Connect with us

Cultura/Educatie

Luna „Mărţişorului” aduce noi surprize pe scena Operei Naţionale Române Iaşi

Published

on

Luna „Mărţişorului” aduce noi surprize pe scena Operei Naţionale Române Iaşi. Startul se va da chiar pe 8 Martie, de Ziua Internaţională a Femeii, când ieşenii vor putea asista la o Gală Extraordinară de Operă şi Balet, pregătită de artiştii ateneului.  

Mai mici sau mai mari, soliştii, corul, orchestra şi baletul instituţiei se pregătesc temeinic pentru a oferi publicului o veritabilă seară de gală. Iar surprizele nu se încheie aici. Pe 10 martie, publicul din Iaşi este invitat să urmărească „Indiile Galante”, opera compusă de Jean-Philippe Rameau, dar care îi poartă amprenta îndrăgitului regizor  Andrei Şerban.

Apoi, pe 13 martie, Opera Naţională Iaşi găzduieşte un alt spectacol de anvergură, „Tosca”, de Giacomo Puccini, devenit practic o tradiţie, fiind jucat pentru prima dată încă din 1956 în faţa publicului ieşean.

„Bărbierul din Sevilla”, de Gioachino Rossini va completa seria evenimentelor culturale, spectacolul fiind programat pentru 28 martie, iar “Nunta lui Figaro”, de Wolfgang Amadeus Mozart,  va încheia seria surprizelor din luna “Mărţişorului”, spectacolul fiind programat pentru 31 martie.

Totodată, publicul trebuie să ştie că toate aceste spectacole se vor desfăşura în Sala Mare, cu începere de la orele 18:30.

sursa foto: Opera Naţională Română Iaşi

Cultura/Educatie

Teatrul de Stat Constanța, invitat la festivaluri de prestigiu

Published

on

În această perioadă, Teatrul de Stat Constanța pregătește premiera care va deschide stagiunea teatrală 2022 – 2023 și, tot în această perioadă, participăm la festivalurile și manifestările teatrale la care suntem invitați. Aceste participări la festivaluri reprezintă tot atâtea oportunități de a ne prezenta ca parte a mișcării teatrale din România și de a dobândi o perspectivă corectă, realistă asupra propriei activități, prin comparația cu cele mai bune spectacole din țară și prin raportarea la curentele actuale din teatru.

Astfel, spectacolul „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, regia Radu lacoban a avut o reprezentație în 24 septembrie, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila 2022.

Întoarsă de la Brăila în 25 septembrie, trupa TSC, într-o componență în parte modificată, a plecat în 26 septembrie spre Chișinău.

Spectacolul „DOI TINERI DIN VERONA” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu a fost invitat la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești,  ediţia a VII-a, cu o reprezentație ce a avut loc în 27 septembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Teatrul de Stat Constanța a fost primit cu drag și căldură de public și de organizatorii, reprezentând, la această ilustră întâlnire anuală, provincia istorică Dobrogea.

La finalul spectacolului, între aplauze, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, actorul Petru Hadârcă și directorul Teatrului de Stat Constanța, regizorul Erwin Șimșensohn au accentuat importanța menținerii legăturilor culturale firești între artiștii care fac parte din aceeași familie, din aceeași națiune.

Amintim că, în decursul primăverii și verii care au trecut, Teatrul de Stat Constanța a mai participat la următoarele festivaluri:

  • în 21 mai, la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver” de la Galați, cu spectacolul „8 TAŢI” de Tina MÜLLER, traducerea Ciprian Marinescu, regia artistică Irisz Kovacs, scenografia Theodor Niculae;
  • în 26 mai, la Festivalul Internațional de Teatru „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, cu Spectacolul „MARIA TĂNASE. O POVESTE”, scenariul și regia Carmen Lidia Vidu;
  • în 16 iunie, la Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRUL, cu spectacolul „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, regia Radu lacoban, Cătălina Mihai obținând Premiul Festivalului pentru Cea mai bună actriță;
  • în 27 iunie, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022), cel mai prestigios festival de teatru din România și din sud-estul Europei, cu spectacolul „DOI TINERI DIN VERONA” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu;
  • în 3 iulie, tot la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022) cu spectacolul-instalație „#acedesiguranță” regia Bobi Pricop, coproducție a Teatrului de Stat Constanța cu Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe;
  • în 6 iulie, la THEATER NETWORKING TALENTS – Festival Internațional dedicat Tinerilor Regizori, Craiova, cu spectacolul „8 TAȚI” de Tina MÜLLER, regia Irisz Kovacs;
  • în 16 august, la IDEO IDEIS – Festivalul Național de Teatru Tânăr din Alexandria, cu spectacolul „8 TAȚI” de Tina MÜLLER, regia Irisz Kovacs.

În lunile următoare, trupa Teatrului de Stat Constanța mai are programate deplasări în țară și în afara granițelor, pentru a reprezenta municipiul și județul Constanța și pentru a contribui la creșterea prestigiului lor cultural.

Mulțumim publicului pentru susținerea pe care ne-o arată prin reacțiile la postările noastre pe rețelele de socializare! În curând vom lansa invitația la o premieră cu totul specială, în sala noastră studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, pe care o amenajăm în aceste zile pentru a putea găzdui mai multe dintre spectacolele din repertoriul TSC.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Exponatul săptămânii, la Muzeul de Artă Populară Constanța – “Jartiere de mire – Şorap baw”

Published

on

Folosite în recuzita ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni, jartierele de mire (o pereche) au fost achiziţionate în anul 1978 din satul Gherghina, judeţul Constanţa. Ca datare, se încadrează primului sfert al secolului al XX-lea (1901-1925).
Jartierele sunt confecţionate din catifea bleumarin fixată pe un suport din carton. Decoraţia florală şi fitomorfă stilizată este lucrată cu fir metalic auriu în tehnica broderiei pline, fiind ordonată pe un registru care acoperă întreaga piesă. Ornamentele sunt încadrate în chenare brodate în aceeaşi tehnică. Capetele jartierelor prezintă un decupaj în formă de “V”, iar pentru legat au fost aplicate şnururi răsucite din bumbac negru şi fir auriu, având drept terminaţii ciucuri din fir metalic auriu.
Datorită valorii deosebite, ca bunuri al patrimoniului cultural- naţional, prin Ordinul nr. 2250/ 04.05.2012, poziţia 118, emis de Ministerul Culturii, jartierele au fost clasate în categoria juridică FOND.

Continue Reading

Actualitate

Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării

Published

on

Proiectul Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării este organizat de Asociaţia Culturală pentru Tineret şi Copii Art Theatre, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța, și finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Evenimentul artistic atrage priviri de fiecare dată datorită prezenței statuilor vivante, a costumelor, machiajului, și, în mod special, a emoțiilor transmise prin simple mișcări. Statuia Vivantă este o formă super concentrată de teatru stradal. Teatrul stradal este parte componentă a fenomenului apărut relativ recent, artele străzii, iar în interiorul său, statuia vivantă este momentul de vârf, punctul culminant, apanajul marilor actori, un echivalent al one man showului din teatrul așa zis tradițional.

Proiectul se desfășoară în perioada 30 septembrie2 octombrie 2022, vineri, sâmbătă și duminică, pe bulevardul Tomis, în Parcul Arheologic de lângă Primăria Municipiului Constanța.

Vineri, 30 septembrie, de la ora 17:15, studenții facultăților de teatru din țară (Timișoara, Iași, Craiova, Sibiu și Constanța), care au lucrat în proiectul Moștenirea realizat de Mihai Mălaimare, vor intra în spațiul de joc făcând o paradă, iar de la ora 18:00 aceștia au pregătit un moment artistic cu statui vivante din lumea lui Shakespeare.

