Pentru mulţi dintre noi, maşina reprezintă cartea de vizită. Eleganţă, sportivitate, lux, necesitate…indiferent de atuurile sale, autoturismul personal trebuie îngrijit şi păstrat în cele mai bune condiţii.
“Ideea a plecat de la americani, cu aceste colantări, apoi arabii care au vrut să fie în ton şi au scos diferite culori, culorile cromate sunt plătite de ei şi au exclusivitate.”, declară CLEMENT ENE, manager-ul ProWrap Constanţa
Colantările auto au devenit, în ziua de azi, un must-have în rândul pasionaţilor de cai putere şi nu numai, căci din ce în ce mai mulţi şoferi apelează la această măsură pentru a-şi proteja autoturismele. Avantajele colantării sunt preţul scăzut în comparaţie cu vopsitul auto, posibilitatea de a schimba oricând culoarea maşinii, dar şi protejarea vopselei originale de diverși factori.
“Ultima noutate este folia de protecţie, care îşi revine singură la zgârieturi. La lovituri, la ieşirea din parcare, când loveşti uşa nu se mai zgârie vopseaua.”, spune CLEMENT ENE, manager-ul ProWrap Constanţa
“Această culoare este din 2018, am adus-o de la Berlin, e o folie premium cast nouă şi unică în ţară, în momentul de faţă e unică în ţară.”, spune PETRU MANEA, colantator auto
“Asta e o folie transparentă care îţi respinge soarele în proporţie de 68%, deci te ajută foarte mult şi se aplică pe poziţii.”, completează MIHAI JUGĂNARU, înfoliator auto
Indiferent că vrem să protejăm maşina sau doar să îi schimbăm culoarea, colantarea profesională devine o soluţie ideală, dacă dorim să aducem o schimbare binevenită pentru a atrage toate privirile în trafic.
“Aceasta e cea mai nouă folie, folia de protecţie cu self healing, se regenerează la căldură şi după cum se vede e foarte moală, o zgâriem şi îşi revine, iar cea mai nouă inovaţie, fiind primii care au adus-o este folia de protecţie neagră. Asta e pentru maşinile albe şi colorate, iar pentru maşinile negre este aceeaşi folie cu aceleaşi caracteristici, doar că e neagră şi dă un efect mai mare de sticlă, iar negrul în sfârşit atinge perfecţiunea.”, completează CLEMENT ENE, manager-ul ProWrap Constanţa
Şoferii constănţeni au înteles importanţa şi avantajele foliilor autocolante, aşa că apelează în număr tot mai mare la profesioniştii care au transformat acest business într-o veritabilă artă.
“Mi-am pus folii aici şi pe spate şi pe spate şi sunt foarte mulţumit, aşa că am revenit să îmi monteze şi pe faţă un set de folii, dar cu vizibilitate mai mică, ca să nu ne oprească Garda pe stradă.”, spune interpretul Marian Cozma
Aşadar, nu e de mirare că această tehnică a devenit un must-have în rândul şoferilor.

