Connect with us

Recomandarea saptamanii

Experiențe de neuitat, în octombrie

Published

on

Dacă pentru turiști, sezonul estival este deja doar o amintire, pentru împătimiții de scufundări, vremea este perfectă pentru aventuri în adâncurile Mării Negre. Apa încă nu s-a răcit, așa că nu au nevoie deocamdată de costume speciale de neopren. Ci doar de voință și puțin curaj. Iar odată ajunși în adâncuri, lumea subacvatică este doar a lor.

Pe o vreme blândă de octombrie, apa mării este liniștită și fără curenți. Și nici nu s-a răcit încă. Așadar, este numai bună pentru scufundări. Și pentru începători și pentru avansați, experienţa scufundării sub apă la o adâncime de 10 de metri, este de neuitat. Așa că amatorii de scubadiving au îmbrăcat costumele de scafandru și s-au aventurat în adâncuri.

“La noi încă merge, ne bucurăm de fiecare zi însorită, de fiecare zi cu marea oglindă, așa că fugim de acasă și intrăm puțin în apă. Apa e limpede, are 20-21 de grade, e încă bine pentru un costum umed și pentru că este limpede, ne bucurăm să putem vedea o grămadă de pești.”, spune un constănțean

“Tata a făcut primul cursul, în Franța, apoi am vrut și eu să încerc și l-am luat cu brio și de atunci fac asta, de doi ani.”, completează un alt constănțean

“În perioada asta, chiar e perfectă vremea, apa este caldă, de multe ori noaptea este chiar mai caldă apa decât afară. În general, perioada toamnei e o perioadă bună pentru scufundări.”, spune un alt constănțean

În largul mării, în dreptul Cazinoului, fundul apei are aproximativ 9 metri adâncime. Acolo poți să înoți printre bancuri de pești, sa vezi căluți de mare, ace de mare, crabi și melci uriași. Senzația este unică și greu poate fi descrisă în cuvinte. Experienţa scufundării este de neuitat.

 “La 54 de ani m-am apucat de scufundări. Am ajuns și în Marea Roșie, am ajuns la avansați și mai departe. Cochetam de mulți ani, aveam costum de 10 ani și întâmplător, un prieten a început cursul și de atunci m-am virusat, cum se spune.”, spune un constănțean

Ca să faci scufundari ai nevoie de un curs, de puțin curaj și de multă voință. Un costum pentru scuba nu este chiar ieftin, însă experiențele pe care le trăiești în adâncuri merită toți banii.

“E bine să urmezi niște cursuri, să știi ce ai de făcut pentru că dacă ai intra în apă fără să ai un minim de cunoștințe este periculos.”, declară COSMIN BRÂNZEANU, instructor de scufundări

Pasionații de scufundări nu vor rata nicio ocazie și vor profita ori de câte ori vremea le va mai permite să facă astfel de incursiuni subacvatice.

Recomandarea saptamanii

Fregata „Regina Maria” participă la cea de-a treia misiune NATO în acest an de instrucție

Published

on

O nouă reușită pentru Fregata „Regina Maria” în aceste zile. Fregata a plecat ieri din portul militar Constanța, pentru a se integra în gruparea navală permanentă NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritim Group).

Astfel, nava va desfășura, în perioada 27 octombrie – 7 decembrie, misiuni de supraveghere a traficului naval și de descurajare a unor potențiale amenințări pe flancul sudic al Alianței Nord-Atlantice, în bazinul estic al Mării Mediterane. În perioada dislocării în Marea Mediterană, fregata „Regina Maria”, cu un elicopter IAR 330 Puma Naval și un detașament de Forțe pentru Operații Speciale (FOS) la bord, va participa la Operația NATO „Sea Guardian”, sub conducerea Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM), precum și la Exercițiul multinațional de luptă antisubmarin „Mavi Balina 20”, organizat de Forțele Navale ale Turciei, în perioada 2-9 noiembrie.

Fregata, cu un echipaj alcătuit din 240 de militari, este comandată de comandorul Victor Durea și are planificate escale în porturile Aksaz
(Turcia), Souda (Grecia), Alexandria (Egipt), Haifa (Israel), pentru refacerea capacității de luptă.

Reprezentanții Forțelor Navale menționează faptul că pregătirea pentru plecarea navei în misiune s-a desfășurat în conformitate cu măsurile de prevenire a infectării echipajului cu noul coronavirus SARS-CoV-2, iar pe parcursul escalelor în porturile menționate, militarii vor rămâne în izolare, la bord.

Continue Reading

Recomandarea saptamanii

„Poezie de flori”, la florăria Dovaltino

Published

on

Roz, galben, roșu, portocaliu, albastru, alb și mult verde deoarece toamna se numără bobocii, cel puțin așa spune o vorbă din popor, însă toamna este și sezonul perfect pentru o schimbare, iar noi, am descoperit un loc parcă ca o bucățică ruptă din rai, florăria Dovaltino, acolo unde florile, aranjamentele florale, plantele perene sau de sezon, cât și decorațiunile, parfumurile de cameră, vinurile și florile criogenate sunt la ele acasă și așteaptă să fie achiziționate de către constănțenii dornici de altceva, de ceva inedit.

De cum pășești în florăria Dovaltino care este deschisă  24/24, șapte zile din șapte, care oferă și transport gratuit clienților te îndrăgostești pe loc de un aranjament mic sau mai mare, de o floare perenă sau de sezon sau de tablourile cu licheni.

Să nu mai vorbim de faptul că în această perioadă aranjamentele extrem de amuzante și insipirate cu dovleci care poartă mască și care se adaptează perioadei actuale, dar și aranjamente cu și despre Halloween ar putea fi o prioritate, acum, toamna.

Nu există floare, plantă și decorațiune pe care florăria Dovaltino să nu o aibă, iar constănțenii pot apela cu încredere la serviciile acesteia deoarece orice combinație, orice idee poate fi onorată cu brio de către specialiștii de aici, care ne-au destăinuit faptul că sunt unici pe piața constănțeană în acest domeniu.

De asemenea specialiștii vă pot ajuta la orice oră din zi și din noapte atât cu comenzi simple precum un buchet de trandafiri pentru un moment romantic, cât și cu o schimbare totală a grădinii dumneavoastră cu plante dintre cele mai frumoase, dar și achiziționarea unor tablouri impozante de licheni pentru cumpărătorii mai pretențioși,  cu un aer avangardist.

Magazinul Dovaltino este ca o poezie de flori de unde cu siguranță nu veți pleca cu mâna goală.

Continue Reading

Recomandarea saptamanii

Sezon estival salvat de turiștii români

Published

on

Românii au salvat sezonul turistic din Bulgaria. O spun la unison atât reprezentanții din turism din țara vecină, cât și touroperatorii autohtoni specializați vânzarea vacanțelor în Bulgaria. Conform ultimelor date publicate, deși a fost înregistrată o oarecare scădere comparativ cu anul trecut, numărul turiștilor români care au ales stațiunile de pe litoralul bulgăresc este considerabil mai mare decât ponderea turiștilor din oricare altă țară europeană.

Concret, peste 177.000 de turiști români și-au petrecut vacanța, în perioada iunie-august, în Bulgaria, ceea ce înseamnă o pondere de 40% din cifra totală. Conform așteptărilor, cele mai căutate stațiuni în rândul românilor au fost Nisipurile de Aur, Sunny Beach și Albena.

Touroperatorii și agenții de turism se pregătesc acum pentru sezonul de iarnă și speră ca stațiunile montane din Bulgaria să fie și anul acesta în topul preferințelor turiștilor români.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta