Connect with us

Actualitate

Ipotecă pe apartamentele celor care au restanţe la întreţinere

Published

on

Nu adunaţi datorii la întreţinere! Asociaţiile de proprietari vor putea din această lună să pună ipotecă pe apartamentele celor care au restanţe la întreţinere de mai mult de 3 luni. Acest aspect este stipulat în legea publicată deja în Monitorul Oficial. Modificarea legii vine pe fondul numeroaselor situații în care proprietarii au acumulat datorii uriașe. Ca să îşi poată recupera cotele restante la cheltuielile comune asociaţiile vor avea şi drept de privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale restanţierilor. „Administratorul este obligat să notifice, în scris, proprietarul care are plăţi restante la cheltuielile comune ale imobilului, asupra datoriilor, şi să înştiinţeze preşedintele şi comitetul executiv al asociaţiei de proprietari despre restanţe“, se precizează în lege.

 

Restanţele mai vechi de trei luni şi care depăşesc valoarea salariului de bază minim brut vor fi înscrise în cartea funciară a apartamentului, iar asociaţia va putea pune o ipotecă pe imobil. „Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea preşedintelui asociaţiei de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanţei ori a altui înscris prin care asociaţia confirmă plata sumei datorate“, se arată în prezenta lege. Proprietarul va avea dreptul de a vinde locuinţa doar după achitarea integrală a datoriilor.

Important! Noile prevederi ale legii asociaţiilor de proprietari intră în vigoare la sfârşitul acestei luni.

Sursa: bugetul.ro

Actualitate

Nava Vasaland va face trei escale, săptămânal, în Portul Constanța

Published

on

Joi, 4 februarie 2021, sosește în portul Constanța nava Vasaland, navă care deservește linia maritimă RO-RO pe ruta Karasu (Turcia) – Constanța. Săptămânal, Vasaland va face 3 escale la Constanța, din două în două zile.

Portul Karasu este cel mai mare port RO-RO din Marea Neagră, principal centru al Turciei privind transporturile spre Europa Centrală.

Acest serviciu maritim, numit Sea Lines, scurtează timpul de tranzit pentru mărfurile care circulă pe șosele între Turcia şi Europa Centrală şi de Est, şi oferă o alternativă mai sigură şi mai ieftină de transport, pentru toţi şoferii care călătoresc între România şi Turcia.

Continue Reading

Actualitate

DGASPC Constanţa caută asistenţi maternali

Published

on

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţie, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, implementează proiectul ,,TEAM-UP – Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”.

Pentru realizarea obiectivelor asumate, DGASPC dezvoltă rețeaua de asistenți maternali, la nivelul județului Constanța. Condiţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii de asistent maternal profesionist, prevăzute de legislaţia actuală, sunt:

  • solicitanţii nu pot îndeplini cumulativ calitatea de asistenţi personali şi asistenţi maternali profesionişti;
  • solicitanţii nu pot îndeplini cumulativ calitatea de pensionari şi calitatea de asistenţi maternali profesionişti;
  • solicitanţii trebuie să aibă drept de folosinţă asupra locuinţei (demonstrat cu acte) şi să asigure o cameră separată, amenajată special pentru copiii ce urmează a fi primiţi în plasament ;
  • solicitantul trebuie să primească aviz favorabil exercitării profesiei de asistent maternal profesionist, în urma evaluării psihologice efectuată de psihologul Biroului Alternative de Tip Familial din cadrul DGASPC (vor fi supuşi evaluării psihologice toţi membrii familiei cu care locuiesc persoanele care doresc să devină asistenţi maternali);
  • solicitanţii să aibă o stare de sănătate bună, atestată prin certificat medical eliberat de policlinica teritorială.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Management de Caz pentru Copil – Biroul Alternative de Tip Familial, din Constanța, str. Ciprian Porumbescu nr. 2, de luni până joi între orele 8:00 -16:30 și vineri în intervalul orar 8:00 – 14:00, sau la numărul de telefon 0241.488.648.

 

Continue Reading

Actualitate

Autorități în alertă la Constanța

Published

on

La Constanța autoritățile sanitar-veterinare sunt în alertă. A fost confirmată gripa aviară la încă două lebede găsite moarte, pe plaja de la Eforie Sud, iar la Negru Vodă s-a confirmat gripa africană porcină în gospodaria unui localnic. La nivelul celor două primării au fost deja dispuse măsuri de prevenire a extinderii bolilor.

Primele lebede la care s-a confirmat prezența gripei aviare au fost în portul Constanța. De această dată însă vorbim de exemplare aflate pe plaja din Eforie Sud. Confirmarea a venit în urma cu câteva zile, drept urmare au fost anunțate toate structurile implicate pentru aplicarea măsurilor ce se impun în astfel de cazuri. Până în prezent au fost confirmate cinci cazuri de influență aviară la 18 lebede din Portul Constanța și Eforie Sud.

Primăria din Eforie va trebui acum să facă un recensământ și să identifice exploataţiile din zonă ce deţin păsări domestice și sălbatice, iar acestea să fie ținute pe cât posibil în spații închise ca să nu vină în contact cu alte păsări domestice sau salbatice.

Și cum o problemă nu vine singură, la Negru Vodă, Direcția sanitar-veterinară a confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii domestici dintr-o exploatație non-profesională. S-a decis  punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatației, uciderea suinelor și ecarisarea acestora, dezinfecţia exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

Au fost stabilite zonele de restricții sanitare veterinare, în jurul gospodăriei afectate, respectiv o zonă de protecție cu o rază de 3 km și o zonă de supraveghere cu rază de 10 km.

Reamintim faptul că prezenţa virusului în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară, în judeţul Satu-Mare.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta