Connect with us

Cultura/Educatie

Încasări record generate de filmele lansate în cinematografe în 2018

Published

on

Încasările generate de filmele lansate în cinematografe în 2018 la nivel mondial au ajuns la 41,7 miliarde de dolari, o cifră record, iar compania Disney este lider de piață, cu 7,33 de miliarde de dolari la nivel global, potrivit variety.com.

La nivel mondial, box office-ul a crescut cu 2,7% față de anul anterior. Încasările generate de filmele lansate în 2018 în cinematografele din America de Nord au ajuns la 11,9 miliarde de dolari, depășind recordul de box office istoric stabilit în 2016, respectiv 11,4 miliarde de dolari, potrivit ComScore.

De asemenea, cu 7,33 de miliarde de dolari la nivel mondial în 2018, Disney a ajuns pe locul al doilea în topul istoric al studiourilor cu cele mai mari încasări anuale, nereușind să depășească propriul record stabilit în 2016, de 7,61 de miliarde de dolari.

Peste un sfert din spectatorii americani au ales să vizioneze filme Disney în 2018, compania ajungând la o cotă de piață de 26%, deși a lansat doar 14 producții anul trecut.

La finalul lui 2018, Disney a avut cinci filme în topul 10 al lungmetrajelor cu cele mai mari încasări în America de Nord, printre care s-au numărat ocupantele primelor două poziții, “Black Panther” – 700 de milioane de dolari și “Avengers: Infinity War” – 678,8 milioane de dolari.

În topul studiourilor cu cele mai mari încasări în 2018 în America de Nord, pe locul al doilea s-a situat Universal, cu 1,96 de miliarde de dolari, urmat de Warner Bros., cu 1,93 de miliarde de dolari, Sony – 1,28 de miliarde de dolari, Fox – 1,24 de miliarde de dolari și Paramount – 757 de milioane de dolari.

Sursa: variety.com

Foto: Deadline 

Cultura/Educatie

Premieră pentru învățământul universitar din Constanța

Published

on

Pentru prima dată în România, în anul universitar 2020-2021, opt universități pilotează programe de studii universitare de master didactic. Printre cele opt universități din țară care au primit câte 50 de locuri pentru master didactic se află și  Universitatea „Ovidius” din Constanța cu specializările Științe inginerești aplicate, Administrarea afacerilor, Psihologie și Biologie.

Astfel, un masterat didactic este de fapt un program de formare inițială pentru cariera didactică, prevăzut încă de la adoptarea Legii  educației naționale,  ce a fost implementat pentru prima dată în luna iunie a acestui an.

Vestea bună pentru studenții constănțeni este faptul că programul are o durată de doi ani și se adresează absolvenților cu diplomă de licență sau echivalentă, interesați să dezvolte o carieră didactică, înscriși la un program de master didactic din același domeniu fundamental, corespunzător specializării dobândite prin studiile de licență. Astfel, absolventul va prezenta o singură lucrare de disertație care vizează, la nivelul ipotezei formulate, ambele specializări.

Absolventul primind o singură diplomă, care atestă competențele didactice și pentru cea de-a doua specializare și care îi conferă dreptul de a preda respectivele discipline de studiu.

Conform legii, universitățile pot organiza aceste programe de studii universitare de master didactic prin parteneriate între departamentele sau facultățile de profil și structurile instituționale precum departamente sau facultăți cu profil psihopedagogic.

Continue Reading

Cultura/Educatie

Noul președinte al Comunității Armâne din România, un tulcean

Published

on

Tulceanul Sterică Fudulea a fost ales la finalul săptămânii în funcţia de președinte al Consiliului Director al Comunității Armâne din România. Cunoscut ca un activist convins şi un iubitor de cultură şi tradiţie aromână, Sterică Fudulea este unul din vectorii care promovează în ţară şi străinătate imaginea aromânilor, fiind şi un militant convins în ceea ce reprezintă drepturile şi recunoaştrea istorică a acestora, ca minoritate.

„Astăzi începe un nou pas în activitatea mea de suflet, cea de președinte al Consiliului Director al Comunității Armâne din România. Este o nouă îndatorire care mă onorează dar care mă și obligă la realizări pentru armâname. Felicitări echipei conduse de președintele Constantin Damov pentru activitatea depusă ”, a declarat Sterică Fudulea.

(Adzâ ahurhi ună nauâ jgloatâ tu zânatea mea di suflit.
Atsea di prezidentu a Cosiliului di Cumândâseari a Farâei Armâneshtsâ dit România.
Easti unâ nauâ teşi tsi mi tânjiseashti ama shi cari inji da borgea s-aducu amintatic ţi armânami.
Haristo a pareii cumândâsitâ di prezidentul Constantin Damov ţi copusul tsi-l adrarâ.)

Continue Reading

Cultura/Educatie

38 unități de învățământ constănțene își schimbă scenariul

Published

on

Prefectul județului Silviu Iulian Coșa a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, în sistem electronic pentru votarea hotărârii numărul 43 a CJSU ce prevede modificarea scenariilor de funcționare pentru 38 de unități de învățământ constănțene. Astfel două unități școlare trec din scenariul 1, în scenariul 3 la Pecineaga și Cogealac. De asemenea 10 școli constănțene își schimbă scenariul din 2 în 3 la Școala Gimnazială „Gala Galaction” Mangalia, Școala Gimnazială Spectrum Constanța, Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu” Constanța, Liceul Tehnologic „Tomis” Constanța, Liceul Tehnologic „Ion Podaru” Ovidiu, Liceul Teoretic „Traian” Constanța, Liceul Teoretic „Lucian Blaga” Constanța, Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța, Liceul Tehnologic „Pontica” Constanța și Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța.

De asemenea, Școala Gimnazială „Viceamiral Ioan Murgescu” Valu lui Traian trece din scenariul 1, în scenariul 2, ca urmare a ratei incidenței cumulate între 1/1.000 locuitori și 3/1.000 locuitori. Totodată, din scenariul 3, în scenariul 2, trec 8 unități de învățământ din județ, ca urmare a finalizării perioadei în care a fost aprobat prin CJSU scenariul 3.

Un număr total de 15 unități de învățământ trec din scenariul 2, în scenariul 1, după ce rata incidenței a scăzut sub 1/1.000 de locuitori sau în urma asigurării condițiilor de învățare „față în față” din Corbu, Cernavodă, Movila Verde, Costinești, Schitu, Arsa și Cotu Văii.

Nu în ultimul rând, două grădinițe aflate în subordinea Unității Militare 02022 Constanța au solicitat trecerea în scenariul 2 de funcționare, ca urmare a ratei incidenței cumulate peste 1.5/1.000 de locuitori în municipiile Constanța și Mangalia. Este vorba despre Grădinița cu Program Prelungit „Căluțul de Mare” Constanța, respectiv Grădinița cu Program Prelungit „Pescăruș” Mangalia.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta