Connect with us

Turism

Noi piedici în calea turismului estival

Published

on

Situație incertă pe litoralul românesc. Noile plaje, extinse cu bani europeni, sunt din nou motiv de scandal. Nu vor fi gata la început de sezon, nu vor avea șezlonguri, umbreluțe sau beach-baruri și nu știm cine le va igieniza în fiecare seară, după ce pleacă turiștii. Investitorii în turism de pe litoral sunt în pragul revoltei: au plătit deja două tranșe de bani pentru nisipul pe care nu îl pot amenaja și exploata.

Apar plaje noi pe litoralul românesc: în Mamaia, suprafaţa de nisip s-a mărit cu 10 kilometri în nici trei luni. În timp ce în nordul staţiunii, nisipul ajunge aproape de vechile diguri din larg, spre centru are abia 20 de metri. Mare parte din finanţare este de la Uniunea Europeană, pentru că statul român contribuie doar cu 15%. Iar Uniunea Europeană pune conditii: timp de cinci ani, după finalizarea unui proiect european, nu poți desfășura activități generatoare de profit. Experiența anilor trecuți însă a demonstrat că se pot obține și derogări.

“Noi vom avea mari probleme financiare, mari daune. Acesta va fi un sezon compromis.”, declară ROBERTO TORTORA, operator de plajă

“În următorii 5 ani de zile nu știu dacă se poate face ceva pe acea plajă. Nici curățenie nu știu cine va face, facem noi operatorii sau fac instituțiile statului?”, completează CLAUDIU MANOLACHE, operator de plajă

“Din ce-am înțeles, anul acesta  nu se va putea exploata noua zonă creată.”, afirmă GEORGE ȚICU, manager beach bar

Pe plajă nou creată, finanțată din fonduri europene cu 100 de milioane euro, cinci ani de zile nu pot fi derulate activități generatoare de profit. Altfel spus, noile plaje nu pot fi închiriate, iar concesioanrii care au luat bucăți de plajă de la Apele Române nu mai au deschidere la apă. De sus se vede cel mai bine diferenţa dintre plaja lărgită şi cea veche. Concesionarii plajelor au plătit deja două facturi la Apele Române pentru vechile bucăți de nisip care nu mai sunt însă atractive pentru turiști. În fata lor, au răsărit alte plaje, aflate lângă mare, departe de orice beach bar sau de promenada stațiunii.

“Pentru ca un client care vine la noi și ne plătește o sumă de bani pentru șezlong, trebuie să parcurgă 100 metri în plus până la apă.”, declară GEORGE ȚICU, manager beach bar

“Dacă dvs. sunteți la 300 metri de beach bar și vreți să beți o bere, s-ar putea să vă luați o roabă. Ca să nu mai faceți un drum până la beach bar, nu?”, completează CLAUDIU MANOLACHE, operator de plajă

“Nu știm ce vor putea face turiștii noștri pe plajele care au suprafețe de 300 m, pentru a avea posibilitatea de a cumpăra o limonadă, un suc sau de a cumpăra ceva de mâncare. Nu știm dacă se pot presta activități comerciale, dar statul a încasat deja primii bani și iată că ne pregătim pentru plata avansului doi, dar atenție, aceste contracte nu au valori diminuate conform stării de pandemie în care ne aflăm cu toții.”, declară CORINA MARTIN, președinte de onoare RESTO

Sezonul estival se va deschide la 1 mai, cu plajele riscând să arate ca un veritabil șantier.

Turism

Se caută soluții eficiente

Published

on

Toleranță zero față de patronii care nu își respectă clienții. Asta promite Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în acest sezon estival. Sănătatea turiștilor este mai presus de orice, iar autoritățile anunță că cei care nu se vor conforma legii vor suporta amenzi. Patronii de pe litoral se plâng, însă, de numărul excesiv de controale și spun că astfel de acțuni nu fac decât rau, atât investitorilor cât și clienților.

Patronii de restaurante se plâng și spun că numărul mare de controale din anii trecuți a pus o presiune în plus pe angajați. Nu de puține ori, aceștia trebuiau să stea la dispoziția organelor de control, fiind nevoiți să îi ignore pe cilenți. Iar de când a început pandemia, haosul a fost cu atât mai mare. Nu a existat o organizare coerentă și nu de puține ori, controalele s-au suprapus și nu au făcut altceva decât să deranjeze clienții.

Conducerea  Autorității Naționale Pentru Protecția Consumatorului a anunțat toleranță zero față de cei care încalcă legea. Președintele ANPC susține că aproape 80%  dintre unitățile de pe litoral funcționează legal și respectă normele în vigoare, însă sunt și excepții.

Iar în aceste cazuri, măsurile trebuie să fie dintre cele mai drastice. Motiv pentru care primul pas făcut de autorități este o campanie de consiliere a agenților econimici.

Președintele ANPC promite, de asemenea, că acțiunile de control nu se vor mai suprapune. Fiecare instituție se va rezuma competențele pe care le are, iar presiunea asupra agenților economici va fi redusă cât mai mult cu putință.

 

Continue Reading

Actualitate

Vin bani de la Uniunea Europeană, pentru turismul românesc

Published

on

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor în valoare de 500 de milioane de euro (aproximativ 2,437 miliarde RON) menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, al cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism, în contextul epidemiei de coronavirus.

Sprijinul public, sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20 % din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat între 1 ianuarie și 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019.

Măsura urmărește să ajute beneficiarii să își acopere nevoile de lichidități și să își continue activitățile în timpul și ulterior pandemiei. Sprijinul nu va depăși 1,8 milioane EUR/beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu la 31 decembrie 2021.

Continue Reading

Turism

” RESTAURANT SIGUR – Noi ne-am vaccinat pentru siguranță voastră”

Published

on

Asociația RESTO ne asigură că Restaurantele, Cafenelele, Barurile, Beach Barurile și locațiile care afișează pe ușa de acces Stickerul “Membru RESTO – Restaurant SIGUR”.

”Ne dorim să transmitem un semnal de siguranță și încredere clienților și turiștilor noștri și vom anunța, rând pe rând, locațiile care au personalul vaccinat , fără a ne obliga angajații, ci adoptând o politică de recomandare atent monitorizată. În acest fel, participăm la facilitarea relaxării și derulării vacanțelor și servicilor turistice în România și în destinația Litoral, mai ales in apropierea deschiderii Sezonului estival 2021”, transmite asociația.

Astăzi , RESTO participă la constituirea grupului de lucru pentru îndrumarea și sprijinirea agenților economici din industria operatorilor din turism din județul Constanța, grup constituit sub coordonarea Prefecturii Constanța.  Vor fi dezbătute, de asemenea, direcții de acţiune pentru promovarea turismului local, precum și măsuri pentru desfășurarea vacanțelor de 1 Mai și Paște pe Litoral.

Totodată, joi, 15 aprilie, Asociatia Patronala RESTO și conducerea ANPC vor derula o întâlnire de informare si prevenţie a agenţilor economici de pe litoral, cu participarea preşedintelui și a directorului General ANPC, Claudiu Dolot şi respectiv Paul Anghel.

Sursa: Comunicat RESTO

Continue Reading

Turism

Grecia îşi deschide porţile pe 14 mai

Published

on

Turiştii din alte state UE vor putea călători în Grecia şi vor putea să-şi petreacă vacanţele fără carantină din 14 mai, a anunţat viceministrul elen al Turismului, Sofia Zacharaki, la postul elen de televiziune Skai. Există şi condiţii. Turiştii vor trebui să fie vaccinaţi sau vor prezenta un test PCR negativ.

Aceste reglementări se vor aplica şi pentru ţările din afara UE, printre ele fiind Serbia şi Marea Britanie, a adăugat Zacharaki.

Grecia a propus un certificat de vaccinare valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a uşura călătoriile, afectate de pandemie, în condiţiile în care sectorul turistic este responsabil pentru 20% din PIB-ul Greciei şi asigură locuri de muncă pentru una din cinci persoane.

Organizaţia Mondială a Turismului a anunţat că anul trecut au călătorit în Grecia doar 7,4 milioane de persoane.

 

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta