Connect with us

Sanatate

Medicii de la Spitalului Clinic Județean de Urgență, la datorie în timpul Sărbătorilor Pascale

Published

on

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința publicului că activitatea medicală din cadrul unității va decurge normal în timpul vacanței prilejuite de sărbători.

Având în vedere că policlinicile vor fi închise în această perioadă, la fel și cabinetele medicilor de familie și, în plus, se așteaptă un număr mare de turiști pe litoral, conducerea SCJU a luat toate măsurile astfel încât atât Unitatea Primiri Urgențe cât și secțiile SCJU să dispună de toate cele necesare și să poată prelua toți pacienții care vor avea nevoie de îngrijiri medicale:

-a fost asigurat un stoc suficient de medicamente dar și de echipamente de protecție și dezinfectanți;

-vor fi asigurate toate liniile de gardă;

-nu vor fi afectate de zilele libere nici gărzile la domiciliu, astfel încât toți pacienții care vor ajunge la SCJU, să beneficieze de investigațiile necesare și tratamente eficiente.

Singura activitate afectată este cea a Ambulatoriului de specialitate. Pacienții care vor să meargă la consultație în Policlinică, trebuie să știe că aceasta va fi închisă atât vineri, 30 aprilie, cât și luni, 3 mai 2021. Măsura respectă prevederile art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Ambulatoriul de specialitate se va redeschide marți, 4 mai, ora 08.00.

Facem apel la constănțeni dar și la turiști să respecte o serie de reguli, astfel încât să aibă parte de o minivacanță reușită:

-să fie prudenți în trafic;

-să evite locurile aglomerate;

-să fie responsabili și să respecte, în continuare, regulile impuse de autorități;

-să combine corect preparatele tradiționale și să nu facă excese;

-să consume cu prudență alcool.

,,Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța vă urează multă sănătate și Paște binecuvântat!”, transmit reprezentanții SCJU Constanța.

Sanatate

4.000.000 de români, vaccinaţi cu schemă completă de imunizare

Published

on

Aproape 4.000.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID cu schemă completă de imunizare până la data de 7 iunie, a declarat preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă.

“În ceea ce priveşte bilanţul total al persoanelor vaccinate, de la debutul campaniei de vaccinare, din 27 decembrie, până pe data de 7 iunie, au fost în total vaccinate cu cel puţin o doză 4.457.688 de persoane, din care, cu schemă completă de vaccinare, adică fie cu două doze, fie o singură doză, sunt aproape 4.000.000 de persoane, mai exact 3.997.752 de persoane”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că în platforma de vaccinare sunt, la acest moment, peste 400.000 de persoane programate atât pentru doza 1, cât şi pentru rapel, pe cele patru tipuri de vaccinuri.

În ceea ce priveşte numărul cetăţenilor străini care au fost vaccinaţi de la debutul campaniei de vaccinare, până la acest moment sunt 24.679 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, din care 13.694 au finalizat schema de vaccinare.

 

Continue Reading

Sanatate

Rolul mișcării în formarea și dezvoltarea copiilor

Published

on

Peste 30% dintre copii au modificări de comportament și peste 27 % dintre ei au modificări de greutate, ca urmare a sedentarismului și a lipsei de mișcare din perioada pandemiei, se arată în cele mai recente studii. Practicarea a 60 de minute de activitate fizică pe zi, de către copii și adolescenți, mărește beneficiile pentru sănătate. Activitatea fizică contribuie la sănătate, întărind mușchii și articulațiile și reducând riscul dezvoltării de boli cronice. De asemenea, crește stima de sine și încrederea în forțele proprii, reducând stresul și anxietatea.

Cristian Stoica este kinetoterapeut la o clinică de recuperare medicală și fizioterapie și este promotorul unui stil de viață sănătos, în special în rândul copiiilor și adolescenților. A început să facă sport la vârsta de 9 ani. A practicat kickboking la nivel de performanță, ajungând campion Mondial. În prezent, îi ajută pe tinerii cu probleme medicale să se recupereze cât mai repede și, în același timp, îi motivează să urmeze un stil de viață sănătos, din care să nu lipsească mișcarea.

Schimbările în rutina activităților fizice în familie și comportamentul sedentar datorate efectelor perioadei pandemice Covid 19 pot să devină permanente și să aibă efect îndelungat asupra stării de sănătate a copiilor. Reducerea activității fizice, duce la modificări de postura și diagnostice ortopedice, la apariția bolilor cardiovasculare, la creșterea riscului de diabet, depresii și diferite dependențe. Kinetoterapeuții spun că părinții trebuie să fie primii care să le îndrepte copiilor pașii spre sport și mișcare, iar dacă sesizează apariția unor deficiențe de mișcare, să apeleze imediat la recuperarea medicală.

