Connect with us

Actualitate

Lucrările de înnisipare, blocate

Published

on

Lucrările de înnisipare a plajelor de pe litoral sunt  blocate din cauza unor suspiciuni de corupție în Ministerul Culturii. Există suspiciuni că certificatul de descărcare arheologică, pentru suprafețele din mare de unde era colectat nisipul, ar fi fost emis în 2019 fără o verificare amănunțită a perimetrului marin. Muzeul de Istorie și Arheologie din Constanța e primul vizat.

În urmă cu două săptămâni, conducta care aduce nisip din larg pe plajă a aruncat la mal monede antice de argint masiv. Muncitorii au anunțat firma olandeză care lărgeste plaja, și mai departe Apele Române. Așa au aflat și procurorii DNA care ulterior au trimis câțiva scafandri în larg ca să verifice fundul mării de unde e extras nisipul.

Scafandrii DNA au găsit bucați de lemn dintr-o corabie. A doua zi au cerut autorităților navale stoparea lucrărilor de excavare a nisipului din largul mării. Nicio navă, instituție, firmă privată sau ONG  nu mai are acces în perimetrul de unde se colectează nisipul.

De ce nu a știut nimeni de comoara de pe fundul mării ? Există suspiciuni că certificatul de descărcare arheologică, pentru suprafețele din mare de unde era colectat nisipul, ar fi fost emis în 2019 fără o verificare amănunțită a perimetrului marin. Procurorii anti-coruptie verifică să afle dacă cineva a ascuns adevărul. Întotdeauna când încep lucrări de excavare, pe mare sau uscat, arheologii își dau acceptul. La Constanța au scanat fundul mării și-au spus că n-au găsit nimic de importanță majoră.

După o sesizare în baza căreia în nisipul excavat ar fi fost găsite mai multe monede antice din argint și stoparea lucrărilor de lărgire a plajelor, DNA a început investigațiile. Iar surse din anchetă au declarat că scafandrii trimiși de procurori au descoperit, la aproape 5 kilometri în largul mării, în dreptul Constanței, prinse în nisip, resturile unei epave din lemn, posibil din perioada antică. DNA a cerut Direcției de Cultură Constanța ca să conserve perimetrul. 

Victimă colaterală în această poveste este chiar statul român, prin Administrația Apelor Române Dobrogea Litoral. Într-un interval de timp scurt, există riscul ca cel mai mare proiect de infrastructură derulat pe litoralul românesc să fie stopat.

Acest lucru va atrage costuri suplimentare, de 200.000 de euro pe zi, pe care antreprenorul le-ar putea revendica de la Guvern, precum și sancțiuni din partea UE. După înnisiparea plajelor de pe litoral, suprafața României va fi mai mare cu 140 de hectare.

Sursa foto: https://psnews.ro

Actualitate

Fuziune între trecut și viitor

Published

on

Adio Viitorul ! Bun venit Farul Constanța în liga întâi. Proiectul de suflet al lui Gheorghe Hagi, se închie după aproape 5 ani petrecuți pe prima scenă a fotbalului românesc și lasă loc unei noi etape importante din cariera regelui. Viitorul Constanța a fuzionat cu echipa Farul, aflată în acest moment în Liga a doua. Noua echipă se va numi Farul Constanța, iar Gică Hagi va fi cel care va încerca să o ducă  cel puțin la fel de sus ca pe Viitorul.

Viitorul Constanța a fost proiectul de suflet al lui Gheorghe Hagi. Iar experiența Regelui și-a pus repede amprenta asupra echipei, care în primul an în care a ajuns în Liga 1, a devenit campioana României. Au urmat apoi cinci ani, cu realizări, dar și cu eșecuri inevitabile în existența unei echipe de fotbal, dar care a reușit întotdeauna să se mențină la un nivel ridicat de performanță. În tot acest timp, echipa orașului de la malul mării, cea care de altfel l-a și propulsat pe Gheorghe Hagi în fotbalul de performanță, nu mai reușea să devină ceea ce a fost odată, adică echipa etalon a Constanței. Așa a apărut ideea fuziunii dintre cele două grupări, iar discuțiile începute anul trecut, s-au finalizat acum cu succes.

Autoritățile locale au anunțat că vor sprijini noua echipă. Astfel actualul stadion care poartă numele echipei, va fi demolat urmând să fie construit altul în loc. Acesta va avea o capacitate de 18.000 de locuri, iar reprezentanții primăriei au anunțat deja că au angajat o firmă care lucrează acum la studiul de fezabilitate. Fondurile ar urma să vină de la Compania Națională de Investiții .

Noul antrenor al formației care va reprezenta Constanța în prima ligă va fi nimeni altul decât Gheorghe Hagi, care se reîntoarce pe banca tehnică, după o pauză de mai bine de un an.

Și pentru că planurile noii conduceri a echipei de la malul mării să se și concretizeze, Gheorghe Hagi a anunțat și primele transferuri de jucători. Este vorba de un portar, un fundaș și un atacant.

 

Continue Reading

Actualitate

Începe evaluarea națională

Published

on

Peste 4.800 de elevi constănțeni susțin marți, 22 iunie, prima probă a Evaluării Naționale atunci când debutează examenul pentru absolvenții de clasa a VIII-a cu proba scrisă la Limba și literatura română. Probele încep la ora 9.00 și se vor derula în 120 de centre din județul Constanța, 65 mediul urban, 55 mediul rural. 4.864 de elevi constănțeni s-au înscris pentru a participa la acest examen care reprezintă modalitatea de evaluare a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă este de 120 de minute, după alocarea celor 15 minute dedicate completării casetei cu datele de identificare.  Primele rezultate vor fi comunicate participanților marți, 29 iunie, până la ora 14.00, în centrele de examen. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 29, respectiv 30 iunie, atât fizic cât și prin mijloace electronice. Cererea de contestație va fi însoțită de o declarație-tip, în care candidatul menționează faptul că a luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%). Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16 – 22 iulie, care va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat în 24 iulie. Joi, 24 iunie, elevii vor susține ce-a de-a doua probă a Evaluării Naționale, cea la matematică.

Continue Reading

Actualitate

Investiţi în FIDELIS! Titlurile de stat sunt listate la Bursa de Valori București

Published

on

În perioada 22 iunie – 12 iulie 2021, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, care sunt listate la Bursa de Valori București.

Titlurile de stat în lei au scadențe de 1 an și 2 ani, cu dobânzi anuale de 2,95% și respectiv de 3,25%, iar cele în euro au scadență de 2 ani și dobândă anuală de 1,00%.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei și 100 de euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Maşina la care visezi, la un clik distanţă! Apasă pe imagine şi primeşti oferta specială EXCLUSIV AUTO!

„Ministerul Finanțelor pune din nou la dispoziția persoanelor fizice un instrument financiar de investiții avantajos, prin intermediul Programului FIDELIS. Dobânzile oferite, neimpozitarea câștigurilor de capital și a veniturilor din dobânzi, precum și lipsa comisioanelor la subscriere, fac din acest instrument un mijloc atractiv de economisire pentru persoanele fizice care dispun de excedente în lei sau euro.”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul finanțelor.

Deținătorii de titluri de stat TEZAUR sau FIDELIS, lansate în cadrul emisiunilor anterioare și care au ajuns la maturitate, pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență.

Informații suplimentare pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Finanțelor.

Continue Reading

Actualitate

Primăria Cogealac sancționată de comisarii Gărzii de Mediu

Published

on

Măsurile stabilite de comisarii constănțeni ai Gărzii Naționale de Mediu, ca urmare a controlului efectuat la sfârșitul lunii aprilie pe raza UAT Cogealac nu au fost rezolvate. La acea dată, s-a aplicat sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 15.000 lei și s-au dispus mai multe măsuri cu referire la desființarea depozitelor neorganizate de deșeuri și salubrizarea localităților comunei.

În urma controlului realizat la inceputul lunii iunie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au amendat Primăria Cogealac cu 70.000 de lei, pentru nerealizarea măsurilor stabilite la controlul anterior.

Totodată, Serviciul Local de Salubrizare al comunei Cogealac a fost sancționat cu amendă de 50.000 lei pentru nerespectarea condițiilor din autorizația de mediu.

 

Continue Reading

Nordis Hotels

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222