Connect with us

Actualitate

În permanență alături de locuitorii din comuna Saraiu

Published

on

„Dragi cetățeni ai comunei Saraiu, în calitate de primar, vreau să vă mulțumesc pentru înțelegerea de care dați dovadă pentru lipsa energiei electrice, am făcut toate demersurile în Comitetul de Urgență, însă liniile de înaltă și medie tensiune sunt cu deficiențe și nu se fac investiții vara. Personalul Enel Energie este puțin pentru problemele care se ivesc în astfel de situații. În fiecare iarnă, la primul viscol avem aceleași probleme. Sunt multe fire rupte, căzute, copaci rupți datorită vântului puternic de peste 100 km / oră.

Vă voi aduce la cunoștință remedierea în privința energiei electrice în întreaga localitate, rețeua de telefonie mobilă, în localitățile Saraiu, Dulgheru și Stejaru. S-au făcut toate demersurile necesare remedierii situației.

Drumurile în întreaga comună sunt practicabile, au fost dezapezite, încă de aseară. Mă aflu în comună, la bătrâni, să mă interesez de statea de sănătate, dacă au medicamentele necesare. Dacă aveți nevoie de medicamente, doamna viceprimar va prelua rețetele dumneavoastră, iar eu voi cumpăra medicamentele necesare. Astăzi, va fi dusă pâine și apă bătrânilor, acasă la fiecare.

Orice problemă ivită, vă rog să o semnalați la următoarele numere de telefon: 0241/ 873.355 – Primărie ; Primar -0729/165.339, vă stau la dispoziție 24/24”, a scris pe pagina de socializare Dorinela Irimia, primarul comunei Saraiu.

Actualitate

Informații actualizate despre lucrarea RAJA ce vizează Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara

Published

on

În cursul nopții trecute, la nivelul punctelor de lucru deschise în cadrul lucrării programate în perioada 26 – 28 februarie 2024, echipele constructorului împreună cu cele ale RAJA au depus eforturi susținute pentru realizarea obiectivelor având în vedere complexitatea fiecărei intervenții în parte.

Lucrările executate pentru conectarea conductei de distribuție apă potabilă, cu diametrul de 1.000 mm, între stația de tratare și pompare Cota 20 și zona Pod Rutier (Ovidiu) sunt mult îngreunate deoarece golirea magistralei se realizează în mod anevoios, având în vedere diametrul, dar și lungimea. Și la ora actuală, echipele de intervenție depun un efort considerabil pentru realizarea operațiunilor de montare a unei vane de sectorizare a rețelei, pe instalația la nivelul căreia nu s-a finalizat procesul de golire.

Deși intervențiile sunt îngreunate de cantitatea mare de apă, echipele fac tot posibilul pentru a respecta graficul. La nivelul punctelor de lucru, deschise pentru conectarea noului tronson la rețeaua de distribuție, 8 echipe de intervenție și 9 utilaje lucrează de noaptea trecută, în regim continuu. În prezent, o parte din echipe acționează pentru blindarea vechii conducte, în timp ce, cu ajutorul utilajelor, se pune pe poziție noul tronson de legătură. Urmează să se realizeze sudura de cuplare a noii rețele la conducta existentă, dar și montarea unor vane de legătură pentru sectorizarea sistemului. Magistrala înlocuită are o vechime de peste 60 ani și a înregistrat numeroase avarii ce au dus la sistarea furnizării de apă către abonații deserviți. Mai mult, având în vederea degradarea tronsoanelor exista riscul unei avarii majore, ce ar fi dus la oprirea furnizării de apă pe o perioadă extinsă de timp.

Imediat ce se vor finaliza conectările, se vor face manevrele de vane necesare pentru umplerea instalației și intrarea în presiune.

Compania de apă amintește consumatorilor că timpul necesar pentru încărcarea cu apă a rețelei de distribuție poate ajunge până la 24 ore, având în vedere lungimea, dar și diametrul conductei de 1000 mm. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv către consumatorii din Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara.

Investiția face parte din Contractul de Lucrări 22 „Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție în localitatea Lazu, reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și canalizare, reabilitare stație de pompare apa uzată, stații noi de pompare apă uzată și conducte de refulare aferente, din localitatea Agigea. Rețele apă Ovidiu, Cumpăna, Poiana. Aducțiuni Ovidiu, Poiana. Rețele de canalizare Ovidiu, Cumpăna, Poiana”, în valoare de aproximativ 70 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

Având în vedere că au fost scoase din presiune sistemele de distribuție, echipele RAJA execută, în același timp, lucrări de reparații și întreținere, inclusiv montarea unor vane de legătură pentru sectorizarea sistemului și debitmetre pentru măsurarea și reglarea presiunii.

Continue Reading

Actualitate

ISU Tulcea, exercițiu de alarmare-evacuare în unitățile de învățământ

Published

on

Cu ocazia “Săptămânii Protecției Civile” personalul din cadrul Serviciului Pregătire Intervenție și Reziliența Comunităților a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute un exercițiu de alarmare – evacuare pentru cunoașterea regulilor de comportare, în cazul producerii unui cutremur,  în unitățile de învățământ.

Astfel, peste 150 de elevi și cadre didactice din cadrul Liceului Tehnologic Topolog și Școlii Gimnaziale Ciucurova, au luat parte la acest exercițiu și au aflat modul în care trebuie să se comporte în cazul producerii unui seism, dar și măsurile care trebuie întreprinse de cadrele didactice și personalul auxiliar. Această activitate a cuprins și acțiuni teoretice și practice de instruire, privind tehnicile de acordare a primului ajutor. Cei  trei voluntari din cadrul Programului “Salvator din pasiune” le-au arătat elevilor cât este de important să cunoaștem aceste tehnici, deoarece nu poți ști niciodată când cineva va avea nevoie de ajutor.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Continue Reading

Actualitate

Acțiune pentru verificarea transportului de persoane

Published

on

La data de 25 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de persoane.

Acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța. Astfel, au fost verificate aproximativ 50 de mijloace de transport de persoane. Au fost testați 18 conducători auto cu aparatul etilotest și 12 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 13 pentru nerespectarea prevederilor H.G. 1317/2023 și 4 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 65.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere, pentru neacordare de prioritate pietonilor. Totodată, au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Continue Reading

Actualitate

Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, 128 de ani de tradiție și profesionalism

Published

on

Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu”, una dintre cele mai importante componente ale Forțelor Navale Române și una dintre cele mai reprezentative instituții pentru Armata României și județul Constanța, a marcat luni, 26 februarie, 128 de ani de la înființarea Diviziei de Mare, structură pe ale cărei tradiții le continuă în prezent.

De-a lungul timpului, Flota a parcurs ample transformări, îndeplinindu-și cu succes rolul de furnizor de securitate regională și de promovare a intereselor naționale. Prin participarea, an de an, la misiuni naționale și internaționale, a îndeplinit cu succes obiectivele Forțelor Navale, asumate de România în cadrul NATO și UE, contribuind totodată la dezvoltarea relațiilor de colaborare cu țările riverane Mării Negre.

În anul 2023, Comandamentul Flotei a scris o nouă filă de istorie, prin intrarea în serviciul Forțelor Navale Române, la data 27 septembrie, a vânătorului M 270 „Sublocotenent Ion Ghiculescu”, preluat de la Marina Regală Britanică, urmând ca în anul 2024, să sosească în țară și ce de-al doilea vânător de mine, M 271 „Căpitan Constantin Dumitrescu”. Prin înzestrarea Forțelor Navale Române cu cele două vânătoare de mine, alături de celelalte capabilități militare, România contribuie la executarea misiunilor specifice din zona de responsabilitate, pentru a consolida mediul de securitate din regiunea Mării Negre.

În prezent, Flota este alcătuită din structuri mobile și flexibile, capabile să execute toată gama de misiuni încredințate. Totodată, Comandamentul Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” este cea mai importantă mare unitate pe plan local, deținând și comenduirea garnizoanei Constanța, și cooperează cu structurile celorlalte categorii de forțe, în vederea relaționării permanente cu autoritățile locale și societatea civilă.

Cu ocazia sărbătoririi a celor 128 de ani de la înființare, personalul Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” a desfășurat o serie de manifestări culturale și sportive. Astfel, luni, 26 februarie, la Centrul de Conferințe al Forțelor Navale, a avut loc premierea personalului militar și civil care s-a remarcat prin obținerea de rezultate deosebite, precum și premierea câștigătorilor din cadrul competiției sportive ,,Cupa Flotei 2024”.

La activitate, au participat comandantul Flotei, contraamiral Cornel-Eugen Cojocaru, oficialități ale administrației locale, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai Forțelor Navale, comandanți de mari unități și unități din garnizoana Constanța, foști comandanți ai Flotei, precum și personalul comandamentului.

La data de 26 februarie 1896, Regele Carol I a hotărât, prin Decret Regal, înființarea Diviziei de Mare și a Diviziei de Dunăre, dând o nouă organizare Flotilei Regale. În actul de naștere al Diviziei de Mare, s-a stabilit reședința acesteia la Constanța, iar primul comandant al diviziei a fost numit colonelul Vasile Urseanu, denumire onorifică purtată în prezent cu cinste de către Comandamentul Flotei.

Actualul Comandament al Flotei are în subordine o flotilă de fregate, trei divizioane de nave de luptă, un grup de elicoptere și un divizion de rachete de coastă, cu care este în măsură să desfășoare acțiuni militare, pe timp de pace sau în caz de agresiune armată, în zona definită de apele maritime interioare, marea teritorială, zona contiguă și zona economică exclusivă ale României.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222