Connect with us

Actualitate

Festin culinar la Sibiu!

Published

on

Primul mare eveniment destinat publicului, în cadrul programului Sibiu – Regiune Gastronomică Europeană 2019, își deschide porțile pe 22 februarie. Timp de trei zile, sibienii dar și turiștii sunt așteptați să treacă pragul festivalului Gusturile Iernii, organizat la Real Expo, între orele 10 -18.

 

Demonstrații și concursurile culinare, expoziție cu vânzare de slănini și brânzeturi maturate, piață țărănească de produse locale și de sezon la care vor participa atât producătorii din Piața Transilvania cât producători din zona Mediașului, expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești, sunt doar câteva dintre atracțiile gândite de organizatori pentru festival, de altfel un eveniment dedicat promovării gusturilor Sibiului, a  producătorilor și produselor locale și a rețelei HoReCa din Cartea Gusturilor.

Una dintre marile provocări ale evenimentului îl va constitui concursul de făcut cârnați. La competiție pot participa echipe formate din 4 persoane. Concurenții vor primi din partea organizatorilor 3 kg de carne de porc și 1 cutie de mațe. Fiecare echipă trebuie să vină cu ustensile proprii: mașină de tocat carne, cârnățar, cuțite, condimente și orice alte ustensile consideră necesare. Echipele vor avea maxim 3 ore pentru realizarea cârnaților, din care vor preda juriului o bucată de 20 cm lungime pentru jurizare. Toate bucățile vor fi prăjite simultan la grătar de către un bucătar, urmând a fi oferite spre degustare juriului.
Pentru concursul de brânzeturi și slănini maturate, producătorii locali și carmangeriile se pot înscrie pe site-ul sibiugastronomia.ro.

Programul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană este gestionat de un Consorțiu format din Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, Primăria Municipiului Mediaș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu.

Sursa: sibiugastronomia.ro

Sursa foto: sibiugastronomia.ro

Actualitate

Există și profesori fericiți!

Published

on

Cadrele didactice sunt ajutate să performeze cu ajutorul mediului de afaceri constănțean Chimpex, unul din cei mai mari operatori portuari, lider pe segmentul lui de piață, Azomureș, Herlitz România și Aquatica Experience s-au alăturat inițiativei programului Profesori Fericiți pentru România de a ajuta cadrele didactice să aplice tehnici de diminuare a stresului prin cursurile ”Starea de Bine a Profesorilor: o călătorie conștientă”.

Promotorul programului început în noiembrie 2020 este Simona Baciu, coautoarea cărții „Profesorul din tine”: ”Scopul programului este de a oferi profesorilor un curs inovativ, ce are la bază cercetarea în domeniul neuroștiințelor pe tema dezvoltării socio-emoționale, a rezilienței și a stării de bine. Profesorii vor învăța practici ce corelează bunătatea și grija de sine cu sănătatea emoțională și fizică, fapt care se va reflecta în comportamentul și rezultatele academice ale elevilor”.

Pe parcursul celor 5 săptămâni de training online, profesorii constănțeni au participat la cinci sesiuni live (o întâlnire de o oră la începutul fiecărei săptămâni), la un studiu individual zilnic, ghidat pe o platformă digitală și la întâlniri cu grupuri de reflecție. Au fost prezenți la cursuri 58 de cadre didactice, de la grădinițe, școli gimnaziale și licee, atât din municipiul Constanța, cât și din județ.

“Aceasta este o perioadă de solidaritate. Cereți ajutor acolo unde vă simțiți copleșiți. Cu toată inima vă spunem că puteți apela și la noi. Dorim să fim un suport puternic pentru voi în această perioadă și nu numai, să venim cu soluții pentru susținerea emoțională și reducerea stresului cauzat de situația în care trăim azi. Împreună vom găsi soluții să navigăm cu încredere, astfel încât să ne păstrăm speranța și optimismul. Continuăm să învățăm în timp ce predăm diferit. Putem explora împreună tehnici prin care să ne regăsim pacea și armonia, învățând să ne reconectăm la respirația noastră, să medităm sau să reflectăm, fiind recunoscători pentru ceea ce avem” este îndemnul transmis către profesori de Simona Baciu.

”Chimpex celebrează anul acesta 50 de ani de activitate, perioadă în care a investit constant în oameni. Chimpex s-a implicat în instruirea și dezvoltarea profesională a angajaților săi, precum și a copiilor acestora, prin urmare, oportunitatea de a deveni parteneri într-un proiect construit în jurul celor care sunt nucleul sistemului de învățământ, profesorii, a fost asumată imediat!”, a declarat Alina Ștoleac, reprezentant Chimpex.

”Proiectele de responsabilitate socială derulate de Azomureș sunt rezultanta directă a interesului acordat educației și formării profesionale, prin prisma faptului că aici ni se formează viitorii angajați, prin urmare vom sprijini continuu orice inițiativă focusată pe starea de bine a profesorului și, implicit, a elevului!”, a comunicat Ovidiu Maior, reprezentant Azomureș.

Fondată de Daniela Marișcu, Aquatica Experience dezvoltă proiecte creative, eficiente și profitabile în industria agrementului. Fiind specializată în parcuri de distracții, aqua parks și zone de divertisment pentru facilități turistice, compania susține și promovează conceptul de well-being.

„Contribuția noastră la viitorul planetei este legată de copiii noștri, iar dascălii sunt partenerii noștri în acest proces. Merită să investim în această relație!,” consideră Daniela Marișcu.

Mulțumesc din partea Herlitz România fondatorilor acestui program pentru ca au creat această oportunitate să putem sprijini profesorii din România pentru un viitor mai bun, iar noilor parteneri ai acestui proiect le mulțumim, de asemenea, pentru faptul că s-au alăturat acestei inițiative dedicate Stării de Bine a Profesorilor.

Continue Reading

Actualitate

Regina Maria, reţea privată de sănătate, urează ,,La mulți ani!” de Ziua Internaţională a Navigatorilor

Published

on

,,În calitate de partener de peste 20 de ani pentru furnizarea serviciilor de medicină maritimă, suntem alături de navigatori, oamenii care mai ales în contextul pandemiei joacă un rol esențial în menținerea fluxului de mărfuri vitale, precum alimente, medicamente și consumabile medicale. De Ziua Internaţională a Navigatorilor, dorim să sărbătorim împreună, bărbații și femeile care și-au asumat sarcina grea de a naviga pe mările și oceanele lumii în beneficiul nostru al tuturor.

Reţeaua de sănătate Regina Maria oferă servicii medicale integrate și acreditate de medicină maritimă internațională, prin examinări clinice medicale pentru personalul navigant, închidere de fișe maritime, analize și investigații specifice. Toate acestea sunt efectuate de o echipă de peste 25 de medici specialiști, cu experiență solidă în domeniu.”, se precizează în mesajul transmis de Ziua Internaţională a Navigatorilor.

 

 

 

 

Continue Reading

Actualitate

Cooperare navală româno-americană, în Marea Neagră

Published

on

Cooperare navală româno-americană, în Marea Neagră. Fregata Mărășești a executat în această săptămână, în apele internaționale ale Mării Negre, un exercițiu militar de antrenament, în comun cu distrugătorul american “USS Laboon”, care a efectuat și o escală în portul Constanța, conform planificării misiunii sale generale de prezență operațională în regiunea bazinului pontic.

Marinarii militari români și cei americani au desfășurat o serie de activități specifice de pregătire și au pus în aplicare procedurile standard NATO, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite pentru creșterea nivelului de instruire a echipajelor și de compatibilitate între cele două forțe navale.

Fregata românească F-111, cea mare navă de război construită în țara noastră, conduce pachetul de forțe maritime “Gata de acțiune”, pus la dispoziția NATO pentru asigurarea capacității de reacție imediată în zona de responsabilitate a Armatei României. Consolidarea securității regionale este un factor important în vederea stabilității euro-atlantice, motiv pentru care Forțele Navale Române își adaptează modalitățile de acțiune la provocările mediului de securitate.

Marinarii militari români se antrenează permanent, în exerciții, individual sau alături de parteneri români și străini, pentru a fi gata să apere zona de responsabilitate maritimă și fluvială din sud-estul țării și pentru a ține posibilele amenințări în afara granițelor, iar prezența aliatului american în Marea Neagră reprezintă un element esențial pentru întărirea apărării colective și a descurajării împotriva riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale.

sursa foto: Forțele Navale Române

Continue Reading

Actualitate

Orașul Năvodari intră într-o nouă fază de dezvoltare

Published

on

La Ministerul Dezvoltării a fost semnat astăzi un proiect important pentru modernizarea orașului. Este vorba despre „Îmbunătățirea mobilității urbane în Orașul Năvodari pe străzile ce deservesc transportul în comun: strada Rândunelelor, strada Albinelor, strada Constanței, strada Plopilor, strada Recoltei, strada Corbului, strada Nuferilor”.  

Implementarea proiectului presupune asigurarea de servicii de transport de calitate pentru locuitorii orașului Năvodari și nu numai, cu un consum redus de combustibili, cu reducerea poluării și a solului, reducerea poluării fonice.

Asta înseamnă asfaltarea și modernizarea celor mai importante străzi aflate pe traseul mijloacelor de transport în comun – aproximativ 4,3 km de drumuri. Zonele care se vor asfalta sunt strada Rândunelelor, strada Albinelor, strada Constanței, strada Plopilor, strada Recoltei, strada Corbului, strada Nuferilor.

,,Un proiect complex care îmbunătățește semnificativ imaginea orașului Năvodari și crește calitatea vieții oamenilor de acolo. Este încă o dovadă că vrem și putem să dezvoltăm județul, municipiu cu municipiu, oraș cu oraș, sat cu sat”, a declarat deputatul Bogdan Huțucă, președintele Organizației Județene P.N.L. Constanța. 

„Avem o echipă puternică atât la București cât și la Constanța, o coaliție aflată la guvernare care, iată, dovedește că lucrează eficient și implicat pentru toți locuitorii județului. Realizarea acestui proiect a presupus o colaborare strânsă între Guvernul României, autoritățile județene și locale, o colaborare care a dat roade și poate fi un exemplu de bune practici în tot județul”, a afirmat senatorul Septimiu Bourceanu, prim vicepreședintele Organizației Județene P.N.L.  Constanța.

Investiția va fi una dintre cele mai importante din orașul Năvodari în ultimul deceniu. Valoarea totală a proiectului este de peste 19 milioane de lei, iar contribuția Primăriei Năvodari este de aproximativ 2% din totalul cheltuielilor eligibile care îi revin.

Continue Reading

Nordis Hotels

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222