Întâlnire oficială cu prefectul Constanței și reprezentanții instituțiilor descentralizate cu activitate în zona HORECA, la cererea RESTO. Aceasta a fost prima întrevedere de la înființarea Asociației RESTO cu reprezentanții autorităților locale.
Alături de Silviu Coșa, prefectul Constanței, la întâlnire au participat și reprezentanți ai DSP, DSV, IPJ, Jadarmeria Constanța, ISU, ANPC, DSVSA, ANAF, ITM și ABADL. Rând pe rând, fondatorii Asociației RESTO au luat cuvântul pentru a sublinia încă o dată situația critică cu care se confruntă domeniul HORECA, la ora actuală.
“La intâlnirea ce s-a derulat pe parcursul a aproape două ore, am prezentat Asociația noastră, misiunea și obiectivele asumate pentru și în numele membrilor noștri și am expus problemele majore cu care se confruntă industria locală a ospitalității în Constanța și în județul Constanța.
Am solicitat prefectului Constanței să transmită către Guvernul României mesajul nostru, comun cu al celorlalte asociații similare din țară, pentru a cere decuplarea sectorului HORECA de la rata de incidență de 3/1000 și am venit cu propuneri și soluții, atât pentru posibilitatea derulării de evenimente cu obligația testării rapide sau a prezentării unui test Covid negativ, cât și propunerea de a analiza un scenariu în care preferăm să fim restrictionați total din activitate, timp de o lună, pentru ca apoi să putem funcționa trei luni, cu o ciclicitate care să ne asigure supraviețuirea afacerilor și un management mai bun în domeniul HORECA. Am prezentat, de asemenea, problemele și aspectele sesizate de noi cu privire la acțiunile de control derulate cu o frecvență foarte mare de către instituțiile cu atribuții de control.”, declară EGEVIT ASLAN, președinte RESTO
La rândul său, Corina Martin, președintele de onoare al Asociației RESTO, a subliniat faptul că, pe litoral, sunt necesare măsuri stringente și, în egală măsură, urgente pentru ca țara noastră să își poată întâmpina turiștii în noul sezon estival.
“Am ridicat și problema organizării și pregătirii Sezonului Litoral 2021, dar pe această temă nu am primit încă semnale pozitive, din ăcate, deși am semnalat strategiile lansate deja de Grecia și Turcia, pentru atragerea de turiști străini și pentru susținerea sezonului estival național. Ințelegem prioritatea ce se alocă acum pe siguranța și protejarea sănătății, dar vom insista pentru a începe să lucrăm la o Strategie de pregătire a Sezonului Litoral și de promovare a Litoralului ca “Destinație sigură / Safe Destination.
Consider că cel mai important pas obținut de noi la aceastî întalnire îl constituie acceptarea propunerii noastre, de constituire de grupuri mixte de lucru, în care reprezentanții RESTO să lucreze împreună cu reprezentanții instituțiilor menționate, în vederea organizării de întâlniri prealabile de informare și prevenție și pentru a lucra la clarificarea unor aspecte legislative insuficient reglementate și care nu pot fi efectiv aplicate sau care generează probleme majore în activitatea noastră. Mulțumim prefectului Constanței pentru acceptarea acestei propuneri, altfel firești și necesare.
În lipsa unui dialog comun și coerent, în condițiile în care măsurile de suport din partea Guvernului întârzie să apară, în condițiile în care taxele de autorizare de la primării sau taxele de chirie pentru plaje trebuie deja achitate acum și sunt calculate la valori pentru un an de activitate, deși operatorii HORECA funcționează cu restricții majore sau nu pot funcționa, în condițiile în care ANAF a demarat deja acțiuni vaste de poprire și executare, iar băncile nu creditează sectorul HORECA, noi considerăm ca fiind imperios necesar să construim acest grupuri comune de lucru, în care să ne prezentăm propunerile și să venim cu soluții viabile, care să susțină acum afacerile și industria locala HORECA, amenințată de insolvențe și falimente.”, a concluzionat CORINA MARTIN, președinte de onoare RESTO
La finalul acestei întâlniri, Asociația RESTO a prezentat și înmânat reprezentanților fiecărei instițutii Manifestul RESTO, în care este prezentată, în detaliu, situația critică prin care trece sectorul HORECA, precum și propunerile și solicitările aferente.
Iată mai jos cum arată conturat Manifestul RESTO: