Connect with us

Sport

HC Dobrogea Sud Constanţa nu renunță la calificare!

Published

on

Sâmbătă, în Sala Sporturilor din Constanța, HC Dobrogea Sud Constanţa a jucat împotriva adversarilor de la Porto în cel de-al doilea meci al grupei în Cupa EHF. Un meci cu multe goluri spectaculoase, cu suporteri care au crezut în șansa băieților constănțeni. Scorul final a fost de 35-29 pentru Porto, echipă antrenată de fostul mare handbalist suedez campion mondial și european, Magnus Andersson. Handbaliştii constănţeni au depăşit momentul înfrângerii și au declarat la conferința de presă că își vor juca fiecare șansă pentru a depăşi faza grupelor din Cupa EHF.

ZVONKO SUNDOVSKI, antrenor HC Dobrogea Sud: “Nu am început bine meciul, iar când un adversar câștigă unu contra unu, este foarte greu să faci față. Am încercat să ne apărăm și 5+1 și 4-2, am încercat să facem tot să îi surprindem, dar nu a mers. Porto a fost echipa mai bună.”

Ionuț Iancu, portar HC Dobrogea Sud:  “Sunt o echipă foarte bună și acel 7 contra 6 am încercat să-l rezolvăm cumva, să nu luăm atâtea goluri, dar au știut ce au făcut și au înscris aproape de fiecare dată. ” 

HC Dobrogea Sud Constanța a avut o misiune infernală în fața marii favorite a grupei, FC Porto, echipă care s-a instalat deja în fotoliul de lider după un succes fără drept de apel cu spaniolii de la Cuenca, 37-26, în prima etapă. Echipa portugheză a impresionat prin calitatea jucătorilor săi, puternici și rapizi.

Magnus Andersson, antrenor FC PORTO : “Bineînțeles că sunt foarte fericit pentru victoria de astăzi, sunt foarte satisfăcut de rezultat și de felul cum am jucat. Am început foarte bine, iar în repriza a doua am controlat jocul tot timpul.” 

Fabio Magalhaes, jucător FC PORTO : ”Am avut multă răbdare pentru a găsi pozițiile cele mai bune să marcăm. Ne-am creat multe șanse de gol de la 6 metri, aici a fost cheia jocului. Și am făcut un joc foarte bun în apărare.” 

HC Dobrogea Sud va întâlni al treilea adversar din grupă, echipa spaniolă Liberbank Cuenca, pe 25 februarie, la Constanța.

 

 

 

 

 

 

Sport

Se dă startul la campionatul de Kick-Boxing Tatami

Published

on

Sâmbătă, 12.06.2021, la Sala de Jocuri Sportive şi la Sala de Box, din Complexul „Tomis”, str. Flămînda, din Constanţa, între orele 10.00-17.00 se vor desfăşura Campionatul Naţional de Kick-Boxing la proble de Tatami (Kick-Light, Light-Contact şi ) şi Cupa României la K1, pe Regulamentul WAKO.

Campionatul este organizat de Federaţia Română de Arte Marţiale de Contact, preşedinte profesor Dumitru Mocănaşu, arbitru mondial de Kick-Boxing WAKO.

La campionat şi-au anunţat participarea cei mai buni 210 sportivi, din 25 de cluburi din toată ţara, care vor concura la una sau mai multe probe.

Campionatul se va desfăşura cu respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară, toţi sportivii, antrenorii şi oficialii vor fi testaţi şi intrarea în sălile de concurs se va face strict, pe baza regulilor impuse împotriva pandemiei Covid19.

Campionatul este organizat cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Constanţa şi al S.C. „Urban Legends” Constanţa.

Sportivii campioni, vor forma lotul naţional de Kick-Boxing şi vor participa la campionatele europene şi mondiale, avînd în vedere faptul că din anul 2019, nu au mai participat la aceste campionate.

Continue Reading

Sport

Gimnastica artistică feminină, campionat național la Constanța

Published

on

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a participat astăzi la ceremonia de deschidere a Campionatului Național pe Echipe și Individual al junioarelor II și I la gimnastică artistică feminină, care se desfășoară la Sala Sporturilor din Constanța.

La competiție participă, alături de cluburi sportive de notorietate din România (din orașele București, Arad, Bacău, Bârlad, Cluj, Deva, Focșani, Onești, Ploiești), și echipele Clubului Farul Constanța și Clubului Sportiv Școlar nr. 1 din Constanța.

Au fost aduse mulțumiri organizatorilor, în special Federației Naționale de Gimnastică, pentru inspirația de a găzdui la Constanța acest eveniment, având în vedere rezultatele de excepție ale gimnastelor din orașul nostru la competiții naționale și internaționale de profil. Co-organizarea evenimentului de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Clubul Sportiv Școlar numărul 1 Constanța (CSS1) face ca acest eveniment să fie unul cu o puternică dimensiune locală.

Primarul Vergil Chițac a menționat rolul substanțial pe care școlile și cluburile sportive din Constanța îl au la nivel național în multiple domenii, prioritar în gimnastică, prezum și rezultatele foarte bune ale cluburilor sportive locale, explicate prin disponibilitatea pentru peformanță a acestora și prin eforturile pe care aceste instituții le fac pentru a menține calitatea pregătirii la un nivel care să asigure continuitatea performanței.

Vergil Chițac a adus totodată un elogiu gimnasticii românești, care există în continuare pe harta mondială prin rezultatele de excepție ale unor generații de gimnaști și gimnaste care includ nume sonore la nivel mondial, precum Nadia Comăneci. Primarul municipiului Constanța a evidențiat totodată calitatea școlii locale de gimnastică, care contribuie în mod permanent cu numeroși gimnaști de calitate la loturile naționale de profil și a promis continuarea acordării de sprijin domeniului sportiv, la nivel local, de către Primăria municipiului.

Continue Reading

Actualitate

Constănţenii vor avea o singură echipă de fotbal

Published

on

Săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, conducerea F.C Viitorul Constanța îşi exprima bucuria pentru ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toți constănțenii:

,,Suntem de acord să existe o singură echipă, o singură iubire pentru toți suporterii dobrogeni. Dorim să devenim cei mai buni, iar pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie ca această echipă să fie susținută de toți constănțenii, de conducători, de oficialități și de suporteri.”.

Astăzi, 25 mai, Gheorghe Hagi a avut o întrevedere cu Mihai Lupu, președintele Consiliului Judeţean Constanţa, care este interesat de evoluția fenomenului fotbalistic şi dispus să sprijine fuziunea dintre FC Farul Constanța și FC Viitorul:

,,Sunt foarte interesat de acest proiect și susțin ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toți suporterii constănțeni. Avem un interes comun în dezvoltarea sportului în județul nostru, avem sportivi valoroși și căutăm soluții de sprijin, pentru ca acest sport să aducă, în continuare, mari victorii în palmaresul cluburilor constănțene. Vreau să îi asigur pe toți suporterii echipelor FC Farul Constanța și FC Viitorul, că voi acorda tot suportul necesar pentru realizarea acestui proiect unic ce va avea ca scop final, orientarea către performanță a fotbalului constănțean.”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC.

 

Continue Reading

Actualitate

Restricții de trafic în municipiul Constanța

Published

on

„Turul Ciclist CELCO-Marea Neagră”, prima cursă de șosea din Dobrogea ia startul în acest weekend. Competiția se adresează cicliștilor profesioniști și amatori și se desfășoară pe etape: contratimp individual, fond și circuit. Pentru siguranța partipanților la eveniment, în perioada 22-23 mai, vor fi instituite restricții de circulație.

Astfel, sâmbătă, 22 mai, în intervalul orar 09:15-11:45, în stațiunea Mamaia se va restricționa traficul rutier pe bulevardul Mamaia, pe două benzi de circulație, atât pe sensul de deplasare dinspre stațiunea Mamaia spre Năvodari, cât și pe sensul de deplasare dinspre Năvodari spre stațiunea Mamaia.

De la ora 13:15, caravana ciclistă se va deplasa din zona piațetei Cazino spre Năvodari, circulația autovehiculelor fiind îngreunată pe acest traseu.

Duminică, 23 mai, între orele 10:15-12:00, se vor institui restricții de circulație pe traseul cuprins între șoseaua Portului, de la breteaua de legătură cu strada Traian- deplasare spre Poarta 1- intersecția cu strada Termele Romane.

Tot duminică, în intervalul orar 12:30-14:30, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe circuitul delimitat de șoseaua Portului, de la breteaua de legătură cu strada Traian- deplasare până în zona Poarta 4 – intersecția cu strada Prelungirea Traian – deplasare către Poarta 1- intersecția cu strada Termele Romane.

 

 

Sursa: Primăria Constanţa

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222