Connect with us

Actualitate

În atenţia viticultorilor! Sprijin financiar pentru plantaţiile cu soiuri nobile

Published

on

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) reaminteşte posibililor beneficiari că pot accesa fonduri pentru finanţarea programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole. Fondurile sunt disponibile prin Programul Naţional de Sprijin (PNS). Producătorii din România, au posibilitatea să-şi restructureze sau să modernizeze suprafeţele cu viţă de vie, dacă desfăşoară următoarele activităţi:

  1. reconversia soiurilor, inclusiv prin supraaltoire;
  2. reamplasarea parcelelor viticole;
  3. replantarea, ca urmare a defrişării obligatorii a plantaţiilor viticole, din motive sanitare sau fitosanitare
  4. modernizare:
    • proiectare, instalare/înlocuire sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj;
    • modernizarea formei de conducere a viţei-de-vie prin trecerea de la cultura joasă la cultura semiînaltă şi înaltă;
    • modernizarea sistemului de susţinere prin înlocuirea sârmelor şi instalarea a 3 rânduri de sârme, dintre care minimum două duble, la sistemul pentru conducere şi palisaj în vederea susţinerii butucilor şi conducerea lăstarilor;
    • instalarea de sisteme de irigaţii prin picurare, inclusiv pentru viticultorii care au accesat programele anterioare de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole.

Beneficiarii programelor de restructurare/reconversie sunt producătorii viticoli, persoane fizice sau juridice, care deţin şi/sau exploatează suprafeţe de viţă de vie, cu soiuri nobile. De asemenea, prin Programul Naţional de Sprijin (PNS) se mai acordă ajutoare pentru:

  • plata primelor de asigurare a recoltei pentru suprafeţele cu soiuri de struguri pentru vin;
  • investiţiile în sectorul vinicol;
  • distilarea subproduselor;
  • promovarea vinurilor.

Pentru mai multe detalii, cu privire la modalitatea de accesare a sprijinului financiar şi la condiţiile de eligibilitate, potenţialii beneficiari pot consulta site-ul APIA şi Ghidul solicitantului la adresa web: http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/viti-vinicole

 

 

 

Actualitate

Noi locuri de parcare în cartierele Constanței

Published

on

Primăria municipiului Constanța continuă să implementeze soluții de reconfigurare urbană a zonelor rezidențiale pentru a răspunde nevoilor comunității. Terenurile eliberate de garaje sunt reamenajate și transformate în parcări. O nouă parcare a fost construită pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, în dreptul blocului L7. 18 de noi locuri de parcare sunt disponibile pentru locuitorii din zonă. Suprafața carosabilă eliberată de garaje a fost reamenajată prin lucrări de pregătire a suprafețelor, asfaltare și trasare a marcajelor rutiere.

Lucrări similare au avut loc și pe aleea Poet Alexandru Gherghel. În locul garajelor au fost amenajate 39 de noi locuri de parcare, dintre care 4 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități. O parte din teren a fost transformată în spațiu verde, suprafața fiind pregătită pentru plantare.

Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare în alte zone din oraș. Pe strada Matei Millo, lângă Detașamentului de Pompieri Palas, se lucrează la refacerea suprafețelor în 4 zone distincte.

De asemenea, pe aleea Stadionului, în dreptul punctului termic, se construiesc 3 parcări. Infrastructura terenului este consolidată și se montează bordurile care vor delimita platforma parcărilor.

Continue Reading

Actualitate

De mâine sensul giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia devine funcțional

Published

on

De mâine sensul giratoriu situat la intrarea în stațiunea Mamaia devine functional. Se vor aplica noi reguli de circulație la intersecția bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu.

Echipele Confort Urban continuă în această noapte lucrările de trasare a marcajelor rutiere și de montare a elementelor de girație, traficul rutier fiind restricționat parțial între orele 21:00-05:00. Noul sistem va fi funcțional începând de mâine și va conține două variante de fluxuri auto: varianta de funcționare curentă pentru trafic redus și varianta de funcționare cu flux prioritar pentru trafic intens.

Vă reamintim că această construcția este temporară, fiind necesară pentru monitorizarea valorilor de trafic, astfel încât să permită ajustarea elementelor de semnalizare rutieră.

Amenajarea rutieră este corelată cu resistematizarea intersecției bulevardelor Alexandru Lăpușneanu și Aurel Vlaicu și planul de mobilitate aferent proiectului de reabilitare a bulevardului Alexandru Lăpușneanu. Proiectul include și extinderea zonelor cu spațiu verde, pe o suprafață de 2500 mp.

Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenţie şi să circule cu viteză redusă.

Continue Reading

Actualitate

AUR pentru SCJU Constanța

Published

on

Secția Clinică Neurologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”  Constanța a primit, din partea Organizației Europene de Stroke (AVC), premiul Angels, categoria „AUR”, pentru rezultatele obținute în tratamentul pacienților cu atac vascular cerebral (AVC).

,,De la sfârșitul anului 2018, de când derulăm programul de tromboliză și până în prezent, am efectuat aproape 200 de trombolize.  În majoritatea cazurilor evoluția a fost favorabilă iar pacienții noștri au acum o viață aproape de normalitate și asta datorită implicării întregii echipe din secția de Neurologie  dar și a colegilor din zona de Urgență și de la Radiologie. Distincția primită este defapt o recunoaștere a muncii de echipă, o dovadă a faptului că împreună putem  face mult bine!, a declarat conf. univ. dr. Any Docu Axelerad, medic șef secție Neurologie.

Doar 11 unități medicale din țara noastră au fost premiate de către Organizația Europeană de Stroke în acest an, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța fiind una dintre ele. Participarea la astfel de acțiuni le oferă medicilor posibilitatea de a identifica cele mai bune practici și de a împărtăși cunoștințe care îi vor ajuta să implementeze cele mai bune și noi  tratamente în domeniu.

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța susține inovația și ia în permanență toate măsurile astfel încât unitatea medicală să fie pregătită non stop să acorde asistenţă în cazurile de atac vascular cerebral și să aducă la cele mai înalte standarde tratamentul necesar acestei categorii de pacienți.

 

Continue Reading

Actualitate

Motociclist rănit grav într-un accident, în Costinești

Published

on

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, vineri, 20 mai, în localitatea Costinești, acolo unde a avut loc un accident rutier.

Potrivit primelor informații, la fața locului s-au deplasat două echipaje Smurd B și Saj C2.

Un bărbat in vârstă de 42 de ani a fost transportat la spital, aflându-se în stare inconștientă, cu diagosticul de traumatism cu leziuni multiple.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222