Staţiunile din sudul litoralului prind contur pe harta turistică a României. Cum sezonul estival îşi intră serios în drepturi, primii turişti au sosit deja pe litoral, chiar în număr foarte mare. Resorturile all-inclusive par să fie în topul preferinţelor, atât pentru români, cât şi pentru turiştii străini, care au la dispoziţie toate serviciile şi facilităţile necesare pentru a se bucura de o vacanţă de neuitat.
Vă stă gândul la o binemeritată vacanţă în destinaţii precum Antalya, Santorini sau Corfu? Dar ce aţi zice de un concediu pe litoralul românesc? Serviciile şi facilităţile pe care le oferă resort-urile all-inclusive din sudul litoralului ademenesc tot mai mulţi turişti din ţară sau de peste hotare, ce îşi doresc o vacanţă de neuitat, din care să nu le lipsească nimic.
“Anul trecut am fost în Mamaia, iar anul acesta am optat pentru sudul litoralului, pentru că este mult mai linişte. Iar noi venim cu familia întreaga, din Braşov şi observ că şi la noi acest concept de all-inclusive prinde contur, aşa cum ar trebui, serviciile sunt ireproşabile, totul e impecabil, iar mâncarea foarte bună.”, spune o turistă din Braşov
“Sunt originară din Timişoara, dar locuiesc în Statele Unite. Am ales să venim aici pentru că avem copii, iar aici au toate facilităţile, au unde să se joace, se simt bine, iar noi suntem mai liniştiţi. Este un concediu tare frumos la mare!”, completează o turistă din SUA
Cu alte cuvinte, toate oportunităţile unei vacanţe peste graniţe le pot avea la discreţie şi cei care aleg să îşi petreacă sejurul şi în astfel de resort-uri din sudul litoralului românesc.
“Avem o vacanţă cu toate serviciile şi toate facilităţile de care avem nevoie, astfel încât să stăm fără griji, să ne relaxăm şi să nu avem nevoie să ieşim din resort decât dacă vrem să facem o plimbare pe plajă.”, declară SINCRON MIHAELA SURIN, director executiv MERA HOTELS
“Mă bucur foarte mult de ceea ce am găsit aici. Sunt arhitect de profesie, aşa că vă pot spune că totul este amenajat impecabil, văd că şi conceptul de amenajare peisageră îşi spune cuvântul.”, spune o turistă din Braşov
Totodată, astfel de pachete turistice sunt completate de regimul all-inclusive, care prinde din ce în ce mai bine în rândul turiştilor.
“Serviciile de masă cuprind trei mese principale, bufete diversificate şi bogate, pentru că ţinem cont de toate gusturile şi încercăm să mulţumim fiecare oaspete care alege să îşi petreacă vacanţa alături de noi. Totodată, ne gândim cu mare atenţie şi la copii. Între aceste mese principale, există gustări, astfel încât serviciile de masă sunt prezente pe durata întregii zile.”, declară MIHAELA SURIN, director executiv MERA HOTELS
Şi pentru că turiştii vin în vacanţă să se bucure de mare, soare şi distracţie, posibilităţile de agrement sunt nenumărate.
“Avem plajă amenajată special pentru turiştii noştri, piscine foarte frumoase, vorbim şi despre celebra piscină cu infinity view, un concept aparte, dar amintim şi piscina cu tobogane pentru adulţi şi pentru copii şi piscină dedicată copiilor, cu apă încălzită şi cu un mini aqua-park.”, completează MIHAELA SURIN, director executiv MERA HOTELS
Astfel, nici nu e de mirare că povestea fiecărei vacanţe la mare este frumos conturată şi rămâne o aminitire inedită pentru cei care aleg să o petreacă pe litoralul din ţara noastră.