Connect with us

Administratie/politica

Noul sediu al primăriei, o necesitate

Published

on

Despre sediul primăriei se poate spune că este cartea de vizită a fiecărei localități. Pe acest principiu, administrația locală din Saraiu a investit masiv într-un proiect extrem de necesar pentru întreaga comunitate. Astfel, la ora actuală, localitatea constănțeană se poate mândri cu un nou sediu al primăriei, amenajat și dotat la standarde europene.

Noul sediu al primăriei Saraiu a intrat de curând în circuitul administrativ. Construcția a durat mai puțin de un an, iar din proiectul clădirii nu lipsesc: sala de consiliu, birourile pentru asistență socială, serviciul public de apă, compartimentul agricol, birou impozite și taxe, contabilitate, urbanism, achiziții, chiar și o cameră de găzduire pentru oaspeți.

“Acest obiectiv de investiții era imperios necesar, pentru că este cartea de vizită a întregii comunități. Acest sediu a fost început în timpul acestui mandat, cât și finalizat. De asemenea, este dotat cu tot ce înseamnă birotică, cu tot ce este necesar pentru a-și desfășura programul salariații primăriei.”, declară DORINELA IRIMIA, primarul comunei Saraiu

În opinia edilului localității Saraiu, un nou sediu al primăriei era de strictă necesitate, atât pentru activitatea angajaților, cât și pentru buna desfășurare a activităților administrative.

“Iată, ne aflăm în sala de consiliu a primăriei Saraiu. Această investiție se impunea a fi realizată deoarece primăria nu era dotată cu o sală de consiliu la standarde europene.”, completează DORINELA IRIMIA, primarul comunei Saraiu

Valoarea totală a investiției se ridică la aproape un milion de lei, fiind susținută integral din bugetul consiliului local.

Actualitate

A fost aprobată eșalonarea datoriilor restante

Published

on

Guvernul a aprobat aplicarea procedurii alternative simplificate de acordare a eșalonării la plată pentru cel mult 12 luni, pentru obligații bugetare principale și accesorii a căror scadență/termen de plată s-a împlinit după data la care a fost declanșată starea de urgență și până la data eliberării certificatului de atestare fiscală.

Totodată, s-a prelungit, până la 25 decembrie 2020, perioada în care nu se percep dobânzi și penalități pentru obligațiile fiscale neachitate la termen, a căror scadență s-a împlinit după declanșarea stării de urgență.

Beneficiari ai facilității de eșalonare simplificată sunt toți contribuabilii, indiferent de forma de proprietate, inclusiv cei care au în derulare o înlesnire la plată și care nu înregistrează obligații fiscale restante la data declarării stării de urgență.

Pentru acordarea eșalonării, contribuabilul trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să depună cerere până la data de 15 decembrie 2020, inclusiv, la care poate anexa graficul de eșalonare al ratelor;
  • să nu înregistreze obligații bugetare restante la data declarării stării de urgență și neachitate ulterior;
  • să nu se afle în procedura insolvenței;
  • să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
  • să aibă depuse toate declarațiile fiscale;
  • să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară.

 

Continue Reading

Actualitate

Serviciile Direcției Urbanism din cadrul Primărie Municipiului Constanța, mai ușor de accesat

Published

on

Constănțenii au dispoziție o platformă digitală ce le oferă posibilitatea să depună online cereri pentru eliberarea certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire sau autorizațiilor de desființare, precum și a altor documente care fac parte din procesul de autorizare a lucrărilor, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la birourile din cadrul instituției.

Aplicația poate fi accesată de pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța – www.primaria-constanta.ro sau la următorul link: https://urbanism.primaria-constanta.ro/Urba…/firstPage.jsp.

Actele necesare pentru emiterea documentelor se pot depune atât online, prin portal, dar și fizic la Centrul de Informare Cetățeni din City Park Mall.

 

Continue Reading

Administratie/politica

Pași importanți pentru liceul din Techirghiol

Published

on

Liceul Teoretic Emil Racoviță din Techirghiol se bucură de o atenție deosebită din partea administrației locale, tocmai de aceea proiectul „Îmbunătățirea dezvoltării infrastructurii educaționale liceale și implicit îmbunătățirea performanței energetice a construcțiilor existente” vine în sprijinul elevilor și al profesorilor din cadrul liceului și vrea să schimbe total clădirea din Techirghiol.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt elevii și profesorii Liceului Teoretic Emil Racoviță, valoarea totală a investiției fiind de 2 milioane de lei, trei sferturi dintre aceștia provenind din fonduri europene. Proiectul înglobează mai multe lucrări de reabilitare a instalației de încălzire și a instalației de apă caldă de consum, precum și reabilitarea instalației de iluminat, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic și lucrări pentru conformarea clădirii la cerințele ISJ.

Așadar investiții importante pentru liceul din Techirghiol, care în scurt timp va fi un punct de referință în stațiunea balneară.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta