Connect with us

Actualitate

Judeţul Dâmboviţa, campion la investiţii în domeniul educaţiei

Published

on

Judeţul Dâmboviţa, campion la investiţii. Cu ocazia ultimei întâlniri a tuturor inspectorilor generali la Ministerul Educaţiei, s-a stabilit clasamentul judeţelor care au implementat, în ultimii patru ani, proiecte educaţionale prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene.

Judeţul Dâmboviţa ocupă, la ora actuală, locul I la nivel naţional la implementarea proiectelor prin Programul Erasmus+, nu mai puţin de 36% dintre unităţile de învăţământ reuşind să obţină finanţare prin acest program european.

În perioada 2014-2018, unităţile de învăţământ din întreg judeţul Dâmboviţa au beneficiat de finanţare în valoare totală de peste patru milioane de euro. În această privinţă, Dâmboviţa ocupă locul cinci la nivel naţional, fiind depăşit de Bucureşti, Iaşi, Timiş şi Dolj.

Cu ajutorul proiectelor finanţate prin Programul Erasmus+, elevii din aceste şcoli au beneficiat de numeroase programe şi cursuri de formare organizate de furnizori europeni de educaţie, stagii de practică pentru elevii din învăţământul tehnic şi profesional, în timp ce profesorii au avut la dispoziţie cursuri de formare în domeniul roboticii, artelor creative şi multe alte programe de formare profesională.

sursa foto: assos.utc.fr

Actualitate

Vești bune pentru pacienții cu Sars Cov 2

Published

on

Vești bune pentru pacienții suspecți sau infectați cu Sars Cov 2. Spitalul Județean Constanța a anunțat faptul că își extinde serviciile medicale pentru acești pacienți.

Conducerea SCJU s-a întrunit de urgență acum câteva zile pentru a rezolva cu celeritate mai multe situații cauzate de creșterea numărului de pacienți infectați cu noul coronavirus. În acest sens s-a stabilit extinderea numărului de locuri dotate cu Oxigen pentru pacienții Covid înregistrați în UPU și aflați în așteptarea transferului către Spitalele COVID, s-a suplimentat numărul de paturi dotate cu oxigen prin mărirea numărului de concentratoare de oxigen achiziționate.

De asemenea, a fost crescută capacitatea de testare PCR, prin suplimentarea efectivului de lucru în cadrul Laboratorului de Biologie Moleculară și extinderea programului inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cât și a fost aprobată amplasarea unei extensii modulare care va deservi Unitatea Primiri Urgențe și astfel va fi suplimentat numărul de locuri pentru pacienții suspecți COVID, aflați în așteptarea rezultatului PCR. Noua extensie este formată din 16 containere care vor fi racordate la utilități iar spațiul interior va fi amenajat și compartimentat conform normelor sanitare în vigoare, urmând să asigure 20-22 paturi.

 

Continue Reading

Actualitate

Se lărgesc plajele constănțene

Published

on

Sezonul estival 2020-2021 va debuta cu o plajă generoasă în stațiunea Mamaia. Se lucrează de zor la înnisipare, iar întregul proiect oferă un adevărat spectacol. Accesul  pe plajă este, însă, strict interzis din cauza utilajelor de mare tonaj și a fenomenului de nisip mișcător. Celelalte loturi de plajă care fac parte din proiect vor fi finalizate în 2023.

 

De câteva zile, în stațiunea Mamaia a început înnisiparea propriu-zisă. Se muncește fără întrerupere la lățirea porțiunilor de nisip. Frontul înaintează cu 50 de metri liniari în fiecare zi, spun experții. Ceea ce înseamnă undeva la 7 kilometri. Pentru ca proiectul să decurgă fără probleme, totul este atent supravegheat, iar lucrările se desfășoară cu cele mai bune echipamente. De pildă, draga refulantă care preia nisipul de pe fundul Mării Negre și îl pompează pe plajă este una dintre cele mai performante din lume.

 

Zona avea nevoie urgentă de înnisipare, mai spun specialiștii. Este un proces în urma căruia, timp de cel puțin 50 de ani de la finalizare, nu vor mai fi probleme cu eroziunea. Plaja va ajunge la o cotă plus 3 față de nivelul mării, iar experții garantează că turiștii și localnicii vor avea parte de tot confortul.

 

Celelalte loturi, 10 la număr, ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023. Pe de altă parte, chiar dacă fenomenul de înnisipare este spectaculos și nu sunt puțini cei care și-ar dori să vadă cum decurg lucrările, accesul pe plajă, în acestă perioadă, este strict interzis, din cauza utilajelor de mare tonaj și a fenomenul de nisip mișcător, ce apare ca urmare a amestecului de nisip și apă. Lucrările au loc în cadrul proiectului „Reducerea eroziunii costiere”, faza a doua, iar costurile proiectului, cofinnațat de Uniunea Europeană, depășesc 752 de milioane de euro.

Continue Reading

Actualitate

Jandarmii constănțeni, acțiuni pentru prevenție

Published

on

Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 16 – 22 noiembrie, acționând în cooperare cu poliţiştii constănţeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

În acest sfârşit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și târguri agroalimentare, gări și stații de transport în comun din zona de competență, fiind prezenţi alături de poliţişti şi în localităţile unde s-a instituit măsura de carantină zonală.

Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 339 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 138.000 lei, cele mai multe pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Tot săptămâna trecută au mai fost executate 60 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete şi 2 misiuni în sprijinul unor executori judecătoreşti. Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 35 de obiective din competenţă, fiind prezenţi şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi Biroul Electoral Judeţean Constanţa.

IJJ Constanța îi sfătuiește pe constănțeni să respecte în continuare măsurile impuse,  să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să evite locurile aglomerate și să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta