Connect with us

Cultura/Educatie

Marea Unire de la Marea Neagră

Published

on

Zi de mare însemnătate la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, unde a avut loc evenimentul cultural „Marea Unire de la Marea Neagră“. Proiectul a reunit peste o sută de istorici și academicieni, totul fiind sub semnul Centenarului. În deschidere, soprana Nicoleta Ardelean a intonat inmul naţional într-o manieră emoţionantă. Evenimentul este cu atât mai important cu cât se sărbătoresc şi 140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România.

„În acest an, noi românii, sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Dar noi, dobrogenii, mai sărbătorim şi 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România. Aceste două momente deosebit de importante din istoria românilor, ne-au determinat să organizăm această sesiune ştiinţfică intitulată Marea Unire de la Marea Neagră, la care am invitat cei mai mari istorici din ţară şi din Basarabia şi Bucovina”, a declarat Sorin Colesniuc, directorul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

„Dobrogea este un model de coexistenţă interetnică şi religioasă, un tărâm al toleranţei şi prieteniei, care poate şi trebuie să servească drept model întregii lumi. Dincolo de faptul că este un mozaic de rase, aşa cum spunea şi un antropolog elveţian, Dogrogea este înainte de toate un pământ românesc”, a spus Ana Maria Tramudana, preşedintel Asociaţiei Eurocult.

„Aniversarea Centenarului Marii Uniri în viziunea ARPC, este cel mai bun şi actual prilej pentru toate generaţiile României să reîmprospăteze culorile drapelului naţional şi să reevalueze simbolistica a ceea ce ne numim români. Să vedem această aniversare ca fiind cel mai bun prilej să ne aducem aminte de ce suntem români, cum suntem români şi până unde suntem români”, a declarat  Cătălin Grosu, preşedintele A.R.P.C.

În cadrul manifestării a avut loc şi o expoziţie a simbolului nostru naţional – ia, ce a purtat numele de Zbor centenar.

„Ia înseamnă ce înseamnă de fapt, orice altă componentă a veşmântului ţărănesc. Fiind în atenţie, de câţiva ani încoace, datorită mediului on line, ar trebui să însemne mai mult decât înseamnă în momentul acesta. Mai mult decât a o colecţiona, a o produce sau a o cumpăra gata produsă în China”, a spus Iulia Gorneanu, curatorul expoziţiei.  

În expoziţe sunt piese foarte frumoase, unele foarte vechi, unele atipice, greu de recunoscut zona, şi unele cu mesaj ascuns şi foarte emoţionant. Spre exemplu, iile ardeleneşti care au acel tricolor codat sau ascuns şi avem mai multe în expoziţie şi ilice”, a declarat Raluca Partenie, organizator expoziţie.

Evenimentul de la Constanţa este organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, împreună cu Asociația Eurocult. Aceasta din urmă este singura din judeţul Constanţa care a reuşit să obţină finanţare de la Ministerul Culturii pentru realizarea unui eveniment menit să celebreze Centenarul Marii Uniri.

„Ne-am bucurat enorm că în cadrul acestei sesiuni de selecţie am fost aleşi câştigători şi reuşim să organizăm un astfel de eveniment de o importanţă foarte mare, pentru că am reuşit să strângem într-un singur loc, să avem alături de noi istorici, academicieni, cercetători ştiinţifici, profesori universitari, doctori în istorie din toate colţurile ţării şi nu numai. Ne bucurăm nespus că aceşti oameni au acceptat invitaţia noastră de a veni la Constanţa, de a crea un eveniment de care să ne mândrim de faptul că suntem români”, a declarat Valentin Ispas, purtătoul de cuvânt al Asociaţiei Eurocult.

Tot legat de acest eveniment, pe 14 noiembrie va fi lansat, la Constanţa, şi un documentar inspirat din viața etniilor dobrogene în acea perioadă, precum și participarea și implicarea lor în luptele pline de eroism de pe aceste pământuri. Documentarul este produs de regizorul constănțean Toma Enache.

Actualitate

Stagiu de practică, la bordul navei-școală “Mircea”, pentru studenții Academiei Navale

Published

on

Studenții militari din anul al II-lea de la Academia Navală “Mircea cel Bătrân” au început practica la bordul navei-școală “Mircea”. Timp de zece zile, ei vor desfășura o serie de activități specifice, atât la cheu, cât și în Marea Neagră, pe durata marșului de instrucție planificat să se desfășoare între Sulina și Mangalia.

Cu emoția specifică oricărui început, dar și cu multă încredere și dorință de a cunoaște cât mai multe din tainele vieții la bordul bătrânului velier, studenții au urcat pas cu pas în arboradă, respectând cu strictețe măsurile de siguranță.

Practica la nava-școală “Mircea” reprezintă, pentru fiecare promoție în parte, prima confruntare reală cu viața de viitori ofițeri ai Forțelor Navale Române, precum și cea mai importantă lecție de marinărie. La bordul navei, se consolidează spiritul de echipă, construit în academie, iar, la finalul stagiului de practică, fiecare student militar devine tributar “spiritului Mircea”.

Întreaga activitate desfășurată de studenți la nava-școală “Mircea” este atent monitorizată de cadre didactice ale Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” și de instructorii de la bordul navei.

sursa foto: Forțele Navale Române

Continue Reading

Cultura/Educatie

Se reiau spectacolele la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanta „Căluţul de Mare”

Published

on

Teatrul pentru copii şi tineret  „CĂLUȚUL DE MARE”  din CONSTANȚA, potrivit Hotărârii nr. 65/ 30.04.2021 (Anexa 3), reia, în acest weekend, susținerea spectacolelor la sediul Teatrului „Căluțul de Mare” (Sala Elpis).

Prin urmare, în zilele de 08 mai 2021 și 09 mai 2021 se vor juca următoarele spectacole:

-Sâmbătă, 08 mai 2021, orele 10.00 și 12.00, copiii însoțiți de părinți și bunici sunt așteptați la spectacolul FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI, adaptare după Ion Creangă, un spectacol recomandat 3+, cu durata de 50 minute. Regia și scenariul îi aparțin lui Daniel Stanciu, în spațiul scenografic imaginat de Delia Cornelia Ioaniu. Creatorul muzicii din acest spectacol este Dan Bălan.

In distribuție: Rovena Paraschivoi/ Daniel Minciună, Ion Ciolan/ Clara Ghiuvelechian, Claudia Brădescu/Tiberiu Roșu, Daniela Vlad și Grațian Prisacariu

-Duminică, 09 mai 2021, orele 10.00 și 12.00, sunteți invitați la spectacolul POVESTEA PORCULUI, adaptare după Ion Creangă, un spectacol recomandat 3+, cu durata de 50 minute. Regia și scenariul: Cristian Mitescu, scenografia Adrian Ștefănescu și muzica spectacolului este realizată de Dan Bălan. In distribuție: Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad, Grațian Prisacariu.

Voci: Aneta Forna-Christu, Tiberiu Roșu, Claudia Brădescu, Ion Ciolan

 

Spectacolele Teatrului „Căluțul de Mare”, ce se vor juca pe scena teatrului de păpuși, vor fi susținute, în condiții de maximă siguranță, în conformitate cu noile reglementări privind activitățile educative, culturale și artistice și a măsurilor luate la nivel național pentru asigurarea condițiilor de siguranță sanitară a acestor activități în contextul pandemiei de Sars-Covid-19 și Ordinul 2941/19.06.2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus Sars-Cov-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților in condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii cât și conform Ordinului Comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății nr. 3245/1805/2020, publicat în Monitorul Oficial, nr. 986 din 26 octombrie 2020.

Dintre măsurile de siguranță sanitară pe care le aplicăm pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus, conform cu cadrul legislativ în vigoare, reamintim:

-efectuarea triajului observațional la intrarea în locație și măsurarea temperaturii va fi obligatorie; nu vom permite accesul în instituție a persoanelor ce prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3ºC.

-persoanele ce vor refuza să le fie verificată temperatura, nu vor avea acces în instituție;

-vă reamintim că distanțarea fizică de 1,5 m intre persoane/ grupuri trebuie păstrată la intrarea in instituție cât și in spațiile din teatru, in momentul deplasării (de exemplu, la toaletă);

-accesul publicului va fi permis doar in condițiile purtării măștii de protecție pe toată durata spectacolului (pentru o protecție eficace, obligatoriu masca va acoperi gura și nasul);

-copiii sub 5 ani nu sunt obligați să poarte masca de protecție;

-avem plasate, la loc vizibil, anunțuri scrise cu atenționări privind normele de distanțare fizică și regulile privind accesul în instituție;

-vă vom indica, permanent, dezinfectarea și igienizarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție prin cele 6 dispensere, plasate la loc vizibil și accesibil pentru copii și adulți, în instituție;

Programul casieriei teatrului este de marți până vineri, în intervalul 10.00-14.00.

Biletele pot fi achiziționate și sâmbătă și duminică, înainte de spectacol cu 1 oră, în limita locurilor disponibile.

 

Continue Reading

Cultura/Educatie

“Crima din strada Lourcine”, a treia premieră a stagiunii la Teatrul de Stat Constanța

Published

on

Teatrul de Stat Constanţa prezintă sâmbătă, 8 mai, cea de-a treia premieră oficială a acestei stagiuni, spectacolul “Crima din strada Lourcine”, o comedie muzicală de Eugène Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae și Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cári.

Primele reprezentații sunt programate vineri, 7 mai (avanpremiera), sâmbătă, 8 mai și duminică, 9 mai, de la ora 19:00.

Regizorul Teatrului de Stat Constanța, Vlad Cristache, a absolvit licența în Regie Teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București (UNATC) în 2009, urmând apoi cursurile de Master în Regia Teatrului Contemporan până în 2011. Este unul dintre cei mai prolifici tineri creatori de teatru, regizând spectacole în București (Teatrul de Comedie, Teatrul Național București, Teatrul Excelsior, Teatrul Mic, Teatrul Nottara), Piatra-Neamț, Ploiești, Brăila, Tulcea, Constanța, Sibiu, Pitești, Arad.

