Connect with us

Administratie/politica

Liberalii constănțeni susțin candidatura lui Florin Cîțu la Congresul PNL din 25 septembrie

Published

on

În cadrul unui comunicat de presă, conducerea PNL Constanța a transmis mesajul ferm de susținere a premierului Florin Cîțu, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal. Redăm mai jos integral comunicatul de presă.

“Ne-am  exprimat astăzi ferm pentru susținerea moțiunii premierului Florin Cîțu. Din punctul meu de vedere, este un vot care ia în calcul atât soluționarea crizei politice din România, interesele județului nostru cât și interesele Partidului Național Liberal.

Acesta este inclusiv un vot pentru continuarea colaborării foarte bune pe care Partidul Național Liberal a avut-o și o are cu președintele Klaus Iohannis. Parteneriatul dintre noi reprezintă cheia dezvoltării și modernizării României.

Asta înseamnă că imediat după alegerea noului președinte al Partidului Național Liberal, împreună vom găsi rapid o soluție pentru ca actualul guvern să fie susținut de o majoritate solidă și clară în Parlament.

Interesul nostru, nu doar al PNL ci și al României, este să avem un guvern de dreapta, un guvern reformist, un guvern care să continue și chiar să accelereze reformele structurale amânate prea multă vreme”.

Actualitate

Sute de gospodării vor fi racordate la reţeaua de gaze, în Agigea

Published

on

Anunţul a fost făcut de Cristian Cîrjaliu, primarul comunei Agigea, pe pagina de socializare:

,,La începutul lunii octombrie am semnat două contracte de finanțare de o importanță majoră pentru comunitatea noastră:

  • extindere alimentare cu gaze naturale în cartierul Moară, localitatea Agigea, ce presupune execuția unei rețele de gaz de aproximativ 5 km și 300 de racorduri;
  • extindere rețea de alimentare cu gaze naturale în cartierul Lac, localitatea Agigea, respectiv execuția a aproximativ 10 km de rețea și 400 de racorduri.”.

În aceeaşi postare, primarul Cristian Cîrjaliu, face apel la cetățenii care dețin autorizații de construire și/sau procese verbale de recepție locuințe în aceste două cartiere să se prezinte la sediul primăriei, Serviciul Urbanism și Patrimoniu, cu următoarele documente necesare cererii pentru branșarea la rețeaua de gaze:

  • carte de identitate;
  • acte proprietate/folosință pentru teren;
  • acte proprietate casă (autorizație de construire, eventual proces verbal de recepție, contract vânzare-cumpărare).

De asemenea, solicitantul trebuie să știe unde dorește să amplaseze firida de racord față de limitele lotului din stânga sau dreapta porții de acces. Planurile de situație și de încadrare vor fi puse la dispoziție de primărie.

Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, dosarele de racordare/branșare, pentru fiecare locuință în parte, vor fi depuse de autoritatea locală.

 

Continue Reading

Actualitate

Amenzi de peste 2,5 milioane de lei, pentru furnizorii de gaze naturale

Published

on

Ca urmare a plângerilor clienților finali referitoare la notificările primite de la furnizori în legătură cu intenția de creștere a prețului gazelor naturale, ANRE a demarat acțiuni de control pentru a verifica modul în care au fost respectate obligațiile legale referitoare la:

  • elaborarea și publicarea ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale;
  • preluarea corectă a informațiilor din ofertele-tip de furnizare a gazelor naturale în contractele de furnizare încheiate ca urmare a acceptării de către clienții finali a ofertelor respective;
  • notificarea clientului final a intenției de modificare şi/sau completare a condițiilor/clauzelor contractuale, precum şi a majorării prețului/tarifului practicat;
  • furnizarea de informații transparente clienților finali.

În urma finalizării acțiunilor de control, s-au constatat încălcări ale dispozițiilor legale, iar furnizorii de gaze naturale au fost sancționați cu amenzi contravenționale în valoare totală de 2.690.000 lei, astfel:

  • ENGIE ROMÂNIA, EON ENERGIE ROMÂNIA și RESTART ENERGY ONE au fost sancționați fiecare, cu amendă în valoare de 800.000 lei, pentru că în ofertele lansate public cu un preț fix, valabil pe o anumită perioadă (6-12 luni calendaristice), nu au menționat, că furnizorul își rezervă dreptul de a modifica pe parcursul acestei perioade preţul ofertat și astfel, nu și-au îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția acestora, în mod transparent, informații clare, cu privire la prețurile practicate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, preț pe care, ulterior, au intenționat să-l modifice, începand cu lunile octombrie și noiembrie 2021, prin notificări trimise anumitor categorii de clienți.
  • pentru aceleași fapte, PREMIER ENERGY a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 200.000 lei.

