Ce-a de-a XII-a ediție a festivalului „Conviețuire interetnică pe plaiuri dobrogene” a avut loc la Cumpăna, în acest sfârșit de săptămână. Gospodinele din localitățile din județul Constanța și Tulcea au pregătit bunătăți turcești, tătărești și nu numai pentru a arăta bucatele alese din zonele pe care le reprezintă. Cei care au participat la festival s-au putut bucura și de muzică și voie bună, cât și de un concurs de lupte tradiționale tătărești denumit kureș.
Atmosferă de sărbătoare la Cumpăna. Tradiționalul festival „Conviețuire Interetnică pe plaiuri Dobrogene” ajuns deja la a XII-a ediție i-a încântat pe cumpăneni și nu numai.
Evenimentul, găzduit de Complexul Sportiv „Victoria” din comuna Cumpăna a debutat cu un concurs de artă culinară tradiţională.
Reprezentanţii turci, tătari, aromâni, ruşi-lipoveni şi români din localităţile multietnice ale Dobrogei au prezentat o vastă paletă de preparate din bucătăriile tradiţionale.
Șuberek, sarailii, baclavale, etli sarburma, peynirli, plăcintă kobete, piroșchi, recelli, rulo vişneli şi multe alte bunătăţi au intrat în concursul de artă culinară tradiţională organizat la Cumpăna.
Cei prezenţi la festivalul „Conviețuire Interetnică pe plaiuri Dobrogene” au admirat evoluţia a 17 ansambluri folclorice printre ele și Boboceii Cumpenei, Kardelen, Eplis, Can Renkler și Minicanșu.
După ce a degustat bunurile preparate cu mare dragoste şi pricepere de către gospodine, juriul a decis: la categoria Cofetărie, locul I a fost obţinut de UDTTMR Constanţa, locul II – de Comunitatea Aromână Cumpăna, iar locul III – de UDTTMR Lumina. În ceea ce privește categoria Patiserie, locul I a revenit gospodinelor de la UDRT Cumpăna, locul II – celor de la Comunitatea Ruşilor Lipoveni din Jurilovca, iar locul III – comunităţii române din Hârşova.
Ziua a culminat cu un concurs de lupte tradiţionale tătăreşti – Kureş. Câștigătorii primind drept premiu doi batali.
Comuna Cumpăna este una dintre localităţile din Dobrogea care au demonstrat, de-a lungul timpului, că reprezintă un model de convieţuire interetnică, în cadrul numeroaselor activităţi în care au fost implicaţi turci, tătari sau alte naţionalităţi.