Connect with us

Turism

Gura de rai din Delta Dunării

Published

on

Un loc de o frumuseţe rară, în care te poţi bucura de mare, dar şi de Deltă, atrage tot mai mulţi turişti.

Am ajuns la Gura Portiţei. Aici vin cei care vor să se bucure de plajă, peisaje, dar şi de căsuţele cu bârne din lemn, acoperite cu stuf. Soarele aruncă o lumină roşiatică peste acest colţ de rai. Fiecare dimineaţă aici este o binecuvântare. Turiştii vin pentru splendoarea locului, dar şi pentru linişte. Locurile de cazare par desprinse din poveşti. Au fost amenajate peste 300 de locuri de cazare în case cochete. Pentru o singură noapte, se plăteşte în jur de 50 de euro.

În locuinţele lipoveneşti vopsite în alb şi albastru, este răcoare toată vara. Întreaga casă este făcută din resurse naturale. Acoperişul este din stuf iar structura este din lemn, astfel încât la interior, totul este izolat natural. Simţim răcoarea camerei, iar în plină vară nu mai este nevoie de aer condiţionat. Turiştii sunt aşteptaţi cu borş de peşte, dar şi platouri cu peşte proaspăt prins din lacul Razim şi din Marea Neagră.

La bucătărie ne întâmpină Mihai Iulian Cazacu, bucătar-şef. Foloseşte pentru borşul lipovenesc mai multe soiuri de peşte: crap, caras, plătică, somn, calcan de Marea Neagră, chefal, iar de pe lacul Razim de apă dulce pune somn, crap. Preparatul este delicios, însă din păcate, din cauza lipsei colmatării,am putea rămâne fără peşte. Lipsa oxigenului din apă poate duce la dispariţia şalăului şi crapului, specii mai pretenţioase.

“ Importăm mai bine de 90% din peştele care se mănâncă în România, ceea ce noi, care trăim în Delta Dunării ne este greu să acceptăm acest lucru, dar într-adevăr este o realitate. Localnicii din Gura Portiţei sunt bucuroşi că micul sat pescăresc este căutat acum de turişti din toată lumea”, a declarat Ion Eugen, primarul comunei Jurilovca.

Drumul spre Gura Portiţei trece prin Jurilovca, cea mai mare aşezare de pescari din ţara noastră. Din miniportul turistic se poate lua vaporaşul. Odată ajunşi aici, nu trebuie să rataţi pe plimbare de canalele Dunării.

“Cursa costă 100 de lei de persoană dus-întors. Pe baza biletului intră şezlongul gratuit la mare, o oră de hidrobicicletă”, spune Daniela Voicu, recepţioner Gura Portiţei

Practic peisajul aici îţi taie respiraţia. Nu ştii unde să te uiţi. În stânga sau în dreapta. peste tot zăreşti nuferi, iar tăcerea este atât de preţioasă. În tăcere, trebuie admirat şi apusul. Cel care pare pictat în culori ireale.

C.S.

Actualitate

Atena-Adriana Groza, propunerea USR-PLUS pentru guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării

Published

on

USR PLUS a ales-o pe Atena-Adriana Groza, în urma procesului de selecţie, ca propunere pentru funcţia de guvernator al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Atena-Adriana Groza are o experienţă de peste 20 de ani în conservarea biodiversităţii, dezvoltarea durabilă şi managementul ariilor naturale protejate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european şi internaţional, dar şi în implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene sau naţionale.

Atena-Adriana Groza este în prezent secretar general şi expert-cheie în conservarea biodiversităţii în cadrul Asociaţiei Pentru Dezvoltare Durabilă Dakia, Bucureşti, care asigură administrarea ariilor naturale protejate din Podişul Nord Dobrogean.

Atena-Adriana Groza are 51 de ani şi este din Bucureşti. Deţine un master în Biologie, obţinut la Universitatea din Bucureşti şi a absolvit Facultatea de Biologie din Capitală.

“Am dorit încă de la început să avem un proces de selecţie transparent, care să pornească de la nevoile instituţiei, dar şi de la aşteptările celor a căror viaţă sau activitate depinde de deltă. În urma unui proces care a implicat actorii socio-economici şi instituţionali locali din deltă, dar şi cu sprijinul companiei de recrutare, avem azi o propunere pentru poziţia de guvernator”, a declarat copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş.

“Delta primeşte o noua şansă. Niciodată în procesul de selecţie al guvernatorului Deltei Dunării nu a existat o selecţie atât de riguroasă. Lucrurile se fac cu oameni competenţi şi valori corecte. Am încredere că în următorii ani locuitorii din Delta Dunării şi iubitorii de natură vor primi veşti excelente cu privire la acest paradis al biodiversităţii’, a spus vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS.

Procesul de selecţie pentru funcţia de guvernator al ARBDD a început pe 4 februarie, primul pas fiind constituirea unui Consiliu Consultativ, a cărui sarcină a fost să definească atât noul mandat de management al ARBDD, cât şi elementele de competenţă pe care trebuie să le îndeplinească viitorul guvernator numit de USR PLUS.

Sursa: comunicat de presă USR PLUS

Continue Reading

Actualitate

Un nou semnal de alarmă: “Excursiile de o zi în Delta Dunării sunt un produs turistic toxic pentru natură!”

Published

on

Un nou semnal de alarmă în privința excursiilor de o zi în Delta Dunării. Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării revine o nouă avertizare cu privire la un produs turistic, care poate deveni toxic pentru Rezervaţia Biosferei:  excursiile de o zi în acest habitat, mai exact, excursiile cu plecare din București.

Delta Dunării oferă şi produse turistice prietenoase cu mediul, care sunt construite de operatorii de pe Litoral, în parteneriat cu proprietarii de pensiuni sau de Puncte Gastronomice Locale din Delta Dunării, care asigură o experienţă deosebită, care se adaugă celei de Litoral. În acest sens, reprezentanții Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării îi sfătuiesc pe turişti să se informeze corect atunci când aleg detinaţia Delta Dunării.

“Dragi turişti, nu vă lăsaţi păcăliţi cumpărând acest produs turistic, pentru că Delta nu se poate vizita într-o excursie de o zi, cu plecare din Bucureşti, străbătând 600 km pe drumul Bucureşti-Tulcea şi apoi alţi zeci de km pe apă. Vor fi bani aruncaţi pe o deplasare din care veţi rămâne cu un gust amar pentru că nu veţi apuca să vedeţi nimic din frumuseţea Deltei. La finalul zilei, veţi rămâne doar cu oboseala şi zgomotul bărcii care goneşte pe canale, pentru a se încadra în timp.”, declară CĂTĂLIN ȚIBULEAC, preşedinte AMDTDD

De altfel, reprezentanții Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării  susțin că Delta trebuie vizitată lent, în câteva zile, în bărci cu viteză mică, de ce nu în caiac canoe, cu ghizi care le pot arată turiștilor frumuseţea florei, a faunei, a tradiţiilor, a gastronomiei deltaice şi fireşte, la finalul excursiei lăsând locul curat, fără gunoaie în urma unei astfel de excursii.

Continue Reading

Actualitate

O nouă faleză pietonală, cu fonduri europene, în sudul litoralului

Published

on

Vești bune pentru turiștii care își vor petrece vacanța de vară în sudul litoralului. Primăria municipiului Mangalia va finaliza până la 1 iulie lucrările de reabilitare şi modernizare pe două dintre cele patru sectoare ale falezei Mangalia-Saturn, în cadrul proiectului cu bani europeni, demarat anul trecut.

Lucrările în teren se realizează pe o distanţă de 2,5 km, împărţită în patru tronsoane de intervenţie, astfel că noua zonă de promenadă a Mangaliei va deveni un punct de atracţie turistică, în sudul litoralului.

Intervenţiile pe zona 4, cuprinsă între hotelurile Paradiso şi Diana, cea mai complexă dintre sectoarele supuse reabilitării, sunt aproape de finalizare. Pe acest segment de faleză, s-a intervenit cu o arhitectură nouă, pentru optimizarea traficului pietonal. Lucrările au vizat montarea granitului pe zidul de gardă nou construit, pavarea întregii suprafeţe, precum şi montarea noilor stâlpi de iluminat ambiental.

Tot pe acest tronson, este în curs de finalizare punctul de belvedere, prevăzut cu alei de acces, iluminat ambiental şi alte dotări moderne şi durabile în zona costieră. Concomitent, lucrările înaintează pe zona 3 din proiect, cuprinsă între hotelurile Diana şi Atena.

Ulterior, toată faleza Mangalia-Saturn va fi prevăzută cu mobilier urban nou, coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă a gunoiului şi toate dotările necesare unei astfel de investiţii.

sursa foto: mangalia.ro

Continue Reading

Turism

Litoralul bulgăresc, liber la vacanțe

Published

on

Bulgaria primește turiștii români cu brațele deschise. Se poate merge la vecini fără a mai prezenta un certificat de vaccinare sau un test Covid negativ. Cetățenii români care intra în Bulgaria nu vor trebui să prezinte alte documente în afara celor de călătorie. Noile condiții de călătorie sunt valabile până la 31 iulie. Anunțul autorităților bulgare a venit cum cum se putea mai bine pentru românii care abia așteptau să meargă în vacanță pe litoralul bulgaresc.

Plaja din Albena arată incredibil. Plaje lungi și libere, șezlonguri aliniate perfect și o liniște desăvârșită. Surprizele românilor care pleacă zilele acestea în Bulgaria au început, însă, imediat la ieșirea din țară, prin punctul de frontieră Vama Veche. Pe mulți români, vestea relaxării documentelor legate de Covid i-a luat prin surprindere.  Turiștii își pregătiseră certificatele de vaccinare, pentru a le prezenta la frontieră.

Cea mai cautata stațiune, imediat dupa relaxare, este Albena. Un sejur de 7 zile aici costă, in medie, 400 de euro cu all-inclusive și chiar transport inclus. Niciun weekend la bulgari nu e scump și are avantajul că te hotărăști pe loc unde să mergi. Iar de acum, au dispărut și bătăile de cap cu documentele sanitare.

Și la un hotel de 5 stele, prețurile din Albena sunt incomparabil mai mici decât cele din Mamaia. O cameră dublă, de pildă, nu costă mai mult de 60 de lei pe noapte, cu demipensiune, acces la piscină și SPA.

O altă veste bună vine din Germania, care recent a scos România de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, iar cei care merg în Germania sunt exceptați de la carantină dacă demonstrează că s-au vaccinat, că au trecut prin boală sau dacă prezintă un test Covid negativ.

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222