Connect with us

Actualitate

Importanţa şi eficienţa colonoscopiei | Recomandarea specialiştilor de la Medical On Group

Published

on

Statistici alarmante! Cercetările medicale arată că incidența cancerului de colon este din ce în ce mai mare în rândul românilor, ajungând să fie a doua cauză de mortalitate în ţara noastră. Nu mai puţin de 15.000 de pacienţi află anual că suferă de cancer de colon. Astfel, este bine să înţelegem importanţă şi eficienţa colonoscopiei.

“Dacă în urmă cu 15 ani, această investigaţie nu era imperios necesară, iată că după atâţia ani, observăm că incidenţa cancerului de colon este din ce în ce mai frecventă. Dacă înainte depistam un cancer la vârsta de peste 40-50 de ani, acum avem surpriza neplăcută ca şi la pacienţi de 18 ani să descoperim astfel de afecţiuni.”, declară AURA MANOLE, manager Medical On Group Constanţa – Tulcea

Astfel, specialiştii trag un semnal de alarmă în rândul constănţenilor, pe care îi sfătuiesc să nu evite această investigaţie, mai ales că în ziua de astăzi, foarte mulţi pacienţi sunt destul de reticenţi.

“Pentru că se informează greşit de pe Internet, de la vecinul, dar din păcate nu ascultă sfatul medicului. Mai ales dacă în familie a existat o astfel de problemă.”, declară AURA MANOLE, manager Medical On Group Constanţa – Tulcea

Cu alte cuvinte, colonoscopia ne poate salva viaţa! Afecţiunea se instalează îndeosebi pe fond nervos, dar şi pe fond alimentar.  Stresul zilnic, stilul de viaţă dezorganizat, dar şi regimul alimentar defectuos reprezintă principalele cauze ce duc la apariţia unei asemenea afecţiuni.

Actualitate

Măsuri sporite de siguranță la Căminul pentru Persoane Vârstnice aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială

Published

on

Pentru că beneficiarii Căminului reprezintă o categorie vulnerabilă din cauza afecțiunilor cronice pe care le prezintă și a imunității scăzute a organismului, zilele acestea s-au achiziționat 13 echipamente de decontaminare a aerului, care oferă beneficii antimicrobiene și antivirale, fără a afecta organismul uman și fără întreruperea activității din instituție. Aceste echipamente se alătură celor patru  lămpi UV bactericide utilizate pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor din încăperi, prin intermediul radiațiilor ultraviolete care existau deja în cămin. De asemenea, au fost achiziționate 10 aparate concentratoare de oxigen.

Toate spațiile în care locuiesc seniorii dar și curtea căminului sunt dezinfectate permanent cu substanțe avizate de Ministerul Sănătății.

Zilnic se efectuează triajul epidemiologic al beneficiarilor și angajaților iar seniorii sunt supravegheați medical în permanență.

Pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu virusul SARS-COV-2, s-a efectuat testarea personalului și a beneficiarilor. De asemenea, la nivelul căminului s-a amenajat un centru de vaccinare anti-COVID, pentru seniori și angajați, fiind imunizați aproximativ 80% dintre beneficiari și 75% din angajați.

Personalul respectă cu strictețe măsurile de igienă, în acest sens s-au achiziționat materiale sanitare, dezinfectanți și echipamente de protecție pentru diminuarea riscului de infecție.

Dacă totuși există cazuri de persoane confirmate pozitiv, a fost identificat și operaționalizat un spațiu destinat exclusiv izolării celor asimptomatici sau cu formă ușoară de boală, inclusiv cu cameră de dezechipare. De asemenea, a fost amenajat un spațiu destinat exclusiv carantinării contacților direcți ai beneficiarilor confirmați cu infecție COVID – 19, inclusiv cu cameră de dezechipare.

Continue Reading

Actualitate

GALA OSS FIGHTERS Ediția a VII-a – Sportul bate drogul!

Published

on

Clubul Sportiv OSS FIGHTERS și Asociația Tomis Antidrog Constanța în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța organizează în data de 19 noiembrie 2021 (Sala Sporturilor Constanța, ora 19:00) evenimentul sportiv OSS FIGHTERS ediția a VII-a – SPORTUL BATE DROGUL !

Scopul proiectului este promovararea principalelor obiective turistice din Constanța, dar și  lupta împotriva dopajului și informarea corectă asupra efectelor nocive pe care acestea le au acestea asupra organismului prin promovarea beneficiilor practicării sportului în general pentru o viață sănătoasă, ca alternativă de petrecere a timpului liber cu folos având ca grup țintă tinerii până la adulții de orice vârstă, pentru beneficiile extrem de importante pe care le aduce sportul în favoarea sănătății populației, și prevenirea consumului de substanțe stupefiante în scopul dezvoltării sănătoase a populației și implicit a unei comunități locale, naționale și internaționale responsabile și solidare.

