Connect with us

Diverse

Matei Vişniec, prezent la Tulcea pentru o dublă lansare de carte

Published

on

Un nume distinct în actualitatea literaturii româneşti, Matei Visniec, poet, dramaturg şi romancier, va fi prezent la Tulcea sâmbătă, 1 aprilie, în cadrul unui eveniment literar organizat, cu începere de la ora 16.000, la Casa Avramide, de Centrul Cultural “Jean Bart”, cu sprijinul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea.

În domeniul dramaturgiei este considerat a fi autorul român cel mai jucat în perioada post-decembristă, piesele de teatru ale lui Matei Vişniec au fost jucate în peste 30 de ţări şi traduse în peste 25 de limbi, de asemenea, un număr de aproximativ 30 piese de teatru sunt scrise în limba franceză, dramaturgul solicitând azil politic în Franţa, în anul 1987 şi primind cetăţenia franceză în anul 1993.

Recent, Teatrul “Jean Bart” din cadrul centrului cultural tulcean a pus în scenă spectacolul dramatic “Caii la fereastră”, o piesă care a fost scrisă în 1985 de dramaturgul Matei Vişniec, ca o prelungire a teatrului absurdului social, cu precădere absurdul războiului, temă prin care autorul demască manipularea indivizilor prin sisteme ideologice.

Matei Vişniec este aşteptat la Tulcea pentru a lansa două volume, un roman şi o antologie de piese dramatice, alături de el urmând a se afla, ca moderator, criticul de teatru Doru Mareş.

Este vorba de romanul “Un secol de ceaţă”, apărut în anul 2021, la Editura Polirom, roman despre al cărui conţinut autorul a afirmat că este plasat în categoria ficţiunilor istorice, cu baze de plecare reale, multe capitole din cuprinsul acestuia aflându-se sub umbra unor personaje istoric nefaste precum Hitler şi Stalin, un roman care vorbeşte despre dilemele secolului trecut şi prefigurează contextual dilemele viitorului.

Celălalt volum se intitulează “Procesul comunismului prin teatru” şi este o antologie de piese dramatice, apărută tot la Editura Polirom, în anul 2022, cu intenţia de realiza o radiografie a ororilor morale şi spirituale din sistemul comunist realizate sub tentaţia ideologică a celei mai bune lumi posibile.

Actualitate

Atenție la postările sponsorizate de pe Facebook!

Published

on

Specialiștii din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrag atenția asupra faptului că unele pagini sau conturi de Facebook compromise sunt folosite de atacatori pentru a propaga tentative de fraudă.

Odată ce utilizatorul accesează postarea sponsorizată, este redirecționat către articole care încearcă să-l convingă să viziteze pagini de phishing. Atacatorii vor astfel să convingă potențiale victime să-și furnizeze date personale, financiare sau de autentificare pe site-uri controlate de ei, sub pretextul investițiilor ce pot genera un profit solid într-un termen foarte scurt.

Pentru a vă proteja, DNSC recomandă:

  •  Citiți și analizați cu atenție informațiile culese din mediul online
  •  Evitați accesarea link-urilor din astfel de postări sponsorizate care oferă oportunități rapide de îmbogățire
  •  Nu furnizați date personale, de autentificare sau de card pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană
  •  Atenție la corectitudinea gramaticală și la exprimarea textului în limba română. De multe ori atacatorii folosesc instrumente automate de traducere, care vor genera un text ciudat în exprimare și plin de greșeli.
  •  Verificați întotdeauna pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), la secțiunea „Alerte Investitori – Informări” și secțiunea „Atenție la Entități Neautorizate!” informații referitoare la posibile fonduri care au ca scop înșelarea investitorilor sau referitoare la fonduri neautorizate sau care nu prezintă încredere.
  •  În cazul în care ați introdus date de card sau de autentificare la conturile de internet banking, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit prin această metodă depuneți o plângere la Poliție, fizic sau online.
  •  Dacă observați în mediul online inițiative similare, raportați-le către rețeaua socială și către DNSC (alerts@dnsc.ro, respectiv 1911).

 

Sursa: Directoratul Național de Securitate Cibernetică 

 

Continue Reading

Diverse

Pentru un design interior inedit

Published

on

Inedit Design este un loc unic, ce oferă o varietate de comori textile care răspund atent la nevoile clienților din zona Moldovei și a Dobrogei. Aici puteți găsi perdele, draperii și accesorii, dar și designeri pricepuți ce se vor ocupa de absolut tot: măsurători, consultanță, lucrul efectiv în atelierul din Constanța și montaj.

Înfrumusețate cu detalii rafinate prin procedee de coasere în atelierul propriu, perdelele sunt inspirate din estetica perfectă a naturii. Conferă încăperii un aer intim, unde interacțiunea dintre lumină și țesătura fină aduce un plus de vivacitate. Pe lângă utilitatea lor practică, perdelele și draperiile pot transforma un spațiu banal într-unul interesant printr-o notă de eleganță și rafinament.

Atunci când alegeți draperiile și perdelele, trebuie să țineți cont și de personalitatea dumneavoastră. Dacă nu vă este teamă să îndrăzniți și vă atrag combinațiile cromatice bogate și curajoase, stilul exotic sau extravagant ar putea fi alegerea potrivită pentru dumneavoastră.

Dacă însă iubiți și confortul modernității și frumusețea imprevizibilă a naturii, stilul organic propus de Inedit Design o să fie pe placul dumneavoastră. Și dacă am amintit de natură, materialele cu printuri florale, în tonurile calde naturale și familiare ale exteriorului, pot fi aduse și potrivite în intimitatea casei dumneavoastră.

La Inedit Design puteți găsi și numeroase modele de tapet cu un număr nelimitat de culori. Indiferent dacă vă doriți un perete cu modele caracteristice, un fundal sofisticat sau chiar o operă de artă, tapetul se poate încadra în orice stil și adaugă textură încăperii. Și pentru a completa design-ul unei camere, nu trebuie să lipsească accesoriile. Ele sunt cele care transformă o casă într-un cămin primitor. Micile detalii precum alegerea tapițeriei sau a sistemelor de prindere pentru draperii și perdele pot face marile diferențe atunci când vorbim despre un design interior reușit.

Dacă sunteți adeptul unei case smart, la Inedit Design găsiți soluții inteligente și sisteme de prindere automatizate pentru perdele și draperii, astfel încât acestea pot fi acționate ușor, prin telecomandă. Inedit Design conturează o poveste captivantă cu ajutorul pasiunii și experienței a celor mai pricepuți designeri. Imprimeurile moderne, pânzele sofisticate și eleganța nuanțelor pastelate sunt născute din fluiditatea creativității celor mai pricepuți maeștri.

Pentru a admira diversitatea de materiale, culori și texturi sau pentru o doză de inspirație puteți vizita showroom-ul Inedit Design situat pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr. 99, iar dacă doriți mai multe informații puteți apela numărul de telefon 0748.904.153.

 

 

Continue Reading

Diverse

Timmy este disponibil pentru adopție gratuită!

Published

on

Timmy este disponibil pentru adopție gratuită! Facem un apel să ne sprijiniți pentru a-i găsi stăpâni iubitori și responsabili. Prin promovarea adopției acestui minunat cățel puteți contribui schimbarea destinului său. Are aproximativ 5 ani. Este un cățel jucăuș, afectuos și foarte ascultător.

De asemenea este deparazitat intern/extern, înregistrat în RECS, microcipat, îngrijit, vaccinat conform graficului de vârstă și are carnet de sănătate.
În cazul în care vă decideți să-l adoptați vă așteptăm la Adăpostul public pentru animale abandonate din municipiul Constanța, strada Câmpul cu Flori nr.5.

Program cu publicul:
Luni, Marți, Miercuri, Vineri între orele: 10:00- 14:00;
Joi 9:30 – 17:30.

Mai multe detalii legate de adopție puteți obține de la personalul de specialitate la numărul de telefon: 0733045213.
Numai împreună putem face încă un pas către normalitate!
sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Actualitate

Veștile bune se anunță în decembrie! Anul 2023 aduce idei de vacanță!

Published

on

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa informează că începând cu data de 22 iunie 2023, compania aeriană AirConnect va opera zboruri directe de la Constanța către Cluj Napoca, Oradea, Suceava și Timișoara, astfel:

  • Constanța – Suceava, în zilele de joi, începând cu 22 iunie 2023;
  • Constanța – Timișoara, în zilele de joi și duminică, începând cu 22 iunie 2023;
  • Constanța – Cluj, în zilele de joi și duminică, începând cu 22 iunie 2023;
  • Constanța – Oradea, în zilele de duminică, începând cu 25 iunie 2023.

Pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța și a zonei cu potențial turistic în care ne aflăm, trebuie să extindem parteneriatul cu companiile aeriene, pentru a veni în sprijinul pasagerilor. Zborurile programate a fi operate în sezonul de vară 2023 de către noul operator AirConnect sunt solicitate de pasageri și vin să ofere acestora o modalitate de a călători rapid la costuri reduse. Încrederea pasagerilor se câștigă prin stabilitate și perseverență. Pentru pasagerii care aleg să zboare de pe aeroportul din Constanța sunt disponibile opțiuni de transport în comun pe ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu și retur (program disponibil pe www.mk-airport.ro), opțiuni de transport în regim shuttle bus precum și opțiuni de transport în regim de taxi. Mizăm totodată și pe sprijinul tour-operatorilor, care prin pachete complete de vacanță puse la dispoziția turiștilor, contribuie la creșterea traficului aerian în zona Mării Negre. Vom continua, împreună cu AirConnect, definitivarea proiectelor pe care le avem pentru a pune la dispoziția pasagerilor noștri noi destinații.”, spune Bogdan Artagea, director general Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța.

Detalii referitoare la programul de zbor și bilete sunt disponibile pe site-ul operatorului aerian: www.air-connect.com.

,,AirConnect este o companie aeriană românească înființată din dorința de a deservi piața regională neexplorată din țară. Știm potențialul litoralului românesc și știm cât este de dificil să parcurgi drumul cu mașina sau trenul din Cluj, Oradea, Suceava și Timișoara către mare. Zborurile introduse de AirConnect către Constanța vor reuși să aducă turiștii rapid, confortabil și în siguranță pe litoral pentru a începe vacanța relaxați. Suntem convinși că aceste rute vor avea succes la public și datorită suportului pe care îl avem din partea Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța.”, a declarat Tudor Constantinescu, director general AirConnect.

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222