Connect with us

Actualitate

Împreună pentru o nouă şansă

Published

on

Într-o societate în care barierele ne împiedică uneori să ne dezvoltăm aşa cum vrem, adevărata luptă o dau copiii şi tinerii cu dizabilităţi, care încearcă să se integreze într-o lume normală. Din cauza problemelor de care suferă, foarte puţini sunt cei dispuşi să le dea o şansă. Nu este cazul Hotelului Siret din staţiunea Mamaia care a primit peste 130 de copii şi tineri cu nevoi speciale de la Fundaţia Star of Hope România.

 “Ne bucurăm ca pentru al patrulea an la rând să fim gazda copiilor cu dizabilităţi şi pentru părinţii acestora, care nu au o misiune foarte uşoară. Timp de 7 zile, aceşti copii se vor bucura de mare, de soare şi vor fi cazaţi la hotelul nostru, hotel Siret”, a declarat managerul Hotelului Siret, Oana Tănase.

Doamna Aurora s-a implicat în problemele copiilor cu dizabilităţi încă de când avea 21 de ani şi a hotărât să îşi dedice viaţa şi să facă tot ce poate pentru a-i ajuta să se integreze în societate, ea fiind acum preşedintele executiv al Fundaţiei. Munca celor de la fundaţie şi-a spus cuvântul, pentru că mulţi copii cu nevoi speciale au avut rezultate remarcabile la concursurile la care au participat.

“Avem chiar şi un băieţel din Suceava, un băieţel foarte scump, care a câştigat recent premiul II la Bruxelles, a fost la un Campionat de Arte Marţiale. Avem copii care au câştigat la Special Olimpics, la atletism. O parte din copii au participat la festivaluri naţionale de muzică”, a declarat preşedintele executiv Star of Hope România, Aurora Vatamaniuc.

La Hotel Siret din Mamaia este prezent şi preşedintele Fundaţiei Star of Hope Suedia.

 “Copiii sunt integraţi în societate, dar schimbarea cea mai mare se vede în rândul părinţilor, care au speranţă pentru viitor. Nu se simt izolaţi, sunt mulţi care au copii cu dizabilităţi, motiv pentru care s-au legat prietenii între ei”, a spus preşedintele Star of Hope Suedia, Lennart Eriksson.

Aici am cunoscut-o şi pe Andreea, o tânără care, deşi suferă de paralizie cerebrală, a reuşit să învingă un sistem bolnav şi a absolvit Facultatea de Psihologie, iar visul ei continuă – ar vrea să urmeze şi un doctorat. Acum este ambasador al Fundaţiei Star of Hope România.

 “Această tabără este un moment de relaxare pentru părinţi şi pentru tineri, pentru că este dificil ca o persoană cu dizabilităţi şi ca părinte cu dizabilităţi să găseşti servicii şi să găseşti deschidere pentru copilul tău prin terapii şi alte servicii ca copilul tău să fie mai bine şi această tabără este un moment de relaxare şi de regăsire”, ne-a spus Andreea Dăncinescu.

La hotelul Siret am vorbit şi cu Anca, mama unui băieţel de 8 ani care suferă de sindrom Down şi care cochetează cu sportul.

 “Sunt împreună cu Fundaţia Star of Hope de 3 ani şi ceva. Datorită lor am înfiinţat o asociaţie de părinţi şi un centru pentru copii la Suceava, unde avem un număr de 25 de copii cu diferite dizabilităţi. Datorită Star of Hope am reuşit să aducem încă un centru în Suceava unde se face terapie gratuită şi să le oferim şanse de reabilitare şi de reintegrare în societate acelora care nu au acces la serviciile private”, a spus Anca Ştreangă.

Părinţii care se află la malul mării, împreună cu cei mici, iau parte la tot felul de conferinţe care îi învaţă cum să facă faţă barierelor societăţii noastre care face paşi mici în a-i integra pe cei cu nevoi speciale.

“Subiectele pe care le-am  tratat la aceste conferinţe au fost pentru menajarea stresului în familiile acestea cu copii cu nevoi speciale. Am tratat subiecte de boli comune, efectele stresului, simptomele, intervenţiile pe care ei le pot face în casele lor”, a declarat medicul Rodica Maloş.

Alături de copiii cu nevoi speciale, cazaţi la Hotel Siret, se află şi o echipă de voluntari din Suedia cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, care au venit însoţiţi de profesorii lor.

