Connect with us

Cultura/Educatie

Marele Trofeu ,,Piano Art’’, câștigat de Chivu Yanis-Andrei, un elev în vârstă de 10 ani, din județul Dâmbovița

Published

on

Peste 70 de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, provenind din diferite zone ale țării, au participat la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art”, care s-a desfășurat în weekend-ul 15 – 16 iunie 2024, pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret (CMEPT) ,Jean Constantin”. Competiția de interpretare pianistică a fost organizată de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.

Anul acesta, la cele 10 categorii de concurs (grupe de vârstă), s-a remarcat o participare mai numeroasă din partea tinerilor pianiști dornici de afirmare, față de ediția precedentă. Participanții care au evoluat în sala de spectacole a CMEPT ,Jean Constantin”, pe claviatura unui pian de concert „Boston” – marca „Steinway&Sons”, au profitat din plin de acest prilej, punându-și în valoare talentul și pregătirea de specialitate și impresionând atât publicul, cât și comisia de jurizare. Pe scena de la malul mării au putut evolua, conform regulamentului de concurs, elevi din diferite orașe ale țării, printre care: Constanța, Brăila, Galați, București, Târgoviște, Tulcea, care studiază pianul în paralel cu învățământul general obligatoriu, la Școli populare de artă, Centre culturale, Case de cultură, mediul privat.
Concursul propriu-zis s-a desfășurat pe parcursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, iar duminică, 16 iunie 2024, în sala de spectacole a CMEPT ,,Jean Constantin’’, a avut loc Festivitatea de premiere (Gala Laureaților).
Concursul Național de Interpretare Pianistică „Piano Art” a fost prezentat de actrița Ana-Maria Ștefan.

CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI NAȚIONAL DE INTERPRETARE PIANISTICĂ ,,PIANO ART’’, EDIȚIA A VIII-A:

În urma deliberării juriului de specialitate, s-au acordat premiile I, II și III, mențiuni, premii speciale, precum și Marele Trofeu, după cum urmează:

PREMIUL I

1. SCRIOȘTEANU CASIANA
2. STANCIU ILIANA – IOANA
3. RĂVDAN SOFIA – MARIA
4. COMAN ANDREI – EFREM
5. POPESCU VLAD – ANDREI
6. PEPELEA MARIA – TEODORA
7. STANCIU DARIUS – SEBASTIAN
8. BADEA ANDREI
9. BÂTE TEODOR – EFREM – PREMIUL I (A PRIMIT ȘI PREMIU SPECIAL
PENTRU CEA MAI BUNĂ INTERPRETARE A UNEI PIESE DE GEORGE
ENESCU)
10. PANĂ TEODORA – CORNELIA
11. CHIVU YANIS – ANDREI – PREMIUL I (CÂȘTIGĂTORUL MARELUI
TROFEU)
12. ȚOPAI ERIKA – IOANA
13. STAN SOFIA – MARIA
14. TRANDAFIR TANIA – MARIA
15. STRÂMBEANU ANA – MARIA – PREMIUL I (A PRIMIT ȘI PREMIU SPECIAL)
16. DUMITRU ȘTEFAN
17. VESA SOFIA – IOANA
18. ANA SEBASTIAN – PETRU
19. DIRADURIAN NATALIA
20. ANTOHE CRINA – ȘTEFANIA

PREMIUL II
1. ANDREI DAVID – AARON
2. NEDELCU SOFIA – ELENA
3. CERNEAFSCHI VLADIMIR MARIAN
4. ENE MARIA
5. LUPȘA ANDREI – VICTOR
6. RUSU ION
7. NEAMȚU IOANA – SOFIA
8. PRUSAC SOFIA
9. ROIBU MIHAIL
10. LĂȚEA ANDREI
11. LIȚĂ TEODORA
12. VASILE MARA CRISTIANA
13. SÎRBU MARIA ELENA

