Connect with us

Actualitate

Începe o nouă etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice

Published

on

Începând de luni, 5 decembrie, ora 10.00, persoanele fizice se pot înscrie în prima etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte mașinile de spălat rufe, mașinile de spălat vase și frigiderele/congelatoarele.

Bugetul primei etape este de 25 milioane lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 05.12.2022, ora 10:00 – 09.12.2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.

În prima etapă, se acordă vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, după cum urmează:

-400 de lei pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător, având cel puțin noua clasă energetică C;

-400 de lei pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasă energetică D;

-400 de lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E.

Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor dintr-o categorie este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.

Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării acestora de către AFM, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.

Actualitate

ANRE: Numărul de reclamații a crescut cu 64% anul trecut, facturarea fiind principala problemă

Published

on

Numărul de reclamaţii primite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a crescut cu 64% anul trecut, pe fondul problemelor întâmpinate de consumatori în piaţa concurenţială de energie electrică şi de gaze naturale, în special în ceea ce priveşte facturarea, informează, joi, ANRE.

Pe parcursul anului 2022, în urma acţiunilor de control efectuate, au fost aplicate 2.776 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici din sectorul energiei, în valoare totală de 37,19 milioane de lei.

“În anul 2022, am primit şi am soluţionat în cadrul autorităţii un număr de 39.001 reclamaţii formulate de persoane fizice şi juridice beneficiare ale serviciilor prestate de operatorii economici din sectoarele energiei electrice şi gazelor naturale dintre care 25.974 de reclamaţii au fost înregistrate în sectorul energiei electrice, iar în sectorul gazelor naturale 13.027. Tendinţa de adresare a reclamaţiilor se menţine în creştere faţă de anii anteriori, prin comparaţie cu anul 2021, în anul 2022, fiind înregistrată o creştere a numărului de reclamaţii de 64%, generată de problemele întâmpinate de consumatori în piaţa concurenţială de energie electrică şi de gaze naturale, cel mai adesea fiind semnalate aspecte legate de emiterea şi facturarea propriu-zisă a energiei electrice şi gazelor naturale cu aplicarea schemelor de compensare şi a plafonărilor de către furnizori, de contractarea energiei electrice şi gazelor naturale, de problemele apărute la racordarea la sistemele/reţelele de gaze naturale/energie electrică a utilizatorilor, inclusiv a prosumatorilor, dar şi aspecte legate de instalarea grupurilor de măsurare, precum şi de citirea indexului afişat de acestea”, se arată în comunicatul ANRE.

În domeniul energiei electrice, au fost aplicate 2.371 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25,72 milioane lei. Cele mai semnificative sancţiuni au fost aplicate furnizorilor Electrica Furnizare (760.000 lei), Enel Energie Muntenia (500.000 lei), E.ON Energie România (475.000 lei), Enel Energie (470.000), Hidroelectrica (365.000 lei) şi CEZ Vânzare (90.000 lei).

În ceea ce priveşte distribuitorii, cele mai importante amenzi au fost aplicate DEER (2,745 milioane lei), E-Distribuţie Dobrogea (2 milioane lei), E-Distribuţie Muntenia (1,86 milioane lei), E-Distribuţie Banat (1,65 milioane lei), Distribuţie Energie Oltenia (1,2 milioane lei) şi Delgaz Grid (890.000 lei).

Printre contravenţiile sancţionate s-au numărat nerespectarea obligaţiei de citire a indexului aparatului de măsură a energiei electrice al clientului casnic, la un interval de maxim 3 luni, în vederea emiterii facturii de regularizare; nerespectarea prevederilor legale privind racordarea prosumatorilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice; nerespectarea obligaţiei de a transmite furnizorilor indexul echipamentului de măsurare, în vederea regularizării obligaţiilor de plată, ca urmare a schimbării efective a furnizorului de energie electrică; nerespectarea prevederilor legale privind racordarea clienţilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice; nerespectarea prevederilor legale privind calitatea tehnică a energiei electrice din standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice; integrarea, cu mari întârzieri, în sistemul de măsurare inteligentă (SMI) a contoarelor inteligente instalate la locurile de consum şi neasigurarea disponibilităţii continue a datelor de măsurare a energiei electrice; nerespectarea obligaţiei de transmitere, în termen de 15 zile lucrătoare de la înregistrare, a răspunsului la sesizările consumatorilor referitoare la facturile de energie electrică şi plata compensaţiilor aferente în cazul depăşirii termenului; nerespectarea obligaţiei de a returna clientului final sumele datorate, în termen de 5 zile de la data emiterii facturii cu decontul final de lichidare, în situaţia în care se înregistrează un sold negativ; nerespectarea conţinutului facturii de energie electrică; nerespectarea termenului de 5 zile pentru încheierea contractului de furnizare a energiei electrice; nerespectarea prevederilor legale privind schimbarea furnizorului de energie electrică; nerespectarea prevederilor legale privind perioada de facturare a energiei electrice; nerespectarea obligaţiei de a emite facturi aferente consumului de energie electrică conţinând schema de sprijin prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2021, aprobată prin Legea nr. 259/2021.

În domeniul gazelor naturale, au fost aplicate 405 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11,47 milioane lei.

sursa foto:

Continue Reading

Actualitate

Fonduri de 400 de milioane de euro pentru antreprenorii care au investit în mediul rural

Published

on

Antreprenorii care au investit în satul românesc au primit în perioada 2015 – 2022 sprijin pentru înfiinţarea şi pentru dezvoltarea de activităţi neagricole prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Finanţarea a fost acordată prin submăsurile 6.2 şi 6.4 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

Dintre investiţiile eligibile care au primit finanţare prin submăsura 6.2 – Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producţia de băuturi răcoritoare nealcoolice, producţia de ape minerale şi alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producţia de ţesături etc. Prin submăsura 6.4 – Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole au fost finanţate investiţii noi în unităţile de primire turistică de tipul parcuri de rulote, camping sau bungalow, precum şi în unităţile de fabricare a produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricarea produselor electrice, electronice etc.

“Antreprenoriatul are un rol foarte important în dezvoltarea comunităţilor rurale pentru că asigură diversificarea activităţilor economice şi oferă servicii şi produse care să atenueze discrepanţa dintre urban şi rural. Sprijinul financiar nerambursabil pentru aceste tipuri de investiţii a suscitat un interes mare, iar fondurile disponibile s-au epuizat foarte repede. Investiţiile neagricole în mediul rural permit obţinerea unui venit independent de activitatea agricolă, asigură locuri de muncă şi aduc bani la bugetul local. În noua programare financiară a FEADR, în perioada 2023 – 2027, AFIR va continua să finanţeze proiecte de investiţii neagricole, dar competiţia va fi la fel de mare ca şi până acum, accentul punându-se pe calitatea şi beneficiile pentru comunitatea locală” a menţionat George Chiriţă, directorul general al AFIR.

Agenţie pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit online peste 14.900 de solicitări de finanţare a investiţiilor neagricole din mediul rural care depăşesc ca valoare totală 1,3 miliarde de euro. În urma procesului de evaluare şi de selecţie a cererilor de finanţare depuse, Agenţia a încheiat contracte de finanţare cu 4.287 de antreprenori pentru proiecte în valoare totală de 398 de milioane de euro.

Pentru decontarea cheltuielilor efectuate până în prezent în cadrul investiţiilor, AFIR a efectuat plăţi însumând 278,7 milioane de euro către beneficiarii acestui sector.

Dintre beneficiarii contractelor de finanţare, prin intermediul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), AFIR a finanţat peste 3.800 de întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) care dezvoltă investiţii neagricole în mediul rural, 1.484 de activităţi legate de servicii, 876 de agropensiuni şi alte 128 de proiecte pentru activităţi meşteşugăreşti.

De asemenea, 926 de tineri antreprenori au primit finanţare europeană prin PNDR pentru a dezvolta afaceri la ţară. Cu ajutorul fondurilor europene gestionate la nivelul AFIR, s-au creat 4.558 de noi locuri de muncă în sectorul non-agricol din mediul rural, din care 1.681 sunt pentru femei.

sursa foto: CECCAR

Continue Reading

Actualitate

Indemnizația pentru creșterea copilului se majoreză de la 1 martie

Published

on

Vești bune pentru mămici. Din martie va crește indemnizația lunară minimă primită de mame pentru creșterea copilului.

Indemnizația are o valoare de 2,5 la valoarea ISR. Pragul minim al acesteia va fi din martie de 1.495 de lei.

Și prima de inserție va crește la 1.794 de lei, iar subvenția pentru persoane marginalizate, la 2.392 de lei .

Toate ajutoarele sociale calculate pe baza valorii ISR se vor majora din martie.

Printre cele mai importante drepturi care se acordă în funcție de ISR se numără indemnizația de șomaj, ajutorul social, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap, nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului, însă mai sunt și altele.

Continue Reading

Actualitate

Universitatea Ovidius din Constanța, la cea de-a doua întâlnire transnațională în cadrul unui proiect european dedicat combaterii deșeurilor digitale

Published

on

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 22-23 ianuarie 2023, la cea de-a doua întâlnire transnațională din cadrul proiectului Eco-Digital Literacy and Citizenship for Our Planet and Future (Digital Waste), care a avut loc la Beirut, în Liban.

„Alături de ceilalți participanți, am testat și evaluat primul prototip al aplicației pentru telefonul mobil cu rol în detectarea și ștergerea fișierelor care au un consum crescut de energie, ce va fi dezvoltată în cadrul proiectului. În plus față de alte aplicații similare, aceasta le va oferi utilizatorilor informații referitoare la impactul negativ al acestui tip de fișiere asupra mediului înconjurător. În urma feedback-ului primit, aplicația va fi îmbunătățită, iar noua variantă va fi retestată în cadrul celei de-a doua activități de învățare, predare și formare, care va avea loc în Portugalia, în luna mai a acestui an”, a precizat ec. dr. Răzvan-Ionuț Drugă, reprezentant al Biroului pentru Programul Erasmus Plus.

Proiectul Digital Waste își propune să crească gradul de conștientizare a publicului cu privire la problema deșeurilor digitale și a schimbărilor climatice, prin dezvoltarea unor instrumente de alfabetizare eco-digitală.

Proiectul Eco-Digital Literacy and Citizenship for Our Planet and Future (Digital Waste), cod 2021-1-TR01-KA220-YOU-000028571, finanțat cu 185.214 de Euro prin Programul european Erasmus Plus, este implementat în perioada 28 februarie 2022 – 27 februarie 2024, în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Ankara Center for Political and Economic Research – ASEM (Turcia – lider de proiect), Universitatea Ovidius din Constanța (România), Solution: Solidarité & Inclusion (Franța), Aie Serve (Liban), Embaixada da Juventude (Portugalia), Association of Administrators and Bureaucrats (Turcia), T.C. Mardin Artuklu University (Turcia) și Bilgi Paylaşım Topluluğu (Turcia).

Continue Reading

Nordis Hotels

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222