Connect with us

Turism

O vizită la Herghelia din Mangalia completează agenda unei vacanţe estivale perfecte

Published

on

Pe lângă toate atracţiile pe care le oferă lanţul staţiunilor din sudul litoralului, un loc aparte îl ocupă Herghelia de la Mangalia. Situată la aproximativ 3 kilometri nord de Municipiul Mangalia, herghelia reprezintă un centru de agrement şi o atracţie turistică deosebită. Înfiinţată în anul 1928, Herghelia de la Mangalia este cea mai mare din sud-estul Europei şi deţine aproximativ 350 de cai de rasă precum pursânge arab, semigreu şi ponei. Hipodromul are o suprafaţă de 19 hectare şi este singurul din România conceput special pentru cursele de galop. În fiecare vară hipodromul găzduieşte curse de trap, galop şi de atelaje dar şi concursuri hipice de obstacole la care iau parte herghelii şi crescători din toată ţara. Tot aici se organizează cursuri de iniţiere în călărie, cursuri de echitaţie până la nivel de avansaţi şi excursii cu trăsuri pe distanţe mai scurte sau mai lungi.

Atracţia hergheliei o reprezintă caii pursânge arab. Supranumit şi „prinţul hergheliilor”, calul pursânge arab impresionează prin graţie, talie, mişcări şi ţinută. Este un cal blând, energic şi rapid. Excelent cal de curse, pur sângele arab poate alerga cu o viteză de 40 km/h.

Chiar dacă nu eşti specialist şi preferi doar o simplă plimbare printre animalele atât de nobile, merită să faci un popas la herghelie. Vei fi transpus într-o altă lume şi vei avea parte de o experienţă unică pe care sigur îţi vei dori să o repeţi.

Turism

Dublu eveniment al industriei HoReCa, în premieră, pe litoral

Published

on

Vești bune pentru constănțeni și turiști! Asociația Patronală RESTO Constanța anunță un dublu eveniment al industriei HoReCa, ce va avea loc pe 31 mai 2021.

“Marea redeschidere HORECA – LITORAL 2021” și “Cupa Marea Neagră în Artă Culinară” reprezintă practic un dublu eveniment de reunire a Industriei HORECA de pe litoral și din țară.

Iată ce declară Corina Martin, președintele de onoare RESTO:

“RESTO Constanta organizează un prim mare eveniment dedicat industriei HoReCa de pe litoral, pentru reunirea tuturor forțelor din industria noastră, ca un semnal puternic de revenire a sectorului HoReCa din România și ca mesaj către milioane de român , pe care îi invităm pe litoral în România, în acest an!

Operatorii privați de restaurante, cafenele, baruri, saloane de evenimente, beach baruri, cluburi, plaje, hoteluri, agenții de turism și organizatori de evenimente, se vor reuni într-un eveniment în care vom putea interacționa cu autoritățile publice locale și guvernamentale, precum și cu furnizori, distribuitori, mass-media, parteneri și instituții. Vor fi prezenți și presedintii tuturor asociatiilor tip HoReCa din țară, care ne sunt parteneri în Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România!

Astăzi au plecat deja invitatiile către primul ministru, miniștrii Mediului, Apelor și Pădurilor, Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Dezvoltării Regionale și Transporturilor, dar și către prefectul Constanței, primarii ce administrează stațiuni turistice pe litoral, președintele CJ Constanța, și instituțiile cu atribuții de control în domeniul HoReCa, respectiv DSP, DSV, DSVSA, ANPC, ITM, ANAF, ISU, IPJ, Apele Române etc.

De asemenea, în parteneriat cu Top Hospitality Romania, alături de Celli Romania și Asociația Națională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism derulăm și prima ediție a evenimentului “Cupa Marea Neagră în Arta Culinara 2021”, concurs culinar în care se vor întrece mai multe echipe de restaurante și maeștri bucătari de pe litoral.  Vă invităm alături de noi!“

Continue Reading

Actualitate

Veşti bune de la premierul Cîțu! De la 1 iunie, nu mai purtăm mască pe plajă!

Published

on

Florin Cîțu s-a întânit astăzi cu reprezentanții din industria ospitalității de la malul mării. La final, premierul a anunțat că guvernul se gândește la dezvoltarea unei aplicații care să fie folosită în restaurante și hoteluri, pentru a verifica turiştii vaccinaţi împotriva Covid 19, pe baza CNP-ului.

Cîțu este de părere că pentru un sezon de succes pe litoral anul acesta este nevoie ca toate părțile implicate să lucreze împreună. Primul-ministru a primit mai multe propuneri din partea reprezentanților din industria ospitalității, pentru deschiderea sezonului în condiții de maximă siguranță din punct de vedere medical. Ceea ce l-a surprins plăcut pe premier, a fost susținerea celor din HoReCa pentru accelerarea campaniei de vaccinare anti-covid.

„După un an, vreau să arătam că putem deschide sezonul estival în siguranță. După discuțiile de azi, am încredere că așa va fi. Cei din industria ospitalității au venit cu soluții inovative și interesante şi mă bucură că ei susţin campania de vaccinare. Pentru un sezon de succes pe litoral trebuie să lucrăm împreună. Îmi doresc să fim pe litoral fără mască. Am primit propuneri și soluții pe care le punem în discuție mâine și sigur le vom avea aprobate, astfel încât de la 1 iunie să avem o primă etapă de relaxare și a doua de la 1 august. Am vorbit şi cu organizatorii de evenimente, despre propuneri şi soluţii, cu relaxări în două etape.

Mă bucură susţinerea reprezentanţilor industriei HoReCa pentru campania de vaccinare. În ceea ce privește diferențierea clienților vaccinați de cei nevaccinați, ar putea să se facă prin intermediul unei aplicații de verificare cu ajutorul CNP-ului. Este foarte ușor să verificăm aşa.”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Șeful guvernului și-a reiterat speranța că până la 1 iulie România să numere 5 milioane de persoane vaccinate, ceea ce evident ar însemna o revenire la normalitate. Revenirea la normalitate ar însemna şi o modificare a activităţii agenților economici de pe litoral. Programul lor de funționare s-ar putea modifica, iar guvenrul se gândeşte inclusiv la renunțarea la declarația pe proprie răspundere din timpul nopții.

Premierul a cerut vigilență din partea autorităților locale pe parcursul sezonului estival. Acestea vor trebui să urmărească respectarea regulilor şi hotărârilor CNSU. Mai exact, vor trebui să verifice dacă se respectă distanțarea între şezlonguri pe plajă, aceasta fiind una dintre condițiile pe care agenții economici și turiştii vor trebui să o repecte, pentru a putea renunța la purtarea măștii de protecţie. Premierul a mai anunțat și că, cel mai probabil, reluarea organizării evenimentelor mari ar fi posibilă după 1 august. În final, a precizat că guvernul se gândește și la un pachet de măsuri de ajutorare a celor care derulează afaceri în domeniul HoReCa şi care au avut cel mai mult de suferit din cauza pandemiei.

 

Continue Reading

Turism

Taxă pentru turiști, în stațiunile din sudul litoralului

Published

on

Vești proaste pentru turiștii care vor veni în acest sezon estival în vacanță, în sudul litoralului. Mai exact, în Mangalia și cele 6 stațiuni: Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter, Neptun și Olimp. Vor fi nevoiți să își modifice bugetul de vacanță pentru că administrația locală a introdus o nouă taxă. 5 lei de persoană pentru fiecare noapte petrecută într-un spațiu de cazare clasificat.

Hotărârea a fost luată de consiliul local Mangalia, la finele anului trecut, iar în luna martie a fost modificată, astfel că începând din acesta lună, cei care se vor caza în sudul litoralului, vor plăti această taxă specială. Valoarea ei este de 5 lei pe zi pentru fiecare persoană. Administrația promite că banii vor fi cheltuiți pentru dezvoltarea infrastructurii turistice şi întreţinere în Mangalia şi în staţiunile arondate, precum şi promovare.

Și hotelierii din stațiune cred că zona de sud are nevoie de revitalizare, iar acești bani sunt necesari. Turiștii sunt însă sceptici că banii vor fi folosiți pentru dezvoltarea stațiunilor și mai cred că și taxa este destul de mare pentru turiștii care cu greu reușesc să strângă bani pentru o vacanță pe litoralul românesc.

Vor fi însă și turiști exceptați de la plata taxei. Este vorba de pensionari, veteranii de război și turiștii veniți cu bilete de tratament. Taxa se va încasa la recepția structurilor de cazare și, ulterior, va ajunge la bugetul local.

 

Continue Reading

Actualitate

Reduceri de 10% la oferta Interrail Pass, pentru seniori

Published

on

Pentru călătoria cu trenul în Europa a seniorilor (vârsta peste 60 de ani), CFR Călători recomandă oferta Interrail Pass care vine cu reduceri de 10% pentru ambele variante:

  • Interrail Global Pass;
  • Interrail One Country Pass.

Oferta este valabilă atât la clasa I cât și la clasa a II-a. Spre deosebire de alte variante de călătorie, Interrail Pass permite o mai mare flexibilitate şi oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 33 de ţări europene, sau doar într-o ţară la alegere, în timpul perioadei de valabilitate. Oferta Interrail Global Pass este valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors

Detalii despre tarife preț întreg și alte informații sunt disponibile pe  www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic Internațional/Interrail și pe  http://www.interrail.eu/.

Oferta Interrail Pass este vândută în birourile CFR Călători din staţii şi în agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional. Pentru informații despre circulația trenurilor internaţionale, călătorii pot solicita detalii la telefon 021 314 55 28 (trafic internațional Gara de Nord București) sau pot accesa link-ul: https://bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro/booking/search.

 

 

Sursa: CFR Călători

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222