PREMIUL III
1. LAZA MIHAI
2. MUNTEANU MARIA
3. TĂNASE SOPHIA – AMALIA
4. ZAHAROV OTILIA – ELENA
5. CIMPOEȘU – RUSU ELISEEA
6. APOSTU IUSTINA – MARIA
7. ABILKHANOVA AMIRA
8. COSTACHE RAFAELA
9. OPRESCU ANASTASIA
 MENȚIUNI
1. GHEORGHE FLAVIUS – NICOLAS
2. CARAMIHAL IRINA
3. CARACOTI RAREȘ – ION
4. COSOR CLAUDIA – ANTONIA
5. NECULA IRIS – MARIA
6. TUFEANU MATEO
7. BABAN IONATAN
8. BĂLAN VLAD
9. MANTU NICOLE – SARA
10. PLĂTICĂ ILINCA
11. SÂNT – ION TEODORA – MARIA
12. BUTNARU LUCA – AUREL
13. CORDĂREANU DAVID – ANDREI
14. DINU DORA – IRIS
15. MEMET AKIF – FURKAN
16. PETRE TUDOR – ȘTEFAN
17. SCRIOȘTEANU ANDREI
18. ANTOHE IRINA – IOANA
19. JIVA MAYA – IOANA
20. CHELARU MARIA
21. IANCU SOFIA – MARIA
22. CARTOAFĂ NATALIA
23. CIUREA RĂZVAN – ȘTEFAN
24. CIUREA REBECA – CRISTINA
25. POPA ANTONIA – BIANCA
26. CIUREA DARIUS ANDREI

27. LĂPUȘNEANU ȘTEFANIA ILENIA
28. PETREAN DARIA IOANA
29. BABAN DAVID
30. DĂLUȚĂ EDWARD – GABRIEL

MARELE TROFEU ,,PIANO ART’’ a fost disputat între câștigătorii premiilor I și a ajuns, anul acesta, la CHIVU YANIS – ANDREI din județul Dâmbovița, comuna Dragodana, care a concurat la categoria de vârstă e (10 ani). Fericitul câștigător este elev al Școlii Populare de Arte ,,Octav Enigărescu’’, Dâmbovița, fiind pregătit de prof. Andreea Andrei.

Premiile Concursului Național de Interpretare Pianistică „Piano Art” sunt următoarele:
 Marele trofeu – trofeu + medalie + diplomă + remunerație (1500 lei). Câștigătorul va avea și un recital în cadrul ediției următoare.
 Premiul I – diplomă de excelență (medalie + diplomă);
 Premiul II – diplomă de merit (medalie + diplomă);
 Premiul III – diplomă de onoare (medalie + diplomă);

De asemenea, s-au acordat și două premii speciale pentru interpretarea unei piese de gen.
Juriul a fost alcătuit din personalități ale vieții muzicale românești:
 Președinte – doamna Silvia Țigmeanu: distinsă pianistă, manager de proiect și inițiatoarea Concursului Național de Pian ,,Piano Art’’ în anul 2016, pe când era director artistic în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța ,,Teodor T. Burada’’; în calitate de profesor de pian, Silvia Țigmeanu a îndrumat o serie de elevi în cadrul Colegiului Național de Arte ,,Regina Maria’’, cât și în cadrul Universității Ovidius Constanța, unde a activat ca Lector Universitar; a fost maestru corepetitor în cadrul Teatrului Național de Operă și Balet ,,Oleg Danovski’’ din Constanța, acolo unde activează și astăzi, în calitate de corepetitor. Palmaresul său cuprinde numeroase distincții;
 Membru – doamna Sabina-Iuliana Oprea – asist. univ. drd. la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima’’ din Cluj-Napoca; deține un bogat palmares de premii naționale și internaționale; a susținut concerte și recitaluri în Constanța, București, Sibiu, Botoșani, Bacău, Brest, Paris, Nice (Franța), Helsinki (Finlanda), Bergen (Norvegia), Alkmaar (Olanda).
 Membru – domnul Manoleanu Roman – cadru didactic asociat doctor la Universitatea Națională de Muzică București (UNMB). A absolvit Liceul de muzică „George Enescu”, apoi UNMB, precum şi un stagiu de 2 ani la Conservatorul Regal de Muzică din Bruxelles. A urmat cursuri de măiestrie, atât din România, cât și în Europa. A susținut recitaluri de pian, recitaluri de lied universal, numeroase prime audiții de lied românesc în cadrul Festivalurilor Internaționale și naționale. Cariera concertistică este îmbinată cu cea de profesor de pian la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” și de profesor de acompaniament lied la U.N.M.B.

Rezultatele jurizării concursului au fost publicate pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada".

