Connect with us

Actualitate

Libertatea, tema celui de-al 11-lea Festival de Film și Istorii Râșnov

Published

on

La 30 de ani de la căderea dictaturilor comuniste, din Europa Centrală și de Est, Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) își propune o evaluare critică a conceptului de libertate. Într-un spațiu nou, ce va fi amenajat în centrul orașului, FFIR va găzdui, între 19 și 28 iulie, dezbateri despre decembrie 1989, libertatea economică, muzica libertății, libertate câștigată – libertate pierdută (30 de ani după 1989), cinema-ul și libertatea. Vor fi, de asemenea, abordate teme precum emigrația românească (Diaspora, pământ românesc) si potențiala revenire în țara natală (Absolvent de Oxford, caut loc de muncă în România), viitorul Europei post-Brexit, digitalizarea societății și minorități (Privilegiul României multiculturale). Vor fi marcate aniversarea a 50 de ani de la aselenizare, a 70 de ani de NATO si a 100 de ani de la nașterea lui Alexandru Paleologu.

Peste 50 de filme vor fi proiectate în Cinematograful Amza Pellea (în timpul zilei), și în Grădina Cetății Râșnov (după apusul soarelui). Vor putea fi vizionate, printre altele:

  •  „Bohemian Rapsody” (2018), filmul pentru care Rami Malek a primit Oscarul, anul acesta, pentru cel mai bun rol principal masculine;
  • capodopera clasică „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1975), regizată de Milos Forman, cu Jack Nicholson în rolul titular;
  • co-producția „Donbass”, care i-a adus lui Sergei Loznitsa premiul de regie al secțiunii Un certain Regard, la Cannes 2018;
  • bijuteria rusească „Leto / O vară rock’n’roll” (2018);
  • peliculele autohtone „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” și „Moromeții 2”.

Vineri, 19 iulie, pe scena amenajată în Grădina Cetății Râșnov, trupa Byron va deschide în mod oficial, de la ora 20:00, al 11-lea Festival de Film și Istorii Râșnov (FFIR). Concertul lui Dan Byron & Co, va fi urmat de proiecția filmului rusesc „Leto / O vară rock’n’roll”, producție 2018, regizată de Kirill Serebrennikov și deja considerat de mulți critici o peliculă-cult. Pe aceeași scenă, vor urca sâmbătă rockerii de la Luna Amară și duminică brașoveanul Alexandru Andrieș, alături de Berti Barbera, Călin Grigoriu, Maria Ioana Mîntulescu și Sorin Romanescu.

La exact 50 de ani de la ziua când naveta spațială Apollo 11 a aselenizat, Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, David Saranga, ambasadorul Israelului în România, și astronautul Dumitru Prunariu vor participa, sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17:00, la panelul „50 de ani de la aselenizare Tehnologie, Politică, Propagandă”. În cadrul panelului, va fi difuzat un interviu audio realizat în luna iunie a acestui an cu Andrei Bacalu, cel care a comentat aselenizarea la TVR. Proiecția filmelor „În umbra lunii” și „Primul om pe lună”, va întregi seria de evenimente dedicate aselenizării.

Festivalului de Film și Istorii Râșnov va găzdui și o Școala de Vară la care vor participa 72 de studenți și 23 de liceeni din România și Republica Moldova.

 

 

Actualitate

Portul Constanța s-a aflat în atenția Gărzii Naționale de Mediu

Published

on

În perioada 27.11.2023-29.11.2023, Garda Națională de Mediu a desfășurat un control în premieră în Portul Constanța care a vizat activitățile economice ce pot afecta calitatea factorilor de mediu (aer, sol, apă) şi pot degrada ecosistemul marin al Marii Negre.

În acest context, 3 echipe de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul General au efectuat 11 acţiuni de inspecţie şi control cu caracter inopinat şi operativ la agenţi economici care desfăşoară activităţi cu posibil impact asupra mediului în Portul Constanța.

Urmare acestor acţiuni, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 320.000 lei precum şi o suspendare a activităţii unui agent economic pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, respectiv lipsa actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, nerespectarea prevederilor actelor de reglementare deţinute, abateri de la regimul deşeurilor (lipsa unor spaţii special amenajate pentru stocarea deşeurilor).

O situaţie specială a fost aceea a unui agent economic care desfăşură activităţi de dezmembrare ambarcaţiuni fără a deţine acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 60.000 lei şi măsura complementară de interzicere a activităţii.

Acțiunile de inspecţie şi control din Portul Constanța vor continua, în perioada următoare, în principal la agenţii economici ce desfăşoară activităţi care pot avea impact asupra mediului şi pot afecta ecosistemul costier al Marii Negre.

Continue Reading

Actualitate

Avarie la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Tabla Buții!

Published

on

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția bd. Mamaia cu str. Tabla Buții, din mun. Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 04 decembrie 2023, în intervalul orar 16.00 – 23.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: bd. Mamaia – str. Unirii – Pescarilor – Ciprian Porumbescu – Căiuți – Cașin – bd. Mamaia, precum și cei arondați punctelor termice 33, 37 și 38 cu  străzile adiacente.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA.

Continue Reading

Actualitate

Sfaturile utile de la ISU Dobrogea

Published

on

Având în vedere condiţiile meteo, reprezentanţii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, revin în atenţia cetăţenilor cu câteva sfaturi utile, care ar putea fi salvatoare de bunuri şi  chiar de vieţi.

Asigurati-vă următoarele materiale:

  • unelte de îndepărtare a zăpezii;
  • folosiţi doar mijloace de încălzit omologate;
  • izolaţi-vă termic locuinţa şi protejaţi-vă ferestrele cu jaluzele exterioare;
  • verificaţi mijloacele de încălzire (sobele, centralele termice) şi coşurile de evacuare a fumului şi a gazelor fierbinţi pentru a depista şi a remedia eventualele defecţiuni. Apelaţi la personal autorizat pentru aceste operaţiuni; vă reamintim obligativitatea montării, întreţinerii şi verificării centralelor de apartament numai cu instalatori autorizaţi, potrivit reglementărilor tehnice şi măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor;
  • evitaţi supraîncărcarea şi supraîncălzirea sobelor cu materiale combustibile;
  • nu lăsaţi niciodată copii nesupravegheaţi cu soba aprinsă.

Pregătiţi-vă autoturismul:

  • acumulatorul şi sistemul de aprindere trebuie să fie în stare foarte bună, iar bornele bateriei curăţate;
  • asiguraţi-vă că antigelul este corespunzător pentru a evita îngheţarea instalaţiilor;
  • asiguraţi-vă că sistemul de încălzire şi dezgheţare funcţionează eficient;
  • verificaţi sistemul de funcţionare a ştergătoarelor de parbriz;
  • asiguraţi lichid de curăţare pentru temperaturi scăzute;
  • verificaţi funcţionarea farurilor şi a luminilor de avarie;
  • dotaţi-vă cu lanţuri antiderapante.

Pe durata fenomenelor meteo periculoase:

  • urmăriţi la radio/televizor buletinele meteorologice şi informaţiile autorităţilor locale responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă;
  • evitaţi expunerea îndelungată la temperaturi scăzute;
  • fiţi atenţi la simptomele degerăturilor. Acestea constau în pierderea simţurilor şi decolorarea extremităţilor (degete, urechi, nas) şi necesită asistenţă medicală de specialitate;
  • economisiţi combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal. Închideţi temporar alimentarea cu căldură în anumite camere mai puţin utilizate;
  • nu suprasolicitaţi instalaţia electrică a locuinţei prin utilizarea simultană a mai multor aparate electrice de mare putere. Deconectaţi de la reţeaua electrică toate aparatele electrice atunci când nu sunt utilizate;
  • amplasaţi mijloacele de încălzire portabile la minimum 1 metru distanţă de materialele combustibile;
  • nu lăsaţi mijloacele de încălzire în funcţiune, nesupravegheate.

Continue Reading

Actualitate

Peste 1.600 de prezentări la Unitatea Primiri Urgenţe şi sute de internări, în minivacanţa de 1 Decembrie

Published

on

Peste 1.600 de prezentări la Unitatea Primiri Urgenţe şi sute de internări, în minivacanţa de 1 Decembrie

Activitatea medicala din cadrul SCJU Constanta a decurs fara sincope in timpul minivacantei de 1 Decembrie. 1653 pacienţi au fost înregistraţi de joi dimineaţă,  până astăzi la ora 08.00, la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa iar 303 au fost internaţi, în urma investigaţiilor şi a consulturilor de specialitate.
Cele mai multe urgenţe au fost repartizate pe codul verde ( pacienti cu funcţii vitale stabile dar care necesită investigații și posibil internare ) -1392.
Alţi 147 de pacienţi au fost încadraţi pe codul galben, iar pe codul rosu (camera de resuscitare), au fost 46 de pacienti.
Secţiile cu cele mai multe internări sunt: Pediatria cu 64 de pacienti internati prin serviciul de urgenta, Neurologia cu 36 internari in ultimele 4 zile şi Cardiologia (31).

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222