Connect with us

Actualitate

Faptele nelegale, prevenite și combătute de structurile MAI

Published

on

În ultimele 24 de ore, structurile Ministerului Afacerilor Interne au acționat, la nivelul întregii țări, pentru prevenirea și combaterea faptelor nelegale și au asigurat intervenția în cazul unor situații de pericol pentru cetățeni.

Astfel, efectivele MAI au intervenit pentru gestionarea a 3.580 de evenimente, 2.127 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.453 circumscrise situațiilor de urgență. La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 690 de posibile infracțiuni, peste 17% dintre acestea fiind din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 69 de persoane. Totodată, au fost prinși în flagrant 118 autori de infracțiuni care au săvârșit 119 de fapte penale și au fost depistate 25 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

De asemenea, în urma acțiunilor desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, polițiștii au retras 227 de certificate de înmatriculare și au reținut 489 de permise de conducere, dintre care 35 pentru consumul de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Polițiștii și jandarmii au constatat 7.004 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 2,2 milioane de lei. Pompierii au desfășurat 82 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, în urma cărora au identificat 20 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu și au aplicat 333 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 108.500 lei.

Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 49 pentru stingerea de incendii și 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora au fost salvate 13 persoane. La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane, aflată în pericol de înec. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 2 misiuni SMURD și au salvat 3 persoane.

În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.397 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 105.902 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 555 fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 43,3%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 19.334 de mijloace de transport și 67.307 de persoane, dintre care 7.990 cetățeni ucraineni.

Actualitate

Mihai Daraban, reales Președinte al CCINA

Published

on

În cadrul Adunării Generale a Reprezentanţilor Membrilor CCINA Constanţa, desfăşurată în data de 19.04.2024, ora 12:00, statutară din punct de vedere al modului de convocare şi al prezenţei numărului de firme membre, au fost realeși membrii Colegiului de Conducere, pentru un nou mandat de 4 ani, după cum urmează:

– dl. Mihai Daraban – Histria Shipmanagement SRL – Președinte Colegiul de Conducere

– dl. Radu Rusen – Santierul Naval Constanța SA – Vicepreședinte CCINA, Președinte Secțiunea Industrie – Construcții

– d-na. Fotini Teodorescu – Dobrogea Grup SA – Vicepreședinte CCINA, Președinte Secțiunea Agricultură – Industrie alimentară

– dl. Florin Cârstocea – Rig Service SA – Vicepreședinte  CCINA, Președinte Secțiunea Comerț – Turism – Servicii

– dl. Viorel Panait  – Comvex SA –  Vicepreședinte CCINA,  Președinte Secțiunea Transporturi – Navigație

Membrii Colegiului de Conducere:

–           Iancu Adrian Stavrositu – Interfinbrok Corporation SA

–           Alexandru Nicolcioiu – Rompetrol Rafinare SA

–           Gheorghe Albu – Argonaut SRL

–           Gabriel Nicolae – Verasig Broker de Asigurare SRL

–           Cosmin Cârstea – Constanta South Container Terminal SRL – DP World

–           Virgil Lixandru – Eurovial Lighting SRL

Totodată, în cadrul Adunării Generale a Reprezentanţilor Membrilor CCINA Constanţa, dl. Mihai Daraban, Președintele Camerei de Comert, Industrie, Navigatie și Agricultură Constanța a fost reales, în funcția de președinte, cu unanimitate de voturi, pentru un nou mandat de 4 ani (perioada 2024 – 2028).

Continue Reading

Actualitate

Evenimente de 1 Mai și Paște pe litoralul românesc

Published

on

Într-o explozie de culoare și muzică, litoralul românesc își întâmpină vizitatorii cu o ofertă de neegalat pentru minivacanța de 1 Mai și sărbătorile pascale. Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța dezvăluie motivele pentru care stațiunea Mamaia și orașul Constanța sunt alegerile perfecte pentru o escapadă la începutul lunii Mai.

  1. Festivaluri de Muzică și Concerte Live

Celebrați startul sezonului estival cu o serie de evenimente muzicale care promit să anime spiritul și să aducă bucurie. În perioada 1-3 Mai, Piațeta Cazino din Stațiunea Mamaia va fi scena unor concerte dinamice, cu artiști de top care vor cânta live pentru a marca debutul sezonului estival.

  • 1 Mai: Lora, Mihai Mărgineanu
  • 2 Mai: Misha, Lidia Buble
  • 3 Mai: Bibi, Marius Mihalache Band și invitata sa Alexandra Ungureanu

Atmosfera se va încinge și mai mult cu evenimentele din perioada 4-6 Mai, când Scena din Piața Ovidiu din Constanța va găzdui artiști cunoscuți, transformând orașul într-un hub artistic vibrant.

  • 4 Mai: Țăndărică & Invitații, Diana Bucșa și Fanfara Zece Prăjini – spectacol cu toace care va răsuna cu ecouri tradiționale și contemporane.
  • 5 Mai: Keo, Loren, Proconsul
  • 6 Mai: Edward Sanda, Holograf.

Să nu uităm de Festivalurile Bonheur (30 aprilie – 6 mai) și Sunwaves (1-7 mai) din Mamaia, ce promit ritmuri captivante și distracție pe nisipul fin, ideal pentru amatorii de muzică electronică și dans sub stele.

“Fiecare acord muzical care va răsuna pe plajele noastre, fiecare zâmbet al oamenilor pe care îi veți întâlni, fiecare răsărit de soare pe care îl veți admira, toate sunt parte din invitația noastră călduroasă pentru voi să veniți și să vă bucurați de tot ce Mamaia și Constanța au de oferit. Vă așteptăm cu brațele deschise, să fiți parte din magia locului și să vă încărcați cu amintiri frumoase și momente de neuitat. Vă așteptăm acasă, la mare!” – George Măndilă, președinte OMD Mamaia Constanța.