De când este angajat al TSC, a regizat spectacolul „Lasă-mă să intru” de Jack Thorne, o montare neconvențională care s-a bucurat de mare succes la public şi la critică, precum și spectacolul lectură „Copilul acesta” de Joel Pommerat.

Mădălina Niculae şi Andreea Tecla, laureate cu Premiul pentru debut la Gala Premiilor UNITER 2019, sunt scenografele care au realizat decorul și costumele și la spectacolul „Lasă-mă să intru”, având o colaborare constantă cu regizorul Vlad Cristache.

Fiind vorba de un spectacol muzical, un rol foarte important în această producție îl are compozitorul Tibor Cári, recunoscut și premiat pentru activitatea sa în teatru.

Să te trezești pe jumătate îmbrăcat, fără să știi cum ai ajuns acasă, cu un gol de memorie în privința serii petrecute în oraș și să descoperi un alt bărbat în patul tău, la fel de sumar îmbrăcat!

Apoi să aflați din ziar amândoi că umbrela și batista pe care le-ați pierdut au fost descoperite în contextul unei crime oribile. Și să urmeze o zbatere din răsputeri pentru ștergerea urmelor unei fapte de care niciunul dintre voi nu-și amintește, dar toate indiciile duc la concluzia că e posibil să o fi comis.

Să fugi, să reduci la tăcere martorii, să te speli pe mâini de tot și de toate. Să scapi de această nenorocire care s-a abătut asupra ta, ca de un vis urât. Este posibil oare?

Divertisment autentic, de cea mai bună calitate; o poveste delicioasă în care comicul de situație se combină cu o dinamică excelentă a personajelor; un decor colorat, de Belle Epoque, plin de elemente surprinzătoare; un band care, răspunzând la indicațiile dirijorale ale personajelor principale, acompaniază live actorii; suspans și tensiune, dar mai ales haz, de care avem cu toții nevoie în aceste timpuri de boală și teamă continuă.

Sănătatea populației rămâne prioritatea numărul unu, așadar spectacolele Teatrului de Stat Constanța se vor desfășura cu respectarea strictă a tuturor normelor de protecție împotriva contaminării cu Coronavirus, conform legii.

sursa foto: TSC

Continue Reading

Actualitate

,,Creștem Frumos” – festival online pentru copii şi tineri

Published

on

Primăria Orașului Eforie organizează online, pentru copiii și tinerii din județul Constanța, festivalul Creativ Eforie 2021 – ,,Creștem Frumos” – ediţia a II-a, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Concursul se adresează pasionaților de muzică începând de la vârsta de 6 ani până la 15 ani, pasionaților de pictură cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani și pasionaților de poezie cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani.

Secţiunea Muzică Vocală

Fiecare participant va trimite o înregistrare audio-video în format landscape (orizontal) care să cuprindă o piesă vocală, cu NEGATIV, din repertoriul național și/sau internațional clasic, folcloric sau modern (pop, dance, rap, etc.) care să nu depășească 4 minute.

Secţiunea Muzică Instrumentală

Fiecare participant va trimite o înregistrare audio-video în format landscape (orizontal) care să cuprindă o piesă instrumentală din repertoriul național și/sau internațional clasic, folcloric sau modern (pop, dance, rap, etc.) care să nu depășească 4 minute.

Secţiunea Pictură

Fiecare participant va trimite, în format digital (sunt acceptate formatele jpeg, pdf, png cu rezoluție bună/înaltă) și audio-video, două lucrări realizate în tehnica preferată (culori pe bază de apă precum acuarela, tempera, guașă; culori de ulei; colaj, tehnici mixte sau chiar desen digital) care să pună în valoare două teme: Marea și Copilăria. Înregistrarea nu trebuie să depășească 2 minute.

Secţiunea Poezie

Fiecare participant va trimite o înregistrare audio-video cu una sau două poezii (creații din literatura universală sau compoziții proprii) care să aibă ca temă Marea sau Copilăria. Înregistrarea nu trebuie să depășească 3 minute.

Înscrierile se fac până în data de 25 mai, inclusiv!

La începutul fiecărei înregistrări audio-video, participanții trebuie să se prezinte (numele, prenumele, vârsta) și să facă o scurtă descriere a ceea ce cântă, pictează sau recită. În cazul candidaților care doresc să participe la mai multe secțiuni, aceștia vor trimite câte o înregistrare audio-video, în format landscape (orizontal), atât pentru pictură, muzică cât și pentru poezie, respectând indicațiile și minutajul impus.

Pentru înscrieri și informații suplimentare aveţi la dispoziţie mai multe variante:

  • e-mail – festivalulcreativ2021@primariaeforie.ro;
  • Facebook&Messenger sau site Primăria Oraşului Eforie;
  • telefon 072 295 0816, persoană de contact Georgiana Costea.

 

 

Sursa: Primăria Oraşului Eforie

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222