Connect with us

Administratie/politica

Investițiile prind contur în comuna constănțeană Saraiu

Published

on

Cum se poate transforma o localitate, în doar câțiva ani de zile, dintr-o comună banală a județului Constanța într-o comună ce aspiră la standarde europene? Vorbim despre localitatea Saraiu, o dovadă clară că fondurile europene și nu numai, înseamnă, pentru primar și localnici, şansa de a ajunge mai aproape de standardele occidentale.

La 80 de kilometri de Constanța și 17 kilometri de Hârșova se află localitatea Saraiu. O comună care, în ultimii ani, a devenit un exemplu demn de urmat pentru administrațiile locale, în privința proiectelor și investițiilor ce prind contur.

Noul sediu al primăriei, de pildă, urmează să fie inaugurat cât de curând. Va dispune de sală de conferințe, numeroase birouri pentru toți angajații, chiar și spații de cazare. Toate la standarde europene. Implementarea proiectului a durat aproximativ un an și jumătate.

“Această investiție a fost realizată cu bani de la bugetul local. Valoarea investiției acestui proiect este de 980.000 lei, fără TVA, dar datorită faptului că a fost realizat cu societatea anexă a Primăriei, s-a făcut o economie majoră, în sensul că Primăria a achiziționat materialele, iar societatea le-a pus în operă.”, declară DORINELA IRIMIA, primarul comunei Saraiu

De altfel, la ora actuală, Saraiu este o localitate într-o veritabilă transformare, întrucât multe alte proiecte urmează să fie finalizate pe parcursul acestui an.

Administratie/politica

Pachete cu cărți pentru elevii din Năvodari

Published

on

Primăria Năvodari implementează la nivelul unităților școlare din oraș un proiect pilot privind încurajarea lecturii în rândul elevilor.

Proiectul, inițiat de primarul Chelaru Florin și viceprimarul Dumitrașcu Costel Aurelian, prevede acordarea tuturor elevilor, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, a câte unui pachet cu cărți adaptat vârstei și ciclului școlar.

Toate titlurile au fost selectate de către cadrelele didactice, tocmai pentru a corespunde nevoilor elevilor. La clasa pregătitoare, s-a luat decizia ca pachetul să cuprindă auxiliare și caiete de lucru de care învățătoarele au nevoie la ore și care ar fi trebuit cumpărate de părinți.

Astăzi au ajuns cutiile cu cărți și a început distribuirea lor în unitățile școlare din oraș. În total, 2950 de elevi vor beneficia de acest program, pe care Primăria dorește să îl reia și anul viitor, în colaborare cu unitățile școlare și părinții.

Sursa: Primăria Năvodari

Continue Reading

Administratie/politica

Mihai Lupu, președintele CJC: “Inteligența artificială și digitalizarea sunt cheia către un viitor mai bun”

Published

on

Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța se află în aceste zile la Congresul Comitetului de Guvernare, ca membru titular în cadrul Comisiei de Guvernanță, care are loc la Palais de l’Europe, din Strasbourg.
Orașele și regiunile inteligente, combaterea discursului instigator la ură, precum și identitatea regională sunt doar câteva dintre temele aflate pe agenda de lucru a Comitetului. De asemenea, membrii Comitetului vor lua în considerare spre adoptare un raport intitulat „Dincolo de alegeri: utilizarea metodelor deliberative în municipiile și regiunile europene”.
„Inteligența artificială și digitalizarea sunt cheia către un viitor mai bun și răspunsul la exigențele curente. De la telefoanele și televizoarele pe care le folosim, platformele pe care facem plăți și până la mașinile cu care circulăm, totul este astăzi interconectat. Despre cum vor arăta orașele și regiunile viitorului și ce pași concreți se fac pentru a folosi noi tehnologii și instrumente de inteligență artificială în furnizarea de servicii publice se discută zilele acestea în cadrul acestui congres”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Continue Reading

Actualitate

O nouă sesiune Rabla Electrocasnice

Published

on

Cea de-a doua ediție, din acest an, se va desfășura la fel ca prima și anume în etape. Începând de vineri, 19 noiembrie, ora10:00, persoanele fizice au la dispoziție 7 zile pentru înscrierea în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.

,,Toți cei interesați să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în prima ediție de anul acesta a programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică.”, a declarat președintele AFM, Lóránd-Árpád FÜLÖP.

Calendarul de desfășurare a programului pentru această sesiune este următorul:

  • 11.2021, ora 10:00 – 25.11.2021, ora 23:59 – înscrierea persoanelor fizice în aplicație, prin crearea conturilor de utilizator;
  • 11.2021, ora 10:00 – 02.12.2021, ora 23:59 –  Etapa I – selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe/vase și frigiderele/congelatoarele;
  • 12.2021, ora 10:00 – 09.12.2021, ora 23:59 – Etapa II – selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte televizoarele, laptopurile și tabletele;
  • 12.2021, ora 10:00 – 16.12.2021, ora 23:59 – Etapa III – selecția voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiționat, uscătoarele de rufe și aspiratoarele.

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 7 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective. Bugetul alocat pentru noua etapă este de 34 milioane lei.

Sumele aferente fiecărui echipament sunt:

  • 400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C;
  • 400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasa energetică D;
  • 400 de lei pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++;
  • 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E;
  • 400 lei pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G;
  • 400 lei pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
  • 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
  • 500 de lei pentru laptopuri;
  • 300 de lei pentru tablete.

Pentru laptopuri și tablete se poate preda la schimb fie un echipament de tip calculator personal, compus din unitate centrală și monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepția laptopurilor și tabletelor vechi. În cazul mașinilor de spălat vase, precum și pentru uscătoarele de rufe, se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.

Noutatea acestei sesiuni este introducerea a două noi clase energetice pentru televizoare, astfel că se vor putea achiziționa televizoare având cel puțin noua clasă energetică G.

O altă noutate este că voucherul este nominal şi netransmisibil şi nu poate fi utilizat decât de persoana căreia i-a fost emis, în urma înscrierii în aplicaţia informatică.

Listele cu beneficiarii aprobați vor fi publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunea dedicată programului. Valabilitatea voucherelor este de 15 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant inclus în program.

 

Continue Reading

Actualitate

CHAT – un nou serviciu electronic al ANAF

Published

on

Agenția Națională de Administrare Fiscală lansează CHAT, un nou serviciu electronic disponibil pe www.anaf.ro, începând cu data de 22 noiembrie 2021. Acest serviciu se află în fază de testare până la sfârșitul anului și poate fi accesat aici. Prin intermediul serviciului CHAT, contribuabilii pot beneficia de asistență pentru accesarea serviciilor disponibile pe portalul instituțional.

În situația în care contribuabilii doresc alte informații decât cele cu privire la serviciile disponibile pe portalul ANAF, aceștia trebuie să apeleze la celelalte modalități de acordare a asistenței, cum ar fi Call Center ANAF.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222