  1. Relaxare pe Litoral

Soarele primăverii aduce cu el promisiunea zilelor însorite perfecte pentru plajă și relaxare. Plajele din Mamaia sunt pregătite să ofere vizitatorilor spațiul ideal pentru a se bucura de soare și de apele limpezi ale mării. Pentru cei care preferă activitățile mai dinamice, Mamaia oferă o varietate de cluburi unde se poate dansa până în zori. De asemenea, o plimbare pe faleza Portului Tomis sau prin Piața Ovidiu poate completa perfect o zi de vacanță.

  1. Explorarea Patrimoniului Cultural și Istoric

Constanța, un oraș plin de istorie și cultura, își invită oaspeții să descopere frumusețile sale. De la ruinele antice, la muzee și monumente istorice, Constanța este un oraș care îmbină armonios trecutul cu prezentul. Piața Ovidiu este un loc de întâlnire pentru artă și istorie, oferind vizitatorilor o perspectivă asupra bogăției culturale a zonei. Poetul Ovidiu, exilat în antica Tomis, acum Constanța, a marcat orașul prin operele sale scrise în exil. Piața ce îi poartă numele îi onorează memoria, fiind un punct central al moștenirii culturale locale.

Cu evenimente muzicale ce variază de la concertele live la festivalurile de muzică electronică, Mamaia și Constanța promit să fie inima pulsantă a distracției în această perioadă. Plajele largi și soarele generos oferă cadru ideal pentru zile de odihnă și nopți de distracție, în timp ce istoria și cultura orașului Constanța adaugă un strat profund de înțelegere și apreciere pentru vizitatori.

Înființată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanța își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

Continue Reading

Actualitate

Conform reprezentanților SPIT, prezentarea la ghișeele agențiilor fiscale se face exclusiv în baza unei programări

Published

on

Conform reprezentanților SPIT, prezentarea la ghișeele agențiilor fiscale se face exclusiv în baza unei programări, care se realizează accesând secțiunea Servicii online/Programare la ghișee. De asemenea, programarea se poate face și prin intermediul aplicației e-Tax mobile SPIT. De menționat este că încasarea obligațiilor fiscale se realizează în toate agențiile, fără programare la casieriile special amenajate. În continuare se pot depune documente prin mijloacele electronice la distanță, respectiv, platforma online e-Tax sau prin intermediul adreselor de e-mail ale instituției.

Operațiunile fiscale ce sunt soluționate la ghișeele instituției, doar în baza programărilor efectuate, sunt:

– impunerea/scoaterea bunurilor mobile/imobile în/din evidențele fiscale;

– emiterea certificatelor de atestare fiscală;

– consilierea fiscală;

– recalcularea impozitelor/taxelor.

Pentru operațiunile sus-menționate, contribuabilii se pot adresa următoarelor agenții:

  • Agenția fiscală nr. 1, Bd. Tomis nr. 391;
  • Agenția fiscală nr. 3, Str. Ștefan cel Mare nr. 36-40;
  • Agenția fiscală nr. 4, Str. Soveja nr. 104, bloc nr. 44, parter;
  • Agenția nr. 6, Bd. Tomis nr. 112.

Operațiunile de încasare a obligațiilor fiscale datorate bugetului local, sunt asigurate în toate agențiile fiscale, fără programare, la casieriile special amenajate, în baza bonurilor de ordine eliberate de sistemul electronic de dirijare și ordonare.

Pentru soluționarea situațiilor de natură fiscală, contribuabilii se pot adresa instituției, de luni până vineri, în intervalul orar 8:30 – 16:30.

Pe această cale, instituția readuce în atenție și recomandă utilizarea serviciilor publice online, rapide și sigure, puse la dispoziție pe website-ul instituției www.spit-ct.ro prin intermediul platformei de impozite și taxe e-Tax SPIT.

Disponibilă atât în varianta desktop, pe www.spit-ct.ro, cât și în varianta e-Tax Mobile SPIT, pe dispozitivele mobile, prin descărcarea aplicației, din AppStore sau Google PlayStore, platforma poate fi accesată de oriunde, în orice moment.

Contul de utilizator și parola pot fi obținute prin completarea unei cereri online, pe www.spit-ct.ro sau la orice ghișeu al instituției.

Continue Reading

Actualitate

În perioada 19 aprilie-26 aprilie, se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

Published

on

Inspectorii Serviciului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Constanța împreună cu specialiști din cadrul firmei prestatoare se asigură că sirenele din municipiul Constanța funcționează în cele mai bune condiții.

În cadrul acestei activități, se vor emite semnale acustice scurte. Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.

Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile administrației publice locale. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.

SEMNALELE DE ALARMARE ACUSTICE A POPULAȚIEI, INSTITUȚIILOR PUBLICE ȘI OPERATORILOR ECONOMICI

PREALARMĂ AERIANĂ – Se compune din 3 sunete (impulsuri) a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre posibilitatea producerii unui atac aerian

ALARMĂ AERIANĂ – Se compune din 15 sunete (impulsuri) a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unui atac aerian

ALARMĂ LA DEZASTRE – Se compune din 5 sunete (impulsuri) a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Semnificație: Aducerea la cunoștința populației despre iminența producerii unor dezastre

ÎNCETAREA ALARMEI – Se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durată de 2 minute. Semnificație: pericolul a încetat, se pot relua activitățile.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222