Totodată, ANRE a dispus acestor furnizori să notifice tuturor clienţilor finali care au acceptat oferte comerciale cu preț fix, menținerea prețului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, și, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preț fix.

ENEL ENERGIE și ENEL ENERGIE MUNTENIA au fost sancționate fiecare cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind elaborarea ofertelor-tip, respectiv pentru lansarea de oferte-tip în care nu se menționa data de întocmire a ofertei-tip și nici perioada de valabilitate a ofertei, menționându-se doar data expirării acesteia.

NOVA POWER&GAS a fost sancționată cu amendă în valoare de 30.000 lei pentru încheierea de contracte de furnizare a gazelor naturale în care nu se menționa perioada cu preț fix garantat din oferta tip acceptată de clienți precum și pentru lansarea de oferte-tip în care nu erau precizate termenele şi condițiile de denunțare unilaterală a contractului.

 

Continue Reading

Actualitate

Veşti bune, pentru constănţeni!

Published

on

Şi în sezonul rece 2021-2022, pentru consumatorii casnici din Constanţa preţul gigacaloriei este de 250 de lei. Proiectul de hotărâre propus de alianța PNL – USR a fost votat în şedinţa CLC, miercuri, 13 octoimbrie, și vine ca urmare a consultării specialiștilor din primărie și din instituțiile subordonate Consiliului Local Constanța şi a susţinerii financiare primite din partea Guvernului României, în cuantum de 10.000.000 lei.

Începând de joi, 14 octombrie, constănțenii pot depune cererile și declarațiile pe proprie răspundere pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței și pentru suplimentul de energie, astfel:

  • cei care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat (asociațiile de locatari/proprietari sau persoanele fizice cu contracte individuale încheiate cu RADET Constanța) vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 (intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00;
  • cei care se încălzesc cu gaze naturale sau energie electrică vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea din față), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00;
  • cei care se încălzesc cu combustibil solid vor depune cererile la Clubul pentru pensionari situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 ( intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00;
  • cei care se încălzesc cu energie electrică și domiciliază în Cartierul social Henri Coandă vor depune cererile le sediul administrativ al campusului de luni până vineri, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

Dosarele pentru obținerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi depuse și online la adresa de e-mail: ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.

Pentru orice nelămuriri sunați la numerele de telefon: 0341 454 669 și 0341 448 530 sau trimiteți email pe adresa ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.

Termenul lunar pentru depunerea solicitărilor noi este data de 20 a fiecărei luni pentru a putea fi luați în evidență cu luna respectivă (ex: pentru a beneficia începând cu luna noiembrie 2021, cererile se depun până pe data de 20 noiembrie inclusiv).

Familiile sau persoanele singure care au încheiat contracte individuale cu furnizorul de energie termică (RADET) sau gaze naturale (ENGIE), precum și cei care se încălzesc cu lemne de foc sau curent electric, depun cererile individual, iar familiile sau persoanele singure care fac parte din asociații de locatari/proprietari depun prin intermediul reprezentantului asociației.

Formularele de cerere și declarație pe propria răspundere pot fi descărcate de pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța.

 

Continue Reading

Actualitate

La Cumpăna, locuitorii imobilelor situate în zona alunecărilor de teren vor fi relocaţi

Published

on

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, a participat la şedinţa de lucru a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a avut pe ordinea de zi, prezentarea concluziilor expertizei tehnice privind alunecările de teren din comuna Cumpăna.

„Această expertiză nu ne arată cel mai important aspect, şi anume, care este factorul care generează aceste alunecări de teren. În această situaţie ne putem aştepta ca aceste fenomene să continue şi să se extindă şi vom fi nevoiţi, ca în acele momente, să le spunem oamenilor să îşi abandoneze casele şi să îşi lase în urmă, agoniseala de o viaţă. Cred că ar trebui să ştim cu exactitate, ce anume se întâmplă acolo, pentru a acţiona concret asupra cauzei şi pentru a preveni, pe viitor, apariţia acestui fenomen şi în alte zone.”, a spus Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.

În cadrul şedinţei s-a adoptat, cu unanimitate de voturi, o hotărâre privind dispunerea delimitării perimetrului de siguranţă, în condiţii statice şi dinamice, pentru zona afectată, ce urmează să fie pusă în aplicare.

Primăria Comunei Cumpăna va convoca în şedinţă extraordinară, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru analizarea expertizei tehnice actualizate şi dispunerea de îndată, de măsuri pentru relocarea locuitorilor din imobilele situate în perimetrul de siguranţă stabilit prin expertiza tehnică.

 

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222