Connect with us

Actualitate

File de istorie: legenda întemeierii oraşului Balcic

Published

on

De la an la an, oraşul Balcic din ţara noastră vecină a devenit un reper tot mai important pe harta turistică a Bulgariei. Români sau turişti din alte colţuri ale Europei, în drumul lor spre staţiunile de pe coasta Bulgariei, se opresc aici pentru a admira celebrul castel al Reginei Maria şi, desigur, vestita grădină, unică de altfel în centrul şi în estul Europei, datorită colecţiei impresionante de cactuşi.

Iar pentru noi, constănţenii, Balcicul nu mai este o destinaţie care să mai aibă prea multe secrete. Cel puţin, la prima vedere. Căci nu mulţi sunt cei care cunosc povestea întemeierii acestui oraş.

Poveste pe care o evocă atât de bine jurnalistul constănţean Cristian Cealera în primul volum al cărţii sale, „Poveştile Mării Negre”. O lectură pe care ne-am dorit şi noi să o promovăm, căci ne-am convins că merită citită. Nu numai de pasionaţii de călătorii, ci şi de cei care doresc să descopere, în detaliu, această poveste încântătoare.

„Este secolul VI înainte de Hristos (după alte surse sec.V î.H) și pe acest mal au acostat corăbii ale temerarilor greci. Sunt de neamuri diverse, dar cei mai mulți dintre ei sunt ionieni din Milet. Își întemeiează o așezare chiar pe locul în care trăiesc deja, din vremuri imemoriale, băștinașii traci (Pliniu cel Bătrân a scris despre tribul trac Aroteres). Polisul grecesc va fi numit Cruni sau Krunoi. Numele se traduce prin “izvoare”, pentru că zona este bogată în astfel de surse de apă. Colonia se dezvoltă, dar orașul este încă mic și nu poate rivaliza economic cu marile Callatis, Tomis sau Histria.

 

În secolul III î.H, Cruni își va schimba însă numele în Dionyspolis. Legenda spune că după o furtună îngrozitoare, localnicii au găsit pe mal o statuie minunată a zeului vinului și al fertilității, Dyonisos. Nimeni nu știa de unde apăruse acea statuie. Au văzut-o ca un semn trimis de către zei. Au luat-o, au dus-o în oraș și au construit un templu minunat. Grecii din Cruni au decis să schimbe numele orașului, care a devenit astfel Dyonisopolis, Orașul lui Dionysos.

 

Din acel moment, polisul a început să se dezvolte tot mai mult, ajungând în cele din urmă unul din cele cinci mari orașe grecești din Mikra Skitya (Scythia Minor). Va avea o istorie tumultoasă, care se întinde pe mai bine de un mileniu (sub stăpânire greacă, romană și romano-bizantină). Nu vom vorbi acum despre Decretul lui Acornion sau despre Burebista, acestea fiind subiecte pe care le-am mai abordat. Urbea a suferit în urma atacurilor migratorilor, a fost aproape distrusă de un cutremur urmat de valuri mareeice, dar a supraviețuit până prin secolul VII d.H. În cele din urmă, Dyonisopolis a încetat să mai existe dar povestea a continuat pe aceste meleaguri.

 

În Evul Mediu aici s-a născut Balcicul, al cărui nume vine se spune de la despotul Țării Karvunei (Căvurnei), Balica. Acesta a fost tatăl celebrului Dobrotici, cel care a creat statul independent al Dobrogei medievale, cu capitala la Caliacra. Dionysopolis a rămas în istoria ținutului nostru iar Balcicul de astăzi, creat peste ruinele orașului antic, continuă și acum să impresioneze. Când ajungi la Balcic și privești apusul de soare, parcă nu te-ar mira dacă din valurile Pontului, s-ar ivi, dintr-o dată, statuia zeului Dionysos…”

 

sursa: Cristian Cealera & povestilemariinegre.ro
sursa foto: google maps & wikipedia.org & devianart.com

 

Actualitate

Licitaţie pentru lucrări de reparaţii la 64 de linii CF din Portul Constanţa

Published

on

Sucursala Regională de Căi Ferate Constanța a lansat licitaţia publică pentru execuția lucrărilor de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice din Portul Constanța (PRIORITATEA 2), lucrări prevăzute în ,,Memorandum-ul pentru stabilirea unor măsuri de eficientizare a activității de transport feroviar de marfă din zona Portului Constanța.”

Lucrările de reparații și întreținere vizează înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii din zonele A, B, MOL V, pe 64 de linii (în lungime totală de 29,795 km), înlocuirea a 51 de aparate de cale, montarea de traverse speciale pe 15 aparate de cale și dale elastice la 7 treceri la nivel cu calea ferată.