Cultura/Educatie

Echipa feminină de volei a UOC a câștigat medalia de bronz la Jocurile Universitare Europene

Published

on

Echipa feminină de volei a Universității Ovidius din Constanța (UOC) a urcat pe podiumul Jocurilor Universitare Europene, competiție care s-a desfășurat în perioada 10-16 iulie 2024, la Miskolc, Ungaria.

Echipa UOC, antrenată de lect. univ. dr. Voinea Florin, s-a calificat în sferturile de finală de pe primul loc al grupei A, obținând următoarele rezultate:

  • UOC – Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie – 3 – 1 (25-20,25-16, 23- 25, 25-16);
  • UOC – Universitatea din Granada – 3 – 1 (25-18, 25-18, 18-25, 25-17);
  • UOC – Universitatea de Științe ale Sportului din Ungaria – 3 – 1 (25-20, 25-17, 25- 12).

În sferturile de finală, echipa Universității Ovidius din Constanța a câștigat meciul cu Universitatea din Valencia, cu scorul de 3 – 1 (25-20, 25-20, 16-25, 25-23). În partida din semifinală, echipa UOC a întâlnit campioana en-titre – Universitatea din Bologna, scorul întâlnirii fiind 3-0 ( 12-25, 22-25, 12-25), în favoarea echipei din Italia. Pentru medalia de bronz, sportivele Universității Ovidius din Constanța au învins echipa Universității din Ljubljana, la finalul unei partide echilibrate și spectaculoase, cu rezultatul de 3-2 ( 21-25, 23-25, 25-22, 25-21, 15-10).

Din lotul Universității Ovidius din Constanța au făcut parte studentele Facultății de Educație Fizică și Sport: Alexandra Spînoche, Silvia Coman, Larisa Vasilică, Teodora Iancu, Carmina Bordea, Marilena Puică, Andra Cojocaru, Raisa Ioan, Adriana Matei, alături de Diana Milea, studentă la Facultatea de Medicină.

Totodată, studenta Silvia Coman a fost desemnată cea mai valoroasă jucătoare (MVP) a competiției feminine, ea terminând turneul cu 94 de puncte.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Lansarea proiectului EX-AQUA: Promovarea excelenței și a competitivității în acvacultura algelor marine pentru o Mare Neagră durabilă

Published

on

În perioada 9-10 iulie, a avut loc întâlnirea de lansare a proiectului EX-AQUA la Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” (INCDM) din Constanța.

Acest eveniment a marcat începutul unei initiative de transformare și stimulare a acvaculturii algelor marine în regiunea Mării Negre. EX-AQUA este un proiect de 3 ani, finanțat de Uniunea Europeană, care are
ca scop consolidarea excelenței în acvacultura algelor marine adaptate mediului unic al Mării Negre. Proiectul este structurat în patru piloni cheie:
 crearea excelenței în domeniul științei pentru acvacultura algelor marine;
 consolidarea capacităților în cadrul INCDM pentru a spori impactul acesteia în cercetare, dezvoltare și inovare;
 promovarea unui ecosistem local de inovare pentru adoptarea industrială a noilor soluții tehnologice;
 crearea de sinergii prin stabilirea unui cluster pentru acvacultura marină aplicată.

Consorțiul proiectului este format din următoarele instituții: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, România, în calitate de coordonator de proiect, Universitatea din Gent, Belgia, Institutul
Alfred Wegener, Germania, Consiliul Consultativ pentru Marea Neagră, Bulgaria, Lomartov, Spania și Institutul Marin și Maritim din Cipru.

În cadrul primei întâlniri, reprezentanții acestor entități au discutat despre ambițiile proiectului și au vizitat laboratoarele de acvacultură ale INCDM. Acest proiect este crucial pentru România și regiunea Mării Negre, datorită potențialului său de a stimula dezvoltarea durabilă și economică.

Acvacultura cu alge marine oferă produse de înaltă calitate, beneficii climatice prin sechestrarea carbonului și noi oportunități de angajare și de afaceri într-o industrie subdezvoltată 1 .

EX-AQUA va integra regiunea sud-estică a UE în harta acvaculturii marine și a algelor, reducând disparitățile regionale și contribuind la obiectivele Economiei Albastre și ale Pactului Verde European. INCDM este principalul
centru de cercetare și dezvoltare de pe coasta românească a Mării Negre implicat în Economia Albastră. Proiectul își propune să consolideze lanțul valoric și să atingă obiectivele de sustenabilitate prin integrarea practicilor și
cunoștințelor de la instituții vestice renumite, în INCDM. Colaborarea cu organizațiile publice și private va spori excelența științifică, va încuraja inovarea și va construi parteneriate strategice.

În plus, proiectul pune accentul pe consolidarea capacităților și pe transferul de cunoștințe pentru a transforma INCDM într-un centru de excelență în acvacultura algelor marine. Prin valorificarea celor mai bune practici
internaționale și a expertizei locale, EX-AQUA își propune să creeze un ecosistem robust care să sprijine creșterea durabilă și reziliența.

Declinarea responsabilității
Proiect finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de Vedere și opiniile exprimate sunt doar ale autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Agenției Executive Europene pentru Cercetare (REA). Nici Uniunea Europeană, nici autoritatea de acordare a ajutorului nu pot fi trase la răspundere pentru acestea. Contract nr. 101159509.

Despre Horizon Europe
Orizont Europa (Horizon Europe) este principalul program de finanțare al UE pentru cercetare și inovare. Acesta abordează schimbările climatice, contribuie la atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU și stimulează competitivitatea și creșterea UE. Programul facilitează colaborarea și consolidează impactul cercetării și inovării în dezvoltarea, sprijinirea și punerea în aplicare a politicilor UE, abordând în același timp provocările globale. Acesta sprijină crearea și o mai bună difuzare a cunoștințelor și tehnologiilor excelente.

Continue Reading

Cultura/Educatie

UOC, recunoscută în clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a obținut premiul „New Entrants Award” în cadrul evenimentului QS Higher Ed Summit: Europe 2024, care s-a desfășurat în perioada 11-12 iulie a.c., la Barcelona, în Spania, cu ocazia intrării în QS World University Rankings: Europe 2025. De menționat este faptul că numai două universități din Europa au primit această distincție.

În cadrul ceremoniei, UOC a fost reprezentată de prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, prorector Relații internaționale, studenți străini și rezidenți, care a primit cu onoare recunoașterea internațională.

„A fi recunoscut în acest reputat clasament internațional este o dovadă a muncii susținute, în echipă, a dăruirii și a excelenței pe care instituția noastră și-o dorește în activitatea cotidiană. Această distincție nu este doar o reflectare a realizărilor universității noastre, ci și a eforturilor colective ale tuturor cadrelor didactice și auxiliare, cercetătorilor și, nu în ultimul rând, studenților noștri. Este angajamentul lor neclintit față de excelența academică, inovația în cercetare și implicarea în viața comunității, deziderate care ne-au condus în acest punct. UOC își exprimă recunoștința și față de partenerii și colaboratorii săi naționali și internaționali, al căror sprijin a fost esențial pentru atingerea acestui succes. Universitatea se angajează să continue drumul anevoios pe calea excelenței și să contribuie la dezvoltarea educației globale prin inițiative și proiecte inovatoare”, a menționat prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță.

Evenimentul de la Barcelona a reunit reprezentanți ai instituțiilor academice de top din întreaga lume, oferind o platformă valoroasă pentru schimburile de idei și dezvoltarea parteneriatelor internaționale.

În clasamentul QS World University Rankings: Europe 2025, Universitatea Ovidius din Constanța a fost inclusă alături de alte 16 universități din România. Printre criteriile luate în considerare sunt: reputația academică, citări pe lucrările publicate sau rețele internaționale de cercetare.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Au început înscrierile online la Universitatea Maritimă din Constanța

Published

on

La Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) au început deja înscrierile 𝐎𝐍𝐋𝐈𝐍𝐄 (https://cmu-edu.eu/admitere/) la sesiunea de admitere pentru studii universitare de licență, concurs pe bază de dosar!
UMC asigură consiliere privind Admiterea 2024, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐝𝐚 𝟏𝟏 – 𝟏𝟖 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, 𝐢𝐧𝐜𝐥𝐮𝐬𝐢𝐯 𝐬𝐚̂𝐦𝐛𝐚̆𝐭𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐮𝐦𝐢𝐧𝐢𝐜𝐚 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐨𝐫𝐚𝐫 𝟗.𝟎𝟎 – 𝟏𝟒.𝟎𝟎, atât la sediul central din Constanţa, str. Mircea cel Bătrân 104, cât şi la următoarele numere de telefon: 0756 134 672 sau 0755 063 338.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222