pe plajă chiar la firul apei i-a făcut pe oameni să se ridice de pe șezlonguri. Aceasta a ajuns în același timp cu echipa de salvare care înota spre mal, cu un turist salvat în ultima clipa de la moarte. Omul făcuse semne disperate cu brațele în aer și fusese zărit de cineva care a dat alarma. O șalupă rapida i-a dus pe salvatori lângă cel care se lupta cu valurile, iar înotătorii l-au adus în cele din urmă pe țărm.
După manevrele de resuscitare și protocolul medical în astfel de cazuri, medicii echipei de urgență au obținut puls. Turistul salvat a fost urcat pe targă și pus pe vehiculul șenilat care îl duce la ambulanță. Tot timpul simularea scafandrilor a fost urmarită cu sufletul la gură de către turiștii aflați pe plajă la orele prânzului. Salvatorii le-au spus oamenilor să nu se lase pacăliți de absența valurilor pentru ca la mare, inamicul nevăzut se afla în adâncuri.
Pe lângă curenți cel mai grav este faptul că turiștii ignoră și cu bună știință avertizările salvamarilor. Nu de puține ori au fost cazuri în care aceștia au fost certați că scot oamenii din valuri.
Și salvamarii și echipajele de urgență ISU sunt pe tot litoralul, în toate stațiunile estivale. Lecția desfășurată a captat interesul turiștilor suficient de mult ca să se gândească de două ori înainte să se mai aventureze în valuri. Până acum pe litoral scafandri au intervenit în 11 cazuri de înec în mare. Dintre acestea cinci s-au soldat cu decesul celor scoși din valuri.