Om de excepţie, dascăl cu notorietate, îndrumător pentru numeroase generaţii de elevi. Vasile Nicoară, căci despre el este vorba, este directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” încă din anul 2002. Domnul profesor ne-a primit la el în birou şi ne-a dat ocazia să îl cunoaştem mai bine. Şi ne-am convins, fără îndoială, că are ce povesti!

Reporter: Sunteţi directorul celei mai prestigioase instituţii de învăţământ din Constanţa. Cum au fost aceşti ani pentru dvs.?

Vasile Nicoară: Au fost ani plini de activităţi, dar şi de satisfacţii pentru că mereu am avut aici elevi excepţionali, profesori pasionaţi, care au reuşit să obţină nişte rezultate uneori incredibile.

R: Care au fost cele mai dificile provocări pe care le-aţi întâmpinat, de-a lungul acestor ani, în fruntea Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân”?

V.N.: Adaptarea la toată bulversarea din societate, să-i zic aşa. Începând de la sinuozităţile legislative, mergând până la diferitele mode ale timpului şi nu numai în privinţa societăţii adulţilor, ci chiar şi asupra elevilor, ajungând până la conduită şi vestimentaţie.

R: Care au fost cele mai frumoase satisfacţii pe care le-aţi trăit aici?

V.N.: Nu mi-aş fi imaginat vreodată, mai ales în prima parte a vieţii mele că voi putea fi coleg cu profesori şi elevi care ajung să câştige premii NASA, de exemplu. Sau că elevi de-ai noştri pot să îşi înscrie numele în realizarea unor proiecte pentru staţii interplanetare, că vom putea să discutăm de la egal la egal sau chiar să fim admiraţi de către şcoli înfiinţate cu sute de ani în urmă în imperii care au condus lumea.

R: Cum reuşiţi aici la CNMB să formaţi, an de an, minţi sclipitoare şi genii? Căci, deloc întâmplător, acest liceu şi-a câştigat titulatura de “pepinieră de genii”.

V.N.: Nu este o reţetă, nu este o anumită procedură de a obţine rezultatele de excepţie. Cred că e aşa cum se spunea în armată: “În raniţa fiecărui soldat există un baston de mareşal”, dar beneficiem de copii cu o foarte bună pregătire, cu o motivaţie pentru cunoaştere şi învăţare înaltă, de susţinerea familiei pentru procesul acesta educativ şi, desigur, de un program extrem de favorabil în instituţie; o cultură organizaţională temeinică, bine structurată, un corp profesoral capabil şi dornic să progreseze, mai ales că noutatea tehnologică se schimbă chiar şi la câteva luni. Şi vă imaginaţi că eu, de exemplu, am făcut ultimele ore de fizică prin anii ’70. Aşadar, este o provocare constantă să înveţi, să acumulezi, să te adaptezi la noutate.

R: Care sunt cele mai recente premii pe care le-au obţinut elevii dvs.?

V.N.: Cele mai recente au fost în vară; o medalie de argint la Olimpiada Europeană de Fizică şi o medalie de bronz la Olimpiada Asiatică de Chimie. În aceste zile sunt gata de a pleca în China doi reprezentanţi ai şcolii noastre, pentru Olimpiada Internaţională de Astronomie.

R: Participaţi deseori la diferite întruniri ale profesorilor şi directorilor din numeroase instituţii de învăţământ din Europa. Aţi reuşit să vă trasaţi şi câteva idei clare. Aşadar, care ar fi diferenţele sesizate între învăţământul românesc şi cel european?

V.N.: În primul rând, am constatat că nu există un model majoritar pe glob şi noi care să ne adaptăm la el. Ci fiecare ţară îşi are nişte valori, nişte asemănări, există un sistem mai apropiat ţărilor anglo-saxone, un alt sistem de învăţământ specific statelor republicane, latine, să zic aşa. Peste tot, în toate ţările, şi în cele considerate avansate în educaţie, şi nu numai, există o permanentă reformă. Există multe experimente, însă nu toate reuşite.

Într-o primă parte a participării mele la întâlnirile internaţionale, aveam obsesia de a fi considerat un egal de-al lor. Marea satisfacţie a venit după un număr de ani, am început să fiu privit cu admiraţie pentru rezultatele şcolii noastre şi de aici am avut şi posibilitatea să fac diseminarea experienţei noastre; modele de bună practică.

Ca membru în Asociaţia Europeană a Profesorilor, organizaţia care militează din 1956 pentru o Europă unită, am avut şansa să constat că experienţa noastră este foarte utilă celorlalţi colegi parteneri, mai ales din perspectiva modului în care lucrăm, a limbajului ştiinţific cu un conţinut mult mai ridicat decât în multe alte şcoli europene şi, desigur, am constituit din punctul acesta de vedere un interes şi aşa se face că anul acesta am avut mai multe întâlniri, apoi aproximativ 200 de elevi şi profesori străini veniţi la noi în şcoală pentru diferite proiecte.

R: Dacă nu aţi fi îmbrăţişat această meserie, cea de dascăl, ce altă meserie credeţi că vi s-ar fi potrivit?

V.N.: Înclinaţiile mele au mers înspre domeniul ştiinţelor sociale, literare, probabil că în domeniul justiţiei. Am cochetat o vreme cu ideea de avocat. În tinereţe se întâmpla asta. Mai târziu mi-a plăcut foarte mult istoria. Fac o pasiune din istorie şi geografie şi mă gândeam că aş fi putut fi un analist politic sau de strategii politico-militare, pentru că e o zonă care mă atrage mereu.

R: Ca şi închiere, un mesaj, un îndemn pentru tinerii din ziua de astăzi?

V.N.: Să îşi construiască modele adecvate capacităţii şi a interesului lor, a valorilor pe care le au, să nu „copieze” prea mult, să ia modele pozitive şi, mai ales, unor elevi cum sunt cei ai noştri, să caute să elimine subcultura, să se îndrepte cât mai mult spre modele culturale valoroase! Ca exemplu ar fi ceea ce spunea Einstein: „Să nu cauţi succesul, ci să cauţi valoarea!”