Connect with us

Cultura/Educatie

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește expoziția de pictură, instalație obiect, artă video și performance, intitulată „Față în față”, semnată de pictorița Anca Pașa Deaconu

Published

on

Muzeul de Artă din Constanța găzduiește expoziția de pictură, instalație obiect, artă video și performance, intitulată „Față în față”, semnată de pictorița Anca Pașa Deaconu, în perioada 17 – 31 august 2022.
Rod al studiilor doctorale în curs, dar și al unei activități creatoare intense, expoziția intitulată Față în față se desfășoară, în cele patru săli de la parterul acestei prestigioase instituții de cultură, în acord cu un amplu proiect de cercetare plastică, și este alcătuită din patru secțiuni distincte: Începuturi, Luna albă, Dualitate și Povestea unui templu. Tema aleasă de artistă spre studiu și dezvoltată pe parcursul timpului o reprezintă dualitatea, antagonismul și în același timp complementaritatea dintre alb și negru, privite mai puțin ca (non)culori și mai mult ca simboluri străvechi, cu multiple conotații.
Anca Pașa Deaconu se folosește, în dezvoltarea proiectului derulat, de dubla sa activitate (pictor și profesor de educație plastică), astfel încât dualitatea alb/negru devine tema centrală a expoziției Față în față, ca urmare a experienței artistice acumulate de Anca Pașa Deaconu, în timp ce fascinația și misterul, încă nedeplin elucidat al gemelarității, descind din experiența ei pedagogică directă, ce a implicat, în timp, întâlnirea și lucrul cu mai multe perechi de gemene.
Tematica fiecăreia dintre sălile Muzeului de Artă din Constanța este distinctă dar, în același timp, fiecare secțiune a expunerii conduce vizual și conceptual către următoarea, într-un parcurs ascendent prin care se face subtil trecerea de la sugestia lumii materiale spre cea a lumii spiritualizate, de la contingent la transcendent.Totodată, cele patru secțiuni formează un ansamblu unitar în care sunt investigate patru derivate ale aceleiași teme – dulalitatea alb/negru –, cu patru consecințe în plan ideatic și plastic/pictural ale acesteia.
Pictura, colajul, obiectele ready made asupra cărora artista intervine cromatic, happening-ul filmat și transformat în artă video, fotografia, performance-ul, limbaje vechi și noi, se întâlnesc, comunică și invită la dialog, la reflecție și la introspecție, în expoziția Față în față.
Vernisajul expoziției Față în față va avea loc miercuri, 17 august 2022, ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanța.
Curator expoziție: Lelia Rus-Pârvan, managerul Muzeului de Artă din Constanța.
Invitați: Luiza Barcan, istoric și critic de artă și Eduard Andrei, istoric și critic de artă.

Cultura/Educatie

Festivalului Național de Poezie, ART.POETICA@OVIDIUS, ediția I, la Biblioteca Județeană Constanța

Published

on

Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța organizează, în perioada 7 – 8 octombrie 2022, prima ediție a Festivalului Național de Poezie, ART.POETICA@OVIDIUS.

La festival vor participa poeți din întreaga țară, precum și poeți ai Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, care vor recita poezii, în cadrul a două întâlniri cu publicul constănțean.

Primul eveniment va avea loc vineri, 7 octombrie 2022, între orele 10:00 – 13:00, în Aula B din cadrul Bibliotecii Universității Ovidius din Constanța (Bd. Mamaia, nr. 126). Acesta va debuta prin conferința „Poeții vinului în istoria literaturii române”, susținută de conf. univ. dr. Răzvan Voncu, din cadrul Universității din București și va fi urmat de un recital de poezie. Conferențiarul Răzvan Voncu, autorul cărții „O istorie literară a vinului în România”, va servi drept ghid literar într-o magnifică excursie prin literatura română, acolo unde vinul și poezia se întâlnesc într-un mod armonios.

Sâmbătă, 8 octombrie 2022, festivalul va continua tot cu un recital de poezie, care se va desfășura în Aula Bibliotecii Județene Constanța (Str. Mircea cel Bătrân, nr. 104A), între orele 10:00 – 13:00.

„Festivalul celebrează poezia, farmecul și noblețea pe care aceasta o conferă fiecărei existențe oricât de modeste ar fi, în orașul care l-a găzduit pe cel mai mare poet al latinității, Publius Ovidius Naso. Orașul în care s-au născut din inspirația poetului Tristele și Ponticele, oraș al mării care a hrănit reveriile eminesciene, redevine pentru două zile un oraș al poeziei. Poezia este legată deopotrivă de bucuria vieții, fapt pentru care participanții la acest festival au fost invitați să scrie și să prezinte și un poem despre vinul care se varsă din pahar în literatură. Aceste poeme vor fi adunate într-o antologie dedicată evenimentului și relației dintre vin și poezie, care va fi publicată ulterior”, transmite prof. univ. dr. habil. Angelo Mitchievici, managerul Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța.

Partenerii Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța în organizarea festivalului sunt Consiliul Județean Constanta, Primăria Municipiului Constanta, Universitatea Ovidius Constanța, Uniunea Scriitorilor din Romania și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Continue Reading

Cultura/Educatie

“Zilele Toamnei”, la Mangalia! Cinci zile de sărbătoare, cu muzică și produse tradiționale

Published

on

Primăria Mangalia organizează, în Portul Turistic, în perioada 5-9 octombrie, a.c., o nouă ediție a târgului recoltelor de sezon, intitulat „Zilele Toamnei”.

La ediția din acest an, vor fi prezenți peste 30 de comercianți, avizați de DSV, care își vor aștepta vizitatorii cu preparate dintre cele mai diverse. Astfel că, la locul de expunere și vânzare, se vor afla, timp de cinci zile, producători din mai multe județe ale țării, cu produse tradiționale pe bază de carne de porc, marcă înregistrată, dar și alte preparate din carne, afumături, brânzeturi, legume și fructe de sezon. De la această manifestare, nu vor lipsi strugurii, mustul și vinul, precum și dulciurile tradiționale, mierea și produsele apicole.

Special pentru vizitatorii la standuri, vor fi amenajate două terase, unde aceștia pot servi diverse preparate din carne la grătar și pot savura un pahar de vin sau must. Cu aceeași ocazie, în zona de desfășurare a târgului, începând cu ora 16:00, vor avea loc spectacole folclorice.

În fiecare zi de târg, vor întreține atmosfera cu muzică populară și de petrecere artiști îndrăgiți de public, precum Brândușa Covalciuc Ciobanu, Valeria Arnăutu, Petronela Rusu, Cătălin Maximiuc Mariana Stănescu, dar și ansamblurile folclorice și interpreții de la nivel local.

Continue Reading

Cultura/Educatie

5 laboratoare de ultimă generație, la Academia Navală “Mircea cel Bătrân”

Published

on

Odată cu deschiderea noului an universitar, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au fost inaugurate și 5 noi laboratoare, dotate cu aparatură de ultimă generație, care completează baza materială modernă a instituției de învățământ: Laboratorul „Surse regenerabile de enregie și mentenanța echipamentelor electrice”, Laboratorul „Acționări electrice avansate și convertoare statice”, Centrul educațional colaborativ pentru activitățile de practică din industria maritimă și două laboratoare multimedia de limbi străine.

Inaugurarea noilor spații a avut loc în prezența locțiitorului Șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cornel Cojocaru.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Zi liberă pentru elevi și profesori

Published

on

Zi liberă pentru profesori și elevi, în mijlocul săptămânii: Ziua Educației, respectiv 5 octombrie pică, anul acesta, miercuri. Astfel, toți elevii și dascălii din țara noastră se vor bucura de o zi liberă.

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta în mijlocul săptămânii, mai precis într-o zi de miercuri. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.

Art. 3 al Ordinului privind structura anului școlar 2022-2023 prevede că “În ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

Ziua liberă pentru profesori și elevi e cu două săptămâni și trei zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare, vacanța fiind programată pentru 22-30 octombrie.

În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului, care este sărbătorită pe 5 iunie, începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222