Connect with us

Cultura/Educatie

Exponatul săptămânii, la Muzeul de Artă Populară Constanța – “Yelek”

Published

on

Ilicul de provenienţă turcească este datat în prima jumătate a secolului al XIX-lea şi a fost lucrat într-un atelier urban, fiind o piesă de port ceremonial, care completa vestimentaţia femeilor din acea perioadă. Este confecţionat din materiale fastuoase (ceaprazuri, galoane şi găitane din fir de metalic), care se constituie într-un preţios decor geometric şi vegetal stilizat, compact, dispus pe toată suprafaţa şi aplicat pe un strat de catifea vişinie. Marginile piepţilor prezintă câte patru bumbi îmbrăcaţi în fir auriu, în vârful cărora a fost aplicată câte o mărgică din coral (datorită vechimii obiectului, nu s-au păstrat decât şase).
Piesa a făcut parte din colecţia învăţătorului Vasile Cotovu din Hârşova, iar în patrimoniul Muzeului de Artă Populară Constanţa a intrat în anul 1986.
Datorită valorii sale excepţionale, ca bun al patrimoniului cultural- naţional, prin Ordinul nr. 2250/ 04.05.212, emis de Ministerul Culturii, piesa a fost clasată în categoria juridică TEZAUR.

Actualitate

Jazz în Grădină cu Alexander și Konstantin Wladigeroff

Published

on

Grădina Culturală Callatis va răsuna în ritm de jazz, marți, 9 august, începând cu ora 19:00 la un concert extraordinar al fraților Alexander și Konstantin Wladigeroff.

Născuți într-o familie de muzicieni, cu un bunic compozitor de muzică clasică și un tată care timp de peste patruzeci de ani a fost dirijorul Filarmonicii de Stat Sofia, frații Alexander și Konstantin Wladigeroff au ridicat de-a lungul timpului auditoriul în picioare.

De douăzeci și cinci de ani ei locuiesc împreună cu sora lor, pianistă și ea, la Viena. Concertează pe scenele teatrelor, în cluburi, chiar la petreceri private. Pe lângă muzica de calitate, gemenii, căci sunt frați gemeni, încântă cu povești interesante despre prietenia dintre bunicul lor, Pancho Wladigeroff, și George Enescu, dar și prietenia dintre Sergiu Celibidache și tatăl lor, Alexander Wladigeroff.

Continue Reading

Actualitate

Veşti bune, pentru părinții din Lazu!

Published

on

Începând din acest an școlar, în cadrul grădiniței Rița Gărgărița – structura Lazu, va exista o grupă cu program prelungit (08:00 – 17:00). Grădinița a funcționat până acum în regim de program normal (08:00-12:00).

În urma numeroaselor solicitări primite de la părinţii care-şi doreau o grupă cu program prelungi, autorităţile locale au reușit să obțină acordul de la Inspectoratul Școlar Județean pentru crearea acesteia.

Primăria Agigea a demarat lucrările de reabilitare a clădirii grădiniței Rița Gărgărița, din Lazu, astfel încât să fie adaptată noilor cerințe prevăzute de legislația în vigoare.

De asemenea, va fi reabilitată clădirea și curtea exterioară a grădiniței Rița Gărgărița – structura Agigea, astfel încât la începutul noului an școlar copiii să se întoarcă într-un mediu optim și corespunzător.

Continue Reading

Actualitate

Echipamente IT de ultimă generaţie, pentru elevii din Poarta Albă

Published

on

Începând cu noul an școlar, toți copiii de pe raza comunei Poarta Alba se vor putea bucura de aparatura IT de ultima generație pentru susținerea actului educaţional. Atât Școală Gimnaziala nr.1 Poarta Alba cât și Colegiul Agricol Poarta Alba au fost dotate cu laptopuri, videoproiectoare, ecrane de proiecție, camere pt videoconferință și table inteligente.

Echiparea unităţilor şcolare s-a realizat prin derularea proiectului ,,Achiziţie echipamente IT-mobile pentru uz şcolar în Comuna Poarta Albă, județul Constanţă”, proiect co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională în baza contractului de finanţare încheiat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate.

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat facilitarea accesului la procesul de învăţământ în mediul on-line, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, prin dotarea Școli Gimnaziale Nr.1 Poarta Albă şi a Liceului Agricol Poarta Albă cu echipamente mobile din domeniul tehnologiei informaţiei de tipul tabletelor școlare, precum şi a altor echipamente/dispozitive electronice necesare desfăşurării activităţii didactice în mediul on-line. Proiectul a vizat crearea premiselor tehnice de funcţionare a procesului de învăţământ în situaţia în care o parte din elevi sau toţi au fost nevoiţi să urmărească desfăşurarea orelor de acasă.

Valoarea totală a proiectului este de 1.709.126,96 lei, din care:

  • valoare cofinanţare UE 1.452.757,92 lei (85%);
  • bugetul naţional 222.186,50 lei (13%);
  • bugetul local 34.182,54 lei (2%).

 

 

Continue Reading

Cultura/Educatie

Exponatul săptămânii, la Muzeul de Artă Populară – “Punguţă de tutun”

Published

on

Accesoriu specific tătarilor dobrogeni, punguţa, denumită local “kĭse” sau “tütün kĭsesĭ”, reprezintă un obiect cu valoare ceremonială, care era dăruit în cadrul obiceiurilor de nuntă mirelui, socrului sau peţitorilor.
Punguţele, care pot fi pentru păstrarea banilor, ceasului sau tutunului, au fost întotdeauna realizate din materiale somptuoase, în care primează catifeaua, satinul, firul metalic şi paietele. Tot ca de nuntă, punguţa se putea fixa cu acul în mijlocul unei batiste brodate, alcătuind ansamblul numit “kĭselĭ ҫevre” sau “kĭselĭ şewre”.
Piesa, destinată păstrării tutunului, a fost lucrată în primul sfert al secolului al XX-lea in satul Cotu Văii, judeţul Constanţa, iar în anul 1974 a intrat în patrimoniul Muzeului de Artă Populară.
Confecţionată din catifea violet aplicată pe un suport din carton, punguţa prezintă un decor brodat cu fir metalic argintiu şi paiete, structurat pe două registre ale căror motive florale şi fitomorfe stilizate apar identic tratate pe ambele feţe. Marginile punguţei sunt decorate cu un şnur bicrom (fir metalic argintiu şi mătase violet) şi şapte ciucuri din fir metalic argintiu.
Datorită valorii sale excepţionale, ca bun al patrimoniului cultural- naţional, prin Ordinul nr. 2250/ 04.05.212 emis de Ministerul Culturii, piesa a fost clasată în categoria juridică TEZAUR.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222