Actualitate

Consultare publică pentru amenajarea complexă a plajelor din stațiunea Mamaia – până pe 10 iunie

Published

on

MMAP, prin Apele Române (ANAR), în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, anunță demararea unui concurs internațional de soluții pentru viitoarea amenajare a plajelor din Mamaia.
”Soluția care va fi aleasă pentru viitoarea amenajare a plajelor din Mamaia va trebui să răspundă așteptărilor publicului, dar și locuitorilor din Constanța. Avem deja parteneriatul încheiat cu Ordinul Arhitecţilor pentru a amenaja această plajă nouă. Ne dorim să creăm o plajă complet diferită, dar care să poată concura cu orice plajă din lume, astfel încât să poată fi exploatată corespunzător, în total echilibru cu ceea ce înseamnă arhitectură modernă, protejarea naturii și a biodiversității. Sper că aceste chestionare vor fi completate de cât mai mulți cetățeni astfel încât să putem contura o soluție ideală pentru plaja din Mamaia, care să devină o atracție nu numai pentru români, dar și pentru turiștii din alte țări”, a menționat ministrul Tánczos Barna.
Constănțenii și turiștii sunt invitați să completeze chestionarele care fac parte dintr-un amplu proces de consultare publică cu cetățenii.
Chestionarul dedicat LOCALNICILOR poate fi completat online la link-ul: https://forms.gle/dFLgCoerkmd5JQh88
Chestionarul dedicat TURISTILOR poate fi completat online la link-ul: https://forms.gle/68tiWP6DYQ3ppva37
Detalii despre viitoarea amenajare a Litoralului Mamaia și despre următoarele etape ale proiectului veți găsi aici: https://oar.archi/…/oar/litoral-mamaia-a-n-apele-romane/

Continue Reading

Actualitate

Accesul auto pe Grindul Chituc din Delta Dunării a fost complet restricționat

Published

on

În urma mai multor sesizări și constatări privind încălcări ale interdicției de acces auto pe coronamentul Grindului Chituc, aflat în zona de strictă protecție a Rezervației Biosferei Delta Dunării, inspectorii din ARBDD – Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii au derulat mai multe acțiuni pentru a surprinde în fapt aceste autoturismele sau utilajele care pătrund pe teritoriul Rezervației.
Deoarece aceste acțiuni nu au dat rezultate, personalul #ARBDD a restricționat complet accesul în zonă, prin instalarea unei bariere auto. Bariera a fost securizată și va fi verificată zilnic de inspectorii personalul ARBDD.
Le reamintim tuturor localnicilor, turiștilor sau agenților economici că, atunci când se află pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, au obligația să respecte fără echivoc legislația care protejează acest teritoriu, aflat în patrimoniul mondial UNESCO.

Continue Reading

Actualitate

Fanfara Muzica Apelor – din nou în concert

Published

on

Fanfara Muzica Apelor reia seria concertelor de weekend începând de sâmbătă, când locuitorii de la malul mării vor sărbători ziua orașului Constanța.

Timp de o oră, publicul este invitat să se alăture ritmurilor de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii din repertoriul național și internațional. Fanfara Muzica Apelor se remarcă prin reinterpretarea unor melodii cunoscute într-un mod original și îi așteaptă pe cei mici și cei mari să savureze atmosfera de odinioară.

Sâmbătă – 21 mai 2022, acordurile muzicii de promenadă vor putea fi ascultate începând cu ora 17.30, pe Faleza Cazinoului din Constanța.

Vineri – 27 mai 2022, de la ora 17.00, concertul va fi susținut în Piața Ovidiu, în zona Muzeului Național de Istorie, iar duminică – 29 mai 2022, ora 17.00, instrumentiștii se vor afla din nou pe Faleza Cazinoului din Constanța.

Așadar, cei îndrăgostiți de ritmurile cadențate sunt invitați să asculte și să trăiască emoțiile transmise de acești artiști, care fac parte din Fanfara Muzica Apelor.

Continue Reading

Actualitate

Pedepse mult mai dure, pentru protecția animalelor

Published

on

Astăzi, 19 mai 2022, intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora.

La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, care prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor și ale amenzilor contravenționale prevăzute în forma de bază a actului normativ.

Prevederile Legii 205/2004 urmăresc asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără stăpân, consfinţind o serie de drepturi şi obligaţii în sarcina deţinătorilor de animale. Acestora din urmă le-au fost instituite responsabilităţi privind întreţinerea şi supravegherea animalelor, tratamentul aplicat acestora excluzând orice act de cruzime şi violenţă.

Odată cu operaționalizarea structurilor de protecția animalelor, numărul de situații sesizate, în care oamenii au manifestat un comportament agresiv față de acestea, s-a menținut la un nivel ridicat, motiv pentru care a fost necesar a se institui, la nivel legislativ, noi norme prin care să se limiteze abuzurile împotriva animalelor.

Astfel, conform noilor prevederi, se dublează și chiar triplează cuantumul amenzilor contravenționale și limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.

Potrivit noului text de lege:

Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare.

Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.

De asemenea, se pedepdește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.

Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora.

Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor.

Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul național, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Majorarea limitelor speciale este necesară, întrucât acesta creează premisele responsabilizării cetăţenilor, prin încadrarea faptei într-o categorie superioară a pericolului social.

De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

Din punct de vedere social, rolul pedepselor complementare este de responsabilizare a celui care a fost condamnat pentru o faptă de natură penală.

Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, de acum înainte, polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei, în cazul constatării următoarelor fapte:

– nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;

-folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;

-abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;

-administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;

-folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.

Poliția Română recomandă deținătorilor de animale respectarea normelor privitoare la bunăstarea și protecția animalelor, pentru a nu fi sub incidența noilor prevederi legale, care intră în vigoare astăzi, 19 mai 2022.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222