Connect with us

Sport

Naţionala de nevăzători a României s-a calificat neînvinsă la EURO 2019

Published

on

În ultima partidă a turneului de calificare, găzduit de Centrul Naţional de Fotbal Buftea, naţionala de nevăzători a României a remizat cu cea a Greciei, scor 1-1. Golul naţionalei noastre a fost înscris de Florin Kovacs, în repriza secundă, după ce grecii au condus la pauză. Tricolorii au obţinut calificarea la campionatul european din acest an fără a fi învinşi, după ce s-au impus şi în partidele cu Belarus, 3-0, şi Georgia, 2-1

Meciurile de fotbal pentru nevăzători se joacă pe teren sintetic de dimensiuni reduse, în două reprize de câte 20 de minute. Portarul nu are dizabilităţi de vedere, iar mingea folosită este una specială.

Competiţia, organizată de Asociaţia Nevăzătorilor din România şi Federaţia Română de Fotbal, cu sprijinul Comitetului Naţional Paralimpic, are loc sub egida Federaţiei Internaţionale a Sportului pentru Nevăzători (International Blind Sport Association). Federaţia Română de Fotbal a inaugurat, în 2018, la Buftea, primul teren de fotbal pentru nevăzători.

Fotbalul pentru nevăzători s-a dezvoltat, în România, datorită unui program pe care International Blind Sport Association l-a derulat în parteneriat cu Federaţia Europeană de Fotbal (UEFA).

 

Sursa: Federaţia Română de Fotbal

Actualitate

Pregăteşte-te pentru Ludis Fest!

Published

on

Academia Club Sportiv Phoenix Constanța, cu susținerea Primăriei Municipiului Constanța, organizează „Ludis Fest“, un festival al mișcării dedicat constănțenilor și nu numai, indiferent de vârstă.

Fie că vă aflaţi în vacanță, fie că vă relaxaţi după sesiune sau că locul de muncă v-a solicitat peste măsură în timpul săptămânii, sunteţi așteptaţi, în fiecare week-end, într-unul din parcurile Constanței pentru „ora de mișcare”. Prima întâlnire va avea loc vineri, 23 iulie, în parcul din faţa Garii Constanţa, de la ora 16:00.

,,Bunicii să își ia nepoții, părinții să aducă copii, iar tinerii să își adune gașca pentru câteva ore de distracție garantată și multă voie bună, totul sub coordonarea antrenorilor și a voluntarilor care vor pune sănătatea fiecăruia dintre toți aceștia pe primul plan.

Și pentru că dorința noastră este de a impune un stil de viață sănătos, apropiat naturii, parcurile din oraș ne vor fi gazdă pe întreaga durată a festivalului.”, spun organizatorii.

Ludis Fest include două tipuri de activități:

  • STEP UP DANCE, o acțiune coordonată de dansatori/instructori de dans;
  • TRYING BASKETBALL – inițierea participanților în jocul de baschet sub formă de exerciții specifice de dribling și aruncări la coș, sub îndrumarea antrenorilor de baschet pe un teren special amenajat.

Pe parcursul celor opt evenimente programate până în luna septembrie, toți participanții vor avea parte și de multe surprize.

 

Continue Reading

Actualitate

Duminica, e zi de mers pe bicicletă, la Năvodari!

Published

on

Peste 50 de copii și adulți, iubitori ai mersului pe bicicletă și-au dat întâlnire duminică, 11 iulie, în prag de seară, la primul eveniment sportiv ,,Bicicleta, mijloc de sănătate și locomoție”, organizat de Primăria Năvodari. Manifestarea sportivă va continua cu încă două întâlniri, care vor avea loc în 18 și 25 iulie, de la ora 18:00. Copii, tineri, adulți și seniori, sunteţi așteptați la linia de start de la stadionul Flacăra!

Participanții sunt înscriși la o super tombolă cu super premii, iar cei care iau parte la toate cele trei etape au șansa să plece acasă cu o bicicletă nouă.

Dacă doriţi să fiţi prezenţi la următoarele evenimente, puteţi să vă înscrieţi şi să obţineţi mai multe detalii la Stadionul Flacăra sau la numărul de telefon 0726 191 659.

 

Continue Reading

Sport

Veşti proaste pentru tenisul românesc! Simona Halep a coborât pe locul 9 în clasamentul WTA

Published

on

Simona Halep a coborât de pe locul 3 pe 9, cu 4.330 de puncte, după ce nu a participat, din cauza unei acidentări, la turneul de la Wimbledon, la care era deţinătoarea trofeului.
Câştigătoarea turneului WTA 250 de la Hamburg, Elena Gabriela Ruse, a urcat de pe locul 198 pe 133, cel mai bun din carieră, iar Sorana Cîrstea, care a atins turul al treilea la Wilmbledon a urcat de pe locul 45 pe 37.
Ashleigh Barty, jucătoarea care s-a impus la All England Club, şi-a mărit avantajul în fruntea ierarhiei, în timp ce finalista Karolina Pliskova a urcat şase poziţii, până pe locul 7.
Dat publicităţii luni, după turnenul de la Wimbledon, Top 10 WTA are următoarea componenţă:
1. Ashleigh Barty (Australia) – 9.635 de puncte (faţă de 7.875 de puncte, în ierarhia anterioară);
2. Naomi Osaka (Japonia) – 7.346;
3. Arina Sabalenka (Belarus) – 6.965 (+ o poziţie, 6.195);
4. Sofia Kenin (SUA) – 5.640 (+2);
5. Bianca Andreescu (Canada) – 5.331 (+1, 5.321);
6. Elina Svitolina (Ucraina) – 5.125 (-1, 5.835);
7. Karolina Pliskova (Cehia) – 4.976 (+6, 3.915);
8. Iga Swiatek (Polonia) – 4.695 (+1, 4.465);
9. Simona Halep (România) – 4.330 (-6, 6.330);
10. Garbine Muguruza – 4.165 (+2,4.045).
Eliminată în turul I după ce a abandonat, Serena Williams (SUA), finalista ultimei ediţii, a coborât de pe locul 8 pe 16, cu 3.641 de puncte (4.931).

Continue Reading

Sport

Medalie de aur pentru România, la înot

Published

on

David Popovici, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a cucerit medalia de aur în proba de 50 m liber, duminică seara, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma.

Popovici a fost cronometrat în finală cu timpul 22.22 secunde. Acesta i-a devansat pe rusul Nikita Chernousov (22.83) și pe israelianul Martin Kartavi (22.92).

Este a patra medalie cucerită de sportivul pregătit de antrenorul Adrian Rădulescu la această competiţie, după argintul cu ştafeta României de 4×100 m, aurul în probele de 100 m liber și 200 m liber (a stabilit și recorduri mondiale).

În aceeași probă, dar la feminin, Bianca Costea a terminat pe locul 5 în finală cu timpul de 25.57 secunde. Primul loc a fost ocupat de rusoaica Daria Tatarinova (24.87).

Sursa: Eurosport

Continue Reading

Le Charme RESTAURANT

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222