Când îi spui unei persoane că face ceva greşit, ea va încerca să te convingă contrariul. Acest lucru se aplică pentru unii dintre adolescenţii din zilele noastre, care se cred atotputernici, şi care din păcate sunt atraşi în cercuri vicioase. Asta este şi povestea unei tinere de 18 ani, fostă consumatoare de droguri. Lumina şi strălucirea din ochii adolescentei s-au stins cu fiecare substanţă pe care o consuma.
„Le-am încercat din proprie iniţiativă, nu m-a determinat nimeni la început…iar apoi am întrat într-un cerc vicios. Doar ce intrasem la liceu, cred că prin semestrul al II-a s-a întâmplat să mă apuc de droguri.”, a mărturisit adolescenta.
Coşmarul tinerei părea că nu se mai încheia, ea lipsind din ce în ce mai des de la şcoală şi de acasă.
“La şcoală nu prea mai ajungeam, mami cu tati ştiau că mă duc la şcoală, însă eu ajungeam şi plecam ori nu mă duceam deloc. Preferam să mă duc să fumez.”, spune tânăra.
Încrederea în sine iţi dă libertatea de a face greşeli, şi de a face faţă eşecurilor fără acea senzaţie ca şi cum lumea s-a prăbuşit în jurul tău.
„Înainte eram genul de persoană care aveam încredere în toţi…iar pe parcurs mi-am dat seama că nu tot ce zboară se mănâncă.”, spune gânditoare adolescenta.
Din păcate drogurile au devenit o problemă din ce în ce mai stringentă în ziua de azi.
„Părinţii mei şi bunicii îmi dădeau bani pentru pachet, pentru bilet de traseu, iar cu banii aceia îmi cumpăram droguri…nicidecum ce se gândeau ei că îmi cumpăr. Când nu aveam, se întâmpla să aibă cei de-afară. Ne combinam între noi …dacă aveam eu 5 lei, hai mai pune şi tu 5 lei…şi tot aşa.”, îşi aminteşte fata.
Comunicarea cu tinerii care au ales consumul de droguri este de cele mai multe ori dificilă, greu de stabilit. Fără climatul de încredere reciprocă, nu pot exista adevărate consilieri şi nu pot fi obţinute rezultate în lupta cu „moartea albă”. Din fericire, tânăra a acceptat ajutorul celor din jur.
„La început când a ajuns în centru împreună cu părinţii ea a păşit neîncrezătoare, nu am comunicat foarte bine, iar pe parcurs a înţeles că aici nu o judecă, nu o critică şi nu o ceartă nimeni.”, a declarat Carmen Lipan, psihologul adolescentei.
Tânăra ne-a mărturisit că experienţele prin care a trecut au ajutat-o sa se regăsească şi să se accepte din nou.
“Îmi pare rău, dar nu regret pentru că a fost o experienţă şi am luat-o ca atare. Această experienţă m-a ajutat să capăt încredere în mine şi să îmi dau seama de ceea ce sunt în stare…că locul meu nu este acolo.”, mărturiseşte tânăra.
Din păcate, aceasta este realitatea zilelor noastre. Tineri pierduţi în goana după iluzii, iar…ceilalţi, mereu sărind în ajutorul lor. În 2017, 132 de constănţeni consumatori de droguri au recunoscut că nu mai au control şi s-au adresat Centrului Antidrog Constanţa cu speranţa de a fi salvaţi. Specialiştii centrului îşi propun să încerce să reducă consumul de droguri şi se implică în educaţie şi prevenţie.
„Rugămintea noastră este ca părinţii să se informeze, să sune la centrul nostru, să intre pe cele două site-uri unde găsesc toată gama de informaţii: www.infodrog.ro şi www.drughelp.eu .“, a declarat cms. şef Cristian Oprişan, şef C.R.P.E.C.A. Constanța.
Misiunea specialiştilor Centrului Antidrog Constanţa este de a elabora, coordona, evalua şi monitoriza politicile în domeniul prevenirii şi consumului de droguri. Numai în anul 2017, aproape 23 de mii de constănţeni au fost beneficiari ai proiectelor de prevenire a consumului de droguri.
sursă foto: www.realitatea.md