Între orele 16:0018:00, va avea loc și un Atelier de fotografie Statuie Vivantă realizat de Școala de Machiaj Mirela Vescan, cu sprijinul Teatrului Masca din București. Mirela Vescna va prezenta publicului cum se realizează un machiaj de statuie vivantă, cabiniera Teatrului Masca îi va îmbrăca în costume din magazia teatrului, iar Rolf Vescan va face fotografii, care vor fi ulterior trimise către adresele de e-mail ale celor care au participat.

Programul zilei de sâmbătă, 1 octombrie, începe la ora 17:00 cu momentul artistic al statuilor vivante shakespeariene, realizat de studenți, și continuă, de la ora 20:00, cu spectacolul EXODUL, prezentat de Teatrul Masca din București. Între orele 15:00- 16:00 și 17:00-18:30, publicul este așteptat la Atelierul de fotografie Statuie Vivantă.

Duminică, 2 octombrie, la ora 16:00, va avea loc momentul Statuilor Vivante din lumea lui Shakespeare, iar de la ora 19:00, Teatrul Masca din București va prezenta publicului constănțean spectacolul Îngerii de la Văcărești.

Festivalul Statuilor Vivante de la Malul Mării este un proiect dedicat constănțenilor, dar și studenților, cu scopul de a pune în valoare pasiunea lor pentru arta spectacolului stradal, de a-și dezvolta capacitatea și adaptabilitatea la munca în echipă, dar și de a crește gradul de implicare a tinerilor în astfel de evenimente.

 

Continue Reading

Cultura/Educatie

„EPANORTHOSIS”, expoziție de pictură la Muzeul de Artă Constanța

Published

on

În perioada 5-30 octombrie 2022, are loc la Muzeul de Artă Constanța expoziția de pictură și ceramică „EPANORTHOSIS” a artiștilor Marius Barb Barbone și Ovidiu Ionescu, curator Lelia Rus, invitat critic de artă Ana Amelia Dincă.
Iubitorii de frumos sunt așteptați la deschiderea evenimentului, miercuri, 5 octombrie, ora 17.00, la sediul Muzeului de Artă din Constanța, bulevardul Tomis, nr.82-84
Nume remarcabile ale fenomenului artistic contemporan și cadre didactice la Universitatea Națională de Artă din București, pictorul Marius-Barb Barbone și ceramistul Ovidiu Ionescu, expun la Muzeul de Artă din Constanța, lucrări care le definesc viziunea, ajunsă într-un punct, în care putem spune că discursul lor plastic s-a închegat unitar, pentru fiecare dintre cei doi. “Epanorthosis” este denumirea care reunește cele două orizonturi de expresie, unul desfășurat în bidimensional, celălalt în volum, cu trimiteri spre psihanaliză, spre autocunoaștere și spre simboluri care să justifice aceste mecanisme ale ființei.
“Pentru Marius Barb- Barbone forma și culoarea se recontextualizează, iar simbolurile se îngemănează, se completează și se redefinesc. Nu există lucrare al cărui mesaj să nu facă trimitere spre o idee din istoria culturii, spre un arhetip sau un moment vizual, care a marcat un punct culminant al unei expresii vizuale definitorii. Modul de recepatare al acestor însemne ale trecutului au luat înfățișarea expresionismului, al gestului direct de a reprezenta și iluzia, și imaginea, care să susțină anumite corespondențe între spații și moduri de gândire.”
“Ovidiu Ionescu pornește de la figurativul, pe care îl interpretează, introcânducând-l în discursul postmodern, astfel încât, subiectul de pornire să fie abstractizat complet sau să amintească fragmentul unei lumi pe care o recunoaștem. Formația clasică a artistului, într-o școală de factură academică, a impus cunoașterea formei și prelucarea ei vizuală, după datele unor principii sculpturale…. În acest areal, expresia de ansamblu și detaliul se pliază pe conceptul identității umane, evocat prin sustragerea formală a unor elementele anatomice, în jurul cărora se concentrează o întreagă estetică.” Ana Amelia Dincă

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222