Connect with us

Sanatate

Număr mare de pacienți la Spitalul Mangalia, în plin sezon estival

Published

on

În plin sezon estival, se înregistrează o creștere a numărului de pacienți care se prezintă în Compartimentul Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului municipal Mangalia. Astfel, la CPU, există câte 3000 de prezentări/lună, în condițiile în care în extrasezon numărul prezentărilor este de aproximativ 1000/lună.

Cei care au nevoie de îngrijiri de specialitate sunt, în general, turiștii, care se află în vacanță, pe litoral. Aceștia se prezintă cu dureri abdominale, vărsături, stări febrile, insolații sau răceli de sezon.

”Cele mai frecvente simptomatologii ale pacienților care se prezintă la CPU, pe durata verii, sunt cele legate de patologii ale tubului digestiv, arsuri solare, accidente de submersie, insolații sau înțepături de insecte, plăgi tăiate, etc. Deși volumul de muncă este mai mare în aceste luni, angajații spitalului nostru acordă îngrijiri medicale tuturor pacienților care se adresează spitalului. Cei mai mulți pacienți sunt tratați în regim de spitalizare de zi și mai puțin în spitalizarea continuă. Linia de gardă în Compartimentul Urgențe funcționează non-stop, la capacitate maximă.”, a precizat ALINA DAN, manager-ul Spitalului Mangalia

Tot în această vară, au fost rezervate 25 de paturi destinate patologiilor COVID-19. În prezent, la unitatea medicală din sudul județului Constanța, nu au mai fost diagnosticate persoane cu COVID-19, incidența îmbolnăvirilor fiind de câteva săptămâni, de 0,00%.

sursa foto: mangalia.ro

Sanatate

Loteria vaccinării începe la 1 octombrie

Published

on

Ministerul Sănătății a anunțat că la 1 octombrie va fi începe loteria vaccinării, la care pot participa toate persoanele vaccinate anti-COVID cu ambele doze. Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a semnat luni ordinul privind condițiile de înscriere la Loteria vaccinării. În perioada 1 octombrie – 31 decembrie vor avea loc 19 extrageri, în urma cărora vor fi acordate 1.139 de premii, în valoare totală de 15.000.000 lei.

Loteria de Vaccinare constă în extragerea pentru acordarea de premii în bani a tuturor persoanelor vaccinate cu schema completă de vaccinare, care și-au generat certificatul digital al UE privind COVID-19 pe baza CNP-ului și care se înscriu pentru participare în aplicația accesată de pe site-ul certificat-covid.gov.ro.

„În acest context epidemiologic, cu creșteri semnificative ale numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus, este deosebit de importantă susținerea procesului de vaccinare, inclusiv prin acordarea de recompense. Într-o perioadă scurtă, am reușit să finalizăm cadrul legislativ pentru aceste măsuri recompensatorii. Odată semnat și de ministrul Economiei, actul normativ poate fi publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să producă efecte”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

Loteria de Vaccinare se va desfășura în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021 și constă în 19 extrageri organizate în zilele de duminică/vineri, pe parcursul a 14 săptămâni, astfel:

  • 14 extrageri, respectiv câte 1 extragere pe săptămână;
  • 3 extrageri, respectiv câte 1 extragere în fiecare lună;
  • 2 extrageri organizate în săptămâna 14, respectiv în ultima săptămână a acțiunii.

La Loteria de Vaccinare se acordă un număr total de 1.139 premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează:

  • 81 de premii săptămânale (80 premii săptămânale în valoare de 10 000 lei + 1 premiu mare săptămânal în valoare de 300.000 lei)
  • 3 premii lunare, ( câte 1 premiu în ultima săptămână a fiecărei luniîn valoare de 100.000 lei)
  • 2 premii la finalul Loteriei Programului Național de Vaccinare, în valoare de 500 000 lei, respectiv 1.000.000 lei.

Fiecare participant la Loteria de Vaccinare va avea 4 șanse de câștig, respectiv posibilitatea de a câștiga 4 premii: 1 premiu în valoare de 10.000 lei sau de 100.000 lei, 1 premiu de 300.000 lei, 1 premiu de 500.000 lei și premiul cel mare în valoare de 1.000.000 lei, adică premii în valoare maximă cumulată de 1.910.000 lei.

Peste 12.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform statisticii realizate de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. România are 5.384.683 de persoane vaccinate, din care 5.264.610 cu schema completă.

Sursa: Ministerul Sănătăţii

 

Continue Reading

Sanatate

Peste 480.000 de români sunt alergici la ambrozie

Published

on

Ambrozia, una dintre cele mai invazive și alergene plante, poate fi găsită cu ușurință pe marginea tuturor drumurilor din România, dar mai ales pe terenurile neîngrijite din orașe, atinge perioada de maximă polenizare în lunile august – septembrie, şi se întinde până sfârșitul lunii octombrie.

Potrivit Ministerului Sănătății, din populația activă a României (9.000.000 persoane), peste 482.000 persoane sunt alergice la polenul de ambrozie, majoritatea prezentând rinoconjunctivită, afecțiune care în timp evoluează spre astm.
Se estimează că populația expusă la polenul de ambrozia atinge 6 milioane, majoritatea din vestul țării, celelalte regiuni fiind mai puțin afectate.
Potrivit legislaţiei în vigoare, proprietarii terenurilor pe care creşte ambrozia sunt obligaţi să o elimine. Pot primi amenzi între 1.000 și 5.000 de lei dacă sunt persoane fizice și între 5.000 și 20.000 de lei dacă sunt persoane juridice.
Sursa: Ministerul Sănătăţii

Continue Reading

Actualitate

Măsurile de protecție au fost sporite la Constanța, pentru următoarea perioadă

Published

on

Incidenţa îmbolnăvirilor cu noul coronavirus este în creștere la Constanța, motiv pentru care primarul Vergil Chițac a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență și a decis înăsprirea măsurilor de protecție pentru perioada următoare.

Mai exact, municipiul Constanța se încadrează în limitele de incidență cumulată la 14 zile mai mare de 2/1.000 de locuitori și mai mică sau egală de 3/1.000 locuitori și, conform Hotărârii nr. 932/2021, modificată și completată prin H.G nr. 990/17.09.2021, se vor impune următoarele:

În spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și la 50 de metri în preajma unităților de învățământ se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura.

Organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise sau deschise, se va face numai cu respectarea strictă a condițiilor prevăzute de H.G. nr. 826/2021, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

– în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

– în spaţiile închise sau deschise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

Spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte evenimente culturale conform Anexei 3, Art. 1, punctele 7,8,9,10, 11 ,13:

– activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare, de artă şi de meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber se pot desfăşura numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

– în condiţiile pct. 7, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1. 000 de locuitori, şi sunt interzise la depăşirea incidenţei de 6/1.000 de locuitori;

– în condiţiile pct. 7, organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber se pot realiza cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară;

– în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1. 000 de locuitori;

– în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RTPCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare. Activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori;

– în condiţiile pct. 7, la nivelul judeţelor/localităţilor, organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

Organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase conform Anexei 3, Art. 1, punctele 14, 15:

– activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;

– în condiţiile pct. 14, pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARSCoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte;

Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber se interzic, cu excepţia celor care se desfăşoară în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii, după caz, cu ministrul tineretului şi sportului, ministrul mediului, apelor şi pădurilor sau ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) conform Anexei 3, Art. 19,21,22,23,24:

– se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

– se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele /localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

– se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2;

– se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

– se permite organizarea de evenimente private aferente meselor festive, cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior sau în interior în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Continue Reading

Sanatate

Recuperarea medicală după accidente sau boli degenerative nu se poate face acasă

Published

on

În urma unei căzături de la 14 metri, Denis a suferit o  fractură la nivelul unei vertebre toracale, rezultând o parapareză. Nu își mai putea mișca picioarele și nici pe marginea patului nu se putea așeza fără să fie ajutat de cineva. După câteva săptămâni de recuperare medicală, a fost externat pe propriile picioare. Pare greu de crezut, dar povestea este adevărată și repetabilă, nu la Viena, ci în România.

Pentru victimele accidentelor cu traume sau pentru pacienții cu afecțiuni grave cerebro-vasculare sau cardiologice, recuperarea este posibilă, dar nu poate fi realizată acasă, fără specialiști, oricâte eforturi ar depune familia și oricâtă determinare ar avea pacientul.

Teama de spitalizare, în această criză pandemică, poate fi fatală. Există însă și centre de excelență, unde Covid nu există, dar există preocupare pentru recuperarea cât mai bună și într-un timp cât mai scurt a bolnavilor, victime ale unor accidente fizice sau ale unor boli grave, care îi imobilizează la pat sau în cărucioare.

În Spitalul Sfântul Sava pentru Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative, întreg personalul este vaccinat impotriva COVID-19 și fiecare pacient este testat PCR atât la internare, cât și la ieșirea din spital, fiind singurul din România care asigură testare PCR la externare. Accesul familiilor se face în mod controlat, echipate  și doar când este nevoie, pentru a evita orice risc pentru pacienți. Toate spațiile sunt curățate și dezinfectate, nebulizate, în mod obligatoriu de două ori pe zi și ori de câte ori este nevoie. Halatele de unică folosință, manușile și măștile de protecție fac parte din abundență din consumabilele spitalului.

”Eu am venit aici pe targă. Cei de la Spitalul Sfântul Sava mi-au dat încă o șansă la viață. Aveam pareză, nu puteam să mișc picioarele, când am fost adus aici. Acum plec pe propriile picioare”.

Terapeuții Spitalului Sfântul Sava l-au înscris într-un program de recuperare medicală care a vizat:

  • îmbunătățirea controlului motor bilateral;
  • creșterea forței musculare;
  • exersarea transferului în șezut, la marginea patului;
  • exerciții de mers și de echilibru;
  • creșterea toleranței la efort;
  • antrenament pentru mersul cu cadrul.

Rezultatele au început să apară după prima săptămână, iar la finalul perioadei de recuperare, a plecat acasă pe propriile picioare. Este o poveste scurtă, reală, despre reușită. A personalului specializat în recuperare medicală, dar și a pacienților. Tehnicile speciale și tehnologiile ultramoderne aplicate după un plan de tratament complex oferă pacienților Spitalului Sfântul Sava o probabilitate extrem de ridicată de recuperare medicală. Toate informațiile necesare, inclusiv un tur virtual al spitalului se găsesc la adresa https://spitalulsfantulsava.ro/.

Serviciile medicale sunt acordate în regim de cazare hotelieră la standarde înalte, în saloane cu 2 și 3 paturi, cu 3 mese incluse. Hrana este preparată în bucătăria proprie, conform regimului alimentar prescris de medic. Internarea pentru recuperare medicală se asigură în regim de spitalizare continuă, asistență medicală 24/7 oferită de personal specializat, cu competență în servicii de recuperare medicală.

Spitalul Sfântul Sava funcționează de numai trei ani, a fost ridicat de la zero și nu a înregistrat niciun caz de Covid. Funcționează cu o echipă medicală formată din 8 medici specialiști în discipline multiple, 30 de kinetoterapeuți și fizioterapeuți, 30 de asistenți medicali și 48 de infirmiere.

La Spitalul Sfântul Sava, regula de la care nu se abate niciunul dintre angajați este de a îngriji pacienții ca pe membrii propriei familii. De aceea, la Spitalul Sfântul Sava nu te simți al nimănui, oricât de greu ți-ar fi să faci ceva de unul singur.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

Embed: https://www.youtube.com/watch?v=ykfNZnX36ss

taguri: ATI, ATI privat, recuperare medicala, recuperare accident rutier, recuperare accident vascular, afectiuni vertebrale, arteriopatie, artroze, boala raynaud, curenti diadinamici, cusca rocher, fizioterapie, hernie de disc, hipertensiune, hipertensiune arteriala, kinetec, kinetoterapie, laserterapie, logopedie, magnetoterapie, neuropatie periferica, polineuropatie, recuperare respiratorie, reeducare mers, regenerator tecar, reumatism abarticular, reumatism inflamator cronic, sechele posttraumatice, semipareza, terapia durerii, terapia shockwave, terapie cu laser, terapie cu lumina bioptron, terapie ultrasunete, termoterapie, tetrapareza, thera trainer, tigo trombangeita obliteranta, recuperare post COVID, recuperare fractura sod, fractura col femural

Continue Reading

Nordis Hotels

Exclusiv auto

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222