Proiectul “Gala OSS Fighters Ediția 7“ se va desfășura în orașul Constanța în 3 etape:

Conferința de presă a “Galei OSS Fighters Ediția 7“ – va avea loc în data de 15  noiembrie

Cântarul oficial – al “Galei OSS Fighters Ediția 7“ –va avea loc în data de 18 noiembrie

“Gala OSS Fighters Ediția 07“ – va avea loc în data de 19 noiembrie 2021 în Sala Sporturilor din Constanța.

Printre obiectivele specifice ale proiectului se află:

-reducerea şanselor de a dezvolta obiceiuri periculoase populaţiei tinere prin insuflarea practicării sportului, copiilor, tinerilor și adulților în vederea unei vieţi sănătoase prin practicarea sportului în general;

-oferirea de alternative sănătoase de a petrece timpul liber, în defavoarea folosirii excesive a tehnologiei şi gadgeturilor de către copii, tineri și adulți în contextul național actual al pandemiei mondiale;

-educarea populației din municipiul Constanţa, implicit din țară și din afafa țării, în plan psihologic, social, fizic spre un stil de viaţă sănătos şi a prevenţiei unor comportamente de risc, abandon şcolar, lupta anti dopajului etc. prin practicarea sportului;

-cultivarea şi stimularea interesului populaţiei tinere din Constanţa, implicit din țară și din afafa țării pentru practicarea sportului în general pentru o viaţă mai sănătoasă;

-integrarea socială a populaţiei tinere din Constanţa, din țară și din străinătate prin oferirea unui model de practicare a unor activităţi sportive într-un cadru organizat în vederea oferirii de alternative la tehnologia modernă de petrecere a timpului liber;

-formarea în timp, de luptători care să practice diferite sporturi de contact la nivel naţional și internațional;

-educarea populației tinere (și nu numai) cu privire la efectele nocive ale consumului de substanțe stupefiante denumite generic “droguri“ prin implicarea autorităților locale – Primaria municipiului Constanța în organizarea și implementarea proiectului “Gala OSS Fighters Ediția 7“;

-promovarea de tinere talente din diferite colțuri ale țării /lumii și oferirea de șanse să își îmbunătățeasca performanțele sportive, alături de luptători de calibru, reprezentanți ai celor mai relevante cluburi sportive din România și din străinătate prin participarea la “Gala OSS Fighters Ediția 7“.

Fight card-ul principal al evenimentului  este:

  1. Cristian Ristea vs  Fabio Kwasi
  2. Cristian Milea vs Chris Wunn
  3. Costin Mincu vs  Valentin Bordianu
  4. Stefan Orza vs Cezar Buzdugan
  5. Madalin Mogos vs TBA
  6. Daniel Dragomir vs Said Malek
  7. Adin Panaite vs Ionut Balanel
  8. Costin Macioi vs Ionut Busuoic
  9. Daniel Manole vs Sebastian Dinu
  10. Hu Hua Long vs  TBA

Undercard :

  1. Stefan Ilascu vs Chirtiboi
  2. Maradin Eduardo vs TBA
  3. Nurciu Nicolas Vs Cadir Onur

Continue Reading

Actualitate

Auriculoterapia este metoda care te ajută sa scapi de fumat!

Published

on

Ai încercat de nenumărate ori să te lași de fumat și nu ai reușit? Auriculoterapia este cea mai eficientă soluție pentru tine acum!

Ce este auriculoterapia?

Auriculoterapia este o ramură a medicinei complementare, izvorâtă din acupunctură, complet sigură și neinvazivă, cu rezultate imediate și permanente. Însă, spre deosebire de acupunctură care își face efectul în timp mai indelungat, auriculoterapia are efect instantaneu.

 

Când a apărut auriculoterapia?

Auriculoterapia a fost brevetată de către medicul Paul Nogier, la începutul anilor ’50, în Franța. Pornind de la această descoperire, dr. Nogier a elaborat o teorie care susține că urechea simbolizează un fetus cu capul în jos. Astfel, auriculoterapia consideră că întregul corp este reprezentat, în mod simetric, pe pavilioanele urechilor şi că toate organele şi ţesuturile corespund unui punct al urechii. Deși la începutul cercetărilor sale, dr. Nogier a cartografiat 30 de puncte principale pe ureche, astăzi sunt cunoscute 200 de puncte pe fiecare ureche.

 

Auriculoterapia este una dintre cele mai eficiente și răspândite terapii anti-fumat din lume. Potrivit Institutului pentru Auriculoterapie din SUA, tehnica poate să depisteze peste 200 de boli, cum ar fi problemele organelor interne, problemele ginecologice, ale organelor senzoriale, precum şi maladiile psihice. Auriculoterapia este folosită pentru renunțarea la fumat de peste 30 de ani în Europa și SUA.

 

Cum funcționează această metodă?

Aparatul de auriculoterapie creează un program de tratament personalizat, astfel: impulsurile electrice sunt reglate în funcție de particularitățile pacientului: vârstă, numărul de țigări fumate pe zi, de cât timp fumează, capacitatea pulmonarǎ. Secvenţa de tratament a punctelor reflexe este specializatǎ pentru renunțarea la fumat: sunt 43 de puncte care trebuie tratate în ordinea exactǎ (indicatǎ de aparat): 20 de puncte pentru fiecare ureche și 3 puncte la nivelul nasului. Prin implusuri electrice la nivelul urechii, nevoia de nicotină este înlocuită cu o cantitate de serotonină și dopamină suficient cât să nu mai simți nevoia să fumezi.

Impulsurile electrice stimulează anumite puncte reflexe aflate la nivelul urechii externe prin care:

  1. Se eliminǎ complet nevoia de a fuma (dependenţa de nicotinǎ);
  2. Se eliminǎ apariția sevrajului nicotinic care este cauza numărul 1 pentru care oamenii nu reușesc să renunțe definitiv la fumat prin alte metode.

Evident că mai departe, pe acest drum, totul ține de voința fiecăruia, dar echipa Stop Smoking România este alături de pacienți atât înaintea, cât și după efectuarea terapiei.

 

Cât timp durează o ședință?

Tratamentul auriculoterapiei durează între 12 minute și 15 minute, dar timpul petrecut la Stop Smoking România este de aproximativ o oră, fiind inclus în pachet și partea de consiliere psihologică.

 

Beneficii auriculoterapie:

 

  • Rapidă. Procedura durează doar 15 minute.
  • Nedureroasă. Nu provoacă nici un fel de discomfort.
  • Fără reacții adverse. Această metodă nu are nici un efect secundar, putand fi urmată de către oricine, indiferent de vârstă sau de starea de sănătate pe care o are.
  • Efect instantaneu. Auriculoterapia este sigură și neinvazivă, având la bază acupunctura, însă, spre deosebire de aceasta, auriculoterapia are efect instantaneu.
  • Accesibilă. Probabil 10% din cât ai cheltui pe țigări pe parcursul unui an.

Știm că nu e ușor să te lași de fumat, uneori chiar imposibil, mai ales dacă ai încercat de nenumărate ori și ai eșuat. Fiind constienți de acest aspect, echipa Stop Smoking România va fi alături de tine din momentul în care faci prima ședință de auriculoterapie, timp de 21 de zile post terapie.

 

Dacă îți dorești cu adevărat să te lași de fumat, să scapi de această adicție puternică și atât de nocivă, rezervă o vizită accesând acest link: www.stop-smoking.ro

Continue Reading

Actualitate

Autobuz cu hidrogen, testat în transportul public și la Constanța

Published

on

Autorităţile din douăsprezece oraşe din ţară testează, în premieră, în autobuz cu hidrogen, produs de Solaris Bus & Coach. În turul naţional este inclus şi municipiul Constanţa. Autobuzul Urbino 12 cu hidrogen va circula timp de câteva zile în fiecare oraş, pentru a fi testat de administraţiile locale, în vederea familiarizării cu cea mai nouă tehnologie de propulsie şi a conştientizării eficienţei folosirii hidrogenului ca sursă de energie complet curată şi a diminuării emisiilor poluante cu dioxid de carbon.

Lansat în iunie 2019, la Summitul Global pentru Transport Public (UITP) din Stockholm, Solaris Urbino 12 reprezintă avangarda tehnologică a vehiculelor pentru transportul public fără emisii nocive și totodată o soluție sustenabilă pentru orașele care doresc să investească în calitatea mediului pentru locuitorii lor. Alimentat cu hidrogen, vehiculul inovator oferă o autonomie de până la 400 km, păstrând în același timp toate avantajele unui motor electric.

Autobuzul Solaris Urbino 12 cu hidrogen este caracterizat de un nivel scăzut de zgomot în timpul deplasării, ce garantează o experiență plăcută de călătorie atât pentru șoferi, cât și pentru pasageri. Mai mult, confortul pasagerilor va fi asigurat și de o serie de beneficii precum: sistemul de climatizare, camerele de supraveghere, dar și un sistem modern de informare. De asemenea, aceștia își vor putea reîncărca dispozitivele mobile în porturile USB disponibile, în timp ce persoanele cu mobilitate redusă vor avea la dispoziție o rampă și un compartiment pentru scaune cu rotile.

În ceea ce privește caracteristicile sale tehnice, autobuzul Solaris cu hidrogen folosește un set de celule de combustie pentru a genera energie. Hidrogenul furnizat celulelor de combustie este transformat în electricitate, care la rândul său alimentează direct sistemul de acționare a autobuzului care constă într-o punte motoare cu acționarea în roți. Autobuzul este, de asemenea, echipat cu o baterie Solaris High Power, care acționează ca o instalație suplimentară de stocare a energiei electrice. Hidrogenul necesar pentru propulsare este stocat în stare gazoasă în rezervoare de ultimă generație, plasate pe partea superioară a autobuzului. Singurele subproduse generate în timpul funcționării autobuzului sunt căldura și apa sub formă de vapori, fapt pentru care vehiculele nu eliberează substanțe nocive pentru mediu.

În prezent, nu există un astfel de autobuz în ţara noastră, însă, în ţări precum Germania, Olanda, Italia, Suedia şi Austria, au fost deja introduse în transportul public.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222