Intervenţiile sunt împărțite în 3 loturi:

  • LOTUL 1 – 10,435 km – lucrările constau în înlocuirea suprastructurii pe 27 de linii, înlocuirea a 16 aparate de cale și montarea de traverse speciale la 5 aparate de cale, montarea de dale elastice la 7 treceri la nivel cu calea ferată;
  • LOTUL 2 – 11,275 km – lucrările constau în înlocuirea suprastructurii pe 24 de linii, înlocuirea a 18 aparate de cale și montarea de traverse speciale din lemn la 5 aparate de cale;
  • LOTUL 3 – 8,085 km – lucrările constau în înlocuirea suprastructurii pe 13 linii, înlocuirea a 17 aparate de cale și montarea de traverse speciale din lemn la 5 aparate de cale.

Valoarea totală estimată a celor 3 loturi este de aproximativ 180 milioane de lei şi va fi suportată de la bugetil de stat. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 25 iulie 2022, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 15:00. Durata de execuție a lucrărilor pe fiecare lot în parte este de 180 de zile, de la emiterea ordinului de începere.

 

 

Continue Reading

Actualitate

Rata şomajului a ajuns la 2,55%, în luna mai

Published

on

La sfârşitul lunii mai 2022, rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 2,55%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,02 procente.

Conform Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), numărul total de şomeri la finalul lunii mai a fost de 222.648 de persoane, mai mic cu 2.172 de persoane faţă de cel înregistrat la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 38.970 au fost şomeri indemnizaţi şi 183.678 șomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 2.836 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 664 persoane faţă de luna precedentă.

Pe medii de rezidenţă, numărul şomerilor la finele lunii mai se prezintă astfel: 62.780 şomeri provin din mediul urban şi 159.868 şomeri provin din mediul rural. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (56.037), urmaţi de cei cu vârsta între 50 şi 55 ani (45.294), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (15.470).

Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (30,67%).

Cei cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,39% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,68 %.

Continue Reading

Actualitate

O nouă etapă în procesul de consultare publică pentru amenajarea complexă a plajelor din stațiunea Mamaia

Published

on

Luni, 27 iunie, are loc la Constanța (clădirea Prefecturii Constanța, sala Remus Opreanu) dezbaterea publică ce reprezintă ultima etapă din procesul de consultare publică pentru amenajarea complexă a plajelor din stațiunea Mamaia.

În vederea organizării de către Administrația Națională Apele Române, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, a unui concurs internațional de soluții pentru viitoarea amenajare a plajelor din Mamaia, sunt invitați la dezbaterea publică pentru prezentarea direcțiilor viitoarei teme de concurs toți actorii interesați: rezidenți, turiști, entități publice și private.

Pentru amenajarea plajelor din stațiunea Mamaia suntem parteneri cu Ordinul Arhitecţilor din România și suntem convinși că acest parteneriat, alături de implicarea publicului interesat, fie că vorbim de locuitori ai orașului Constanța sau de turiști, vor conduce la realizarea unui proiect deosebit, modern și funcțional care să respecte biodiversitatea dar și așteptările celor care vin să își petreacă vacanțele aici. Sper că la dezbaterea publică de luni să fie cât mai multe persoane interesate pentru că astfel vom fi convinși ca vor rezulta soluțiile potrivite, în echilibru cu natură dar și cu nevoile comunității.”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

Așadar, toţi cei interesați sunt aşteptaţi luni, 27 iunie 2022, ora 15:00, în sala Remus Opreanu, din clădirea Prefecturii Constanța.

 

Continue Reading

Actualitate

A început recensământul berzelor

Published

on

A inceput recensământul berzelor!  Pentru că sunt păsări protejate, ornitologii vor să afle, pentru al șaselea an consecutiv, câte sunt și unde cuibăresc. Iar acest lucru va fi posibil cu ajutorul aplicației “Uite barza”! Potrivit statisticilor, în România sunt în acest moment peste 5.500 de cuiburi de barză albă.

Populația din România reprezintă un procent important din cea înregistrată în Europa, iar pentru a putea ajuta această pasăre protejată prin lege, specialiştii de la Societatea Ornitologică Română strang si anul acesta informatii despre numărul cuiburilor din țară, dar și al puilor.

“Barza albă este o specie protejată, iar primul pas pentru a o ajuta este să știm câte perechi cuibăresc în România și care este numărul puilor. “Uite barza!” este prima aplicație de citizen science gratuită din România creată pentru recenzarea acestor păsări. Datele sunt colectate cu ajutorul tuturor oamenilor care doresc să se implice în acest proiect.”, declară VALENTIN MARIN, coordonator proiect SOR România

Pentru a număra berzele nu este nevoie să fim specialisti în recenzare. Este suficient să avem un smartphone si să instalăm pe el aplicația Uite barza!

Aplicația ii ajută pe specialisti să facă inventarul cuiburilor de berze, dar și a numărului puilor, iar apoi să folosească datele pentru conservarea populației de berze albe din România și pentru crearea hărților de distribuție.

Cu ajutorul aplicației “Uite barza!” se pot semnala și incidente în care sunt implicate berzele albe, precum electrocutări, coliziuni sau cuiburi care pun în pericol viața păsărilor. Aplicația permite realizarea de fotografii cu aceste incidente și localizarea lor exactă pe hartă.

Aproape 10.000 de români au descărcat până acum aplicația „Uite barza” și au contribuit la numărarea populației de berze albe din România.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222