Connect with us

Actualitate

Fonduri alocate pentru angajații aflați în izolare preventivă la locul de muncă

Published

on

Cheltuielile cu alocaţia de hrană şi cu indemnizaţia de cazare a personalului aflat în izolare preventivă la locul de muncă în centrele sociale rezidenţiale publice şi private vor fi decontate de Guvern.

Guvernul a alocat suma de 15.638.000 lei pentru plata cheltuielilor cu alocaţia de hrană (10.065.000 lei) şi cu indemnizaţia de cazare (5.573.000 lei) pentru personalul aflat în izolare preventivă la locul de muncă în serviciile sociale rezidenţiale publice şi private.

Sumele sunt destinate angajaţilor din centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, din cele pentru copii şi adulţi, cu sau fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile aflate în izolare preventivă la locul de muncă.

Alocaţia de hrană se acordă tuturor furnizorilor de servicii sociale care aplică măsura de izolare preventivă la locul de muncă, inclusiv celor organizaţi la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor. Decontarea cheltuielilor se face în baza solicitării furnizorului public sau privat de servicii sociale sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale care a asigurat hrana personalului izolat preventiv şi a listelor nominale cu persoanele aflate în izolare preventivă, stabilite prin decizia conducătorului furnizorului de servicii sociale.

Şi în cazul cheltuielilor cu indemnizaţia de cazare este necesar ca unităţile administrativ-teritoriale care au pus la dispoziţia furnizorului public sau privat de servicii sociale spaţii de cazare în proximitatea acestuia, pe raza localităţii în care îşi desfăşoară activitatea serviciul social sau în localităţile limitrofe să trimită o solicitare pentru decontare, precum şi lista nominală a persoanelor care au beneficiat de cazare.

Valoarea indemnizaţiei de cazare este de maximum 90 lei de persoană, iar cea a alocaţiei de hrană este de 16,6 lei/persoană, la acelaşi nivel cu alocaţia de hrană care se acordă beneficiarilor din centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu sau fără dizabilităţi, ori pentru persoane vârstnice.

Termenul prevăzut pentru decontarea cheltuielilor este de maximum 10 zile lucrătoare, iar banii provin din fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.

sursa foto: bte-finantare.ro

Actualitate

Fața neștiută a Laurei Vicol, prima femeie din istoria Camerei Deputaţilor care va conduce Comisia Juridică

Published

on

,,Recent aleasă în funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, la un după intrarea în Partidul Social Democrat, Laura Vicol este politician discret cu privire la viața personală. Dacă în ceea ce privește implicarea sa în politică Laura Vicol a reușit să își creeze rapid prieteni și adversari, puțină lume știe fața ascunsă publicului de către deputată: implicarea sa în cauze sociale.

Această față este dezvăluită acum de oameni care au primit sprijinul Laurei Vicol în momente extrem de grele, așa cum este cazul Alinei Ivan care a dezvăluit duminică, într-o postare pe Facebook, că suportul primit din partea deputatului PSD a fost crucial pentru transplantul necesar băiețulului său.”, scrie stiripesurse.ro.

,,Această femeie, această mamă, această persoană necunoscută, pe care nu am întâlnit-o nici în ziua de azi în persoană, cea care împreună cu soțul ei au făcut posibil transplantul lui Domi se numește Laura Vicol! Doamna este avocat de profesie … citeşte mai departe“.

Continue Reading

Actualitate

„Mai ai timp 1 zi…”

Published

on

Comercianții mai au o singură zi, astăzi – marți, pentru a conecta casa de marcat la sistemul informativ al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Anunțul de pe site-ul instituției a fost actualizat: „Mai ai timp 1 zi…”

Cei care nu se conformează, începând de miercuri, 1 decembrie, riscă amenzi cuprinse între 8.000 – 10.000 lei.

Contribuabilii care vor achiziționa case de marcat după 1 decembrie 2021, se vor conecta la data instalării.

Excepție fac comercianții care utilizează aceste case de marcat în zone fără acoperire în privința comunicațiilor electronice. Aceștia vor trebui să transmită o declarație (Formularul F4110), în format PDF cu XML atașat.

Lunar, ANAF va transmite prin SPV mesaje despre eventuale disfuncționalități privind fișierele transmise de casele de marcat.

Sursa: ANAF

Continue Reading

Actualitate

Programul autobuzele în minivacanţa de 1 Decembrie

Published

on

Autobuzele CT BUS vor circula în program de weekend, în minivacanţa de 1 Decembrie, cu prima cursă la ora 5.45 şi ultima cursă la 23.00.

Pentru buna desfăşurare a paradei de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, autobuzele de pe liniile 100, 100C, 44, 51 şi 14 vor avea traseul modificat miercuri, 1 decembrie. Între orele 9.00 şi 12.00 şi între orele 13.00 şi 14.00, mijloacele de transport în comun vor circula cu antemergător al Poliţiei Române, fără oprire, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, dinspre strada I.L. Caragiale spre bulevardul Tomis, iar, între orele 12.00 – 13.00, nu vor merge deloc.

Tonetele de bilete şi abonamente CT BUS de la Gară şi de la Baba Novac, Brotăcei, Bulevard, Cireşica, Dacia, Delfinariu, Eliberării, Tomis III, Km 4 – 5, Km 5, Magazinul Tomis, Piaţa CET, Poarta 6, Spital, Vamă vor funcţiona marţi, 30 noiembrie, între orele 7 şi 19.00, iar cele de la Km 4 – Bila, Poarta 1, Gară L 101 vize, Primăverii, între orele 9.00 şi 17.00.

Miercuri, 1 decembrie, doar chioşcul de la Gară, în dreptul staţiei 40-43, va avea program lung, între orele 7.00 şi 19.00, celelalte vor fi deschise între orele 7.00 şi 13.00.

Continue Reading

Actualitate

Programele Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic, suspendate

Published

on

Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suspendarea sesiunilor de înscriere în cadrul programelor Rabla Clasic, Rabla Plus şi Casa Eficientă Energetic. Motivul: eficientizarea liniilor de finanţare.

“Preocuparea continuă a Administraţiei Fondului pentru Mediu este de a îmbunătăţi programele de finanţare, astfel încât să fie asigurată creşterea succesului acestora, iar extinderea digitalizării mecanismelor de implementare şi adaptarea ghidurilor de finanţare la realităţile contemporane reprezintă instrumentele potrivite pentru atingerea obiectivelor scontate. În sensul celor expuse şi în vederea identificării elementelor care pot eficientiza derularea liniilor de finanţare din portofoliu, Administraţia Fondului pentru Mediu, în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a luat decizia suspendării sesiunilor de înscriere în cadrul programelor, astfel: începând cu data de 3 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programele denumite generic Rabla şi Rabla Plus şi începând cu data de 15 decembrie 2021, se va suspenda sesiunea de înscriere în programul denumit generic Casa eficientă energetic”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Administraţia Fondului pentru Mediu.

AFM anunţă că în perioada următoare va analiza modul de derulare al acestor programe şi, după caz, va elabora proiecte de modificare a ghidurilor de finanţare aferente, astfel încât, la reluarea sesiunilor, mecanismele de accesare a finanţării să fie mai simple şi să asigure o eficienţă sporită în utilizarea bugetelor alocate.

De asemenea, evaluarea evoluţiei acestor programe va fi realizată şi prin prisma disponibilităţilor financiare rezultate din sesiunile actuale, precum şi din perspectiva construcţiei bugetare pentru anul 2022, precizează sursa citată.

Toate informaţiile de care au nevoie românii vor fi publicate în curând pe site-urile AFM şi MMAP sau transmise prin intermediul mass-media.

Sursa: AFM

Continue Reading

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222