Connect with us

Actualitate

Misiune de salvare în Marea Mediterană. 147 de persoane salvate de poliţiştii de frontieră români

Published

on

Poliţiştii de frontieră de pe nava maritimă de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, aflaţi în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune “THEMIS 2022” sub egida Agenţiei Frontex, au salvat, pe timpul patrulării în apele Mării Mediterane, 147 de persoane care se aflau la bordul unui yacht avariat aflat în zona economică exclusivă, la sud de Rocella Ionica. Alături de colegii din cadrul Gărzii de Coastă din Italia, au fost salvate în total aproximativ 400 de persoane.

În data de 27.09.2022, începând cu orele 21.00, autorităţile competente italiene au declanşat o amplă operaţiune SAR (“search and rescue”- căutare şi salvare) în apele teritoriale italiene, în cadrul căreia, alături de alte trei nave de patrulare aparţinând autorităţilor italiene a participat şi nava de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, aflată în misiune în cadrul Operaţiunii Maritime Comune “THEMIS 2022” sub egida Agenţiei Frontex.

Pe tot parcursul nopţii, 27-28 septembrie 2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu colegii italieni au sărit în ajutorul persoanelor aflate la bordul ambarcaţiunii de agrement avariate, iar în urma intervenţiei salvatoare au fost recuperate aproximativ 400 de persoane, printre care familii, femei însărcinate şi copii minori.

La bordul navei maritime de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă, au fost transbordate 147 de persoane, celelalte trei nave de patrulare aparţinând autorităţilor guvernamentale italiene implicate în operaţiunea de salvare au preluat celelalte grupuri de persoane aflate la bordul yacht-ului.

Condiţiile meteo nefavorabile au făcut dificilă operaţiunea de salvare care s-a încheiat în dimineaţa zilei de 28.09.2022, toate persoanele fiind aduse în siguranţă în porturile Crotone şi Roccellese pentru cazare temporară şi demararea procedurilor specifice în astfel de situaţii.

La finalizarea acţiunii de salvare, nava maritimă de patrulare MAI 1102 a Gărzii de Coastă şi-a reluat misiunea în cadrul operaţiunii Frontex.

Reamintim că nava de patrulare a Poliţiei de Frontieră Române execută misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, iar obiectivul principal al operaţiunii maritime comune îl reprezintă sprijinirea autorităţilor italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue) la frontiera externă a Uniunii Europene.

Actualitate

Linia 42, prelungită până în Portul Tomis

Published

on

De mâine, 6 decembrie, CT BUS anunță faptul că traseul liniei 42 se prelungește.

Autobuzele vor opri în stația Poarta 1 (ambele sensuri) și vor merge până în Portul Tomis.

Modificarea survine în vederea accesibilizării zonei peninsulare.

Continue Reading

Actualitate

Aproximativ 120 de copaci au fost plantați în oraș

Published

on

Primăria Municipiului Constanța a început programul de reamenajare a spațiilor verzi prin plantarea de platani, frasini, mesteacăni și castani.

În aceste zile, lucrătorii au plantat peste 120 de platani, în locul celor uscați care au fost înlăturați în anii anteriori și în casetele construite special pentru spații verzi pe trotuarele reconstruite. Au fost deja plantați 45 de platani pe strada Termele Romane, 40 de platani pe strada Traian și prelungirea Traian, pe bulevardul Mamaia 14 platani și pe Bulevardul Aurel Vlaicu 11.

Lucrătorii vor mai planta în perioada următoare încă 200 de platani, 50 de frasini, 150 bucăți de mesteacăn, 200 de arțari și castani. Vor urma plantări de arbori și pe strada Unirii, Baba Novac, în parcarea de pe strada Traian și în parcarea de pe strada Lotca din cartierul Tomis Nord.

Continue Reading

Actualitate

Fără apă în localitățile Mihail Kogălniceanu, Culmea și Oituz

Published

on

Pentru remedierea avariei survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 355 mm, de pe DN2A din localitatea Mihail Kogălniceanu, echipele RAJA au fost nevoite să sisteze furnizarea apei potabile.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, în localitățile Mihail Kogălniceanu, Culmea și Oituz, dar și către Societatea Avicola, Baza Militară și Aeroport, furnizarea apei potabile este sistată.

Având în vedere că un tronson din conducta avariată pe care s-a intervenit, se afla ancorată într-un masiv de beton, lucrările au fost mult îngreunate, prelungindu-se timpul de execuție preconizat inițial. În prezent, se realizează sudarea prin electrofuziune a segmentului avariat, proces ce necesită un timp mai mare de acțiune. De asemenea, umplerea instalației durează aproximativ 2 ore. Prin urmare, preconizăm că în jurul orei 20.00 se va relua furnizarea apei potabile în mod progresiv către toți consumatorii afectați.

Compania de apă își cere scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigură că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

Continue Reading

Actualitate

Filmul ”Phoenix – Povestea”, proiecție specială la Centrul “Jean Constantin”. Nicu Covaci vine la Constanța

Published

on

Filmul “Phoenix – Povestea” va fi prezentat, începând din 5 decembrie, în opt proiecţii speciale, în cadrul unui turneu naţional. Proiecţiile vor avea loc în prezenţa membrilor emblematici ai trupei şi a echipei filmului.

Turneul va fi lansat la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, şi va include proiecţii în Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara, Braşov, Iaşi, Constanţa şi Galaţi.

Regizat de cineastul Cristian Radu Nema şi produs de Bianca Beatrice Michi, filmul spune povestea trupei şi transpune cinematografic, la aniversarea a 60 de ani, spiritul şi mesajul fenomenului cultural Phoenix.

Documentarul conţine imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.

Turneul naţional “Phoenix – Povestea” 2022 va fi prezentat:

– 5 decembrie, ora 20,30, Cluj-Napoca – Cinema “Florin Piersic”, în prezenţa lui Nicu Covaci;

– 6 decembrie, ora 19,00, Bucureşti – Biblioteca Centrală Universitară “Carol I”, în prezenţa lui Nicu Covaci şi a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 7 decembrie, ora 18,30, Timişoara – Cinema Victoria, în prezenţa lui Nicu Covaci şi a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 8 decembrie, ora 19,00, Braşov – Cinema One Laserplex, în prezenţa lui Nicu Covaci şi a lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 9 decembrie, ora 19,00, Iaşi – Cinema Ateneu, cu participarea lui Nicu Covaci şi în prezenţa lui Ovidiu Lipan Ţăndărică;

– 10 decembrie, ora 20,00, Constanţa – Centrul “Jean Constantin”, în prezenţa lui Nicu Covaci;

– 11 decembrie, ora 19,00, Galaţi – Cinema “Ioan Manole”, în prezenţa lui Nicu Covaci.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222