Peste 30% dintre copii au modificări de comportament și peste 27% dintre ei au modificări de greutate, ca urmare a sedentarismului și a lipsei de mișcare din perioada pandemiei, arată cele mai recente studii.

Pe lângă mișcare, foarte importantă este și alimentația pentru a dezvolta un stil de viață sănătos. Cum să ne obișnuim copilul cu alimente sănătoase?

Copiii care practica un sport in mod constant sunt mult mai sociabili, comunicativi si disciplinati, asadar incurajati-i pe cei mici sa indrageasca sportul și mișcarea.

Continue Reading

Actualitate

Vaccinare fără programare, la Murfatlar!

Published

on

De luni, 7 iunie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, se deschide temporar punctul de vaccinare de la Centrul Medical Neptun, din localitatea Murfatlar, unde vă puteţi vaccina doar cu documentul de identitate, fără să fie nevoie de o programare prealabilă.

Vaccinul utilizat este cel de la PFIZER. Rapelul se va administra după 21 de zile, tot la Centrul Medical Neptun, din localitatea Murfatlar, sau dacă aveţi o altă variantă îl puteţi face într-o altă locaţie.

Pentru persoanele care nu se pot deplasa, echipa mobilă va merge la domiciliul acestora.

Minorii cu vârsta între 12 – 18 ani, se pot vaccina doar cu acordul scris al părinţilor sau tutorilor legali.

 

Continue Reading

Actualitate

Cristina Rizea, deputat USR PLUS Constanța, implicată direct în campania de vaccinare din judeţ

Published

on

Cristina Rizea, împreună cu echipa sa, au demarat, încă de săptămâna trecută, o campanie de informare şi vaccinare în mediul rural. Acţiunea se desfăşoara în satele și comunele situate la kilometri distanţă faţă de cel mai apropiat centru de vaccinare, şi unde rata de vaccinare este foarte scăzută, aşa cum se precizează într-un comunicat de presă primit la redacţie:

,,Județul Constanța este încă, deficitar la vaccinare. Deși statistic stăm bine, acest lucru se datorează zonelor urbane din județ, în special zona metropolitană Constanța, unde rata vaccinării este mai ridicată. Cu totul alta este situația în mediul rural, unde vaccinarea merge greu, fie datorită lipsei de informare, fie datorită lipsei centrelor de vaccinare ușor accesibile.

Ieri a fost lansată, oficial, campania națională Ne vaccinăm și scăpăm. Noi, la Constanța, am început mai devreme. Am organizat săptămâna trecută o campanie de informare în mediul rural, în localitatea General Scărișoreanu și m-am bucurat să văd că feedback-ul este pozitiv. Cu sprijinul DSP Constanța și al primăriei Amzacea, care pune la dispoziție spațiul, vom desfășura, mâine (5 iunie n.r), între orele 08:00 și 16:00, tot la General Scărișoreanu, o campanie de vaccinare. Vaccinarea se va face cu vaccinul Johnson & Johnson pentru care nu este necesară decât o singură doză.

Am început cu localitatea General Scărișoreanu pentru că în această zonă din județul Constanța, ținând cont și de satele și comunele din jur, densitatea populației ei ridicată, dar rata de vaccinare este scăzută, sub 10%. Cele mai apropiate centre permanente de vaccinare sunt la kilometri distanță: Eforie, Techirghiol, Mangalia sau Cobadin.

Ne bucurăm cu toții de măsurile de relaxare instituite de la 1 iunie și le așteptăm cu speranță pe cele care vor urma. Măsurile de relaxare și revenirea la normalitate depind, însă, de atingerea țintelor de vaccinare. Din păcate, numărul persoanelor care se vaccinează scade zilnic, într-un ritm îngrijorător.

Vrem să ajutăm cu toate resursele noastre să atingem țintele de vaccinare în România. Cu toții ar trebui să facem asta: autorități, medici, voluntari.

Vom continua acesta campanie pe tot parcursul verii și în alte localități rurale din județ, vom împărți pliante și vom răspunde la orice întrebări aveți legate de vaccinarea împotriva COVID-19, iar acolo unde este nevoie și avem deschidere din partea autorităților locale, cu implicarea DSP, vom organiza maratoane de vaccinare.”, a afirmat Cristina Rizea, deputat USR PLUS Constanța.

 

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222