Connect with us

Actualitate

Experienţă extrem de utilă pentru elevii Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, care au avut ca profesor, un dascăl sosit din Franţa

Published

on

Nu a fost o oră obişnuită de curs, ci ultima oră de limba franceză predată de profesorul Hervé Miaux elevilor de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa. Ce este, touşi, deosebit în această situaţie? Ei bine… sosit din Franţa, dascălul a predat voluntar, timp de o lună, iar experienţa s-a dovedit a fi un veritabil succes, atât pentru tinerii sistemului bilingv, cât şi pentru profesorul Miaux.

“Ne-a spus multe lucruri despre locul din care vine, am învăţat multe lucruri despre Franţa, a venit cu metode noi de predare, ne-a spus în fiecare oră care erau obiectivele lui pentru acea oră, iar noi le ascultam.”, spune un elev

“A fost o experienţă foarte frumoasă. M-a ajutat să îmi înving teama de a vorbi în limba franceză şi totodată am învăţat foarte multe lucruri importante despre sistemul de învăţământ de acolo şi despre cum îşi petrec tinerii timpul liber.”, completează o elevă

“Accentul lui este unul nativ, firesc, venind din Franţa, iar pe noi ne ajută foarte mult, căci cunoaştem şi învăţăm şi noi alt stil de a ni se preda toate lucrurile acestea în franceză şi în acelaşi timp, ne ajută să ne îmbogăţim vocabularul.”, spune un alt elev

“Impresia pe care mi-au făcut-o aceşti elevi este extraordinară. Am constatat că vorbesc foarte bine limba franceză şi că sunt foarte curioşi, vor să afle cât mai multe lucruri şi au avut foarte multe curiozităţi şi întrebări pe care mi le-au pus.”, declară HERVÉ MIAUX, profesor voluntar

Bucuria elevilor a fost nemăsurată, dar în totodată, profesorul care şi-a pus amprenta asupra evoluţiei acestor tineri spune, la rândul său, că va rămâne cu o amintire memorabilă din ţara noastră.

 

“Am venit ca să lucrez cu elevii aici, dar pe parcurs am realizat că nu e numai o muncă, ci este şi o reală plăcere. Voi pleca acum de aici, din Constanţa şi din România, foarte plăcut surprins de experienţă frumoasă trăită aici.”, completează HERVÉ MIAUX, profesor voluntar

“A fost un real succes. Cred că şi asupra profesorilor, nu doar asupra elevilor, a avut influenţă, pentru că nu întâlneşti foarte des oameni care să lucreze voluntar, să meargă în altă ţară, gratuit, şi să aibă o disponibilitate extraordinară de ore.”, declară VASILE NICOARĂ, director Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”

Înainte de a se despărţi de profesorul din Hexagon, elevii i-au promis că îl vor vizita, de câte ori vor avea ocazia, în Franţa.

Actualitate

Controale în Vama Veche, Mangalia şi 2 Mai

Published

on

La începutul săptămânii, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, Biroului de Poliţie Vama Veche – 2 Mai şi Secţiei Poliţie Rurală Mangalia au aplicat zeci de amenzi.

Aceştia au desfăşurat acţiuni şi activităţi pe linia prevenirii furturilor în zona plajei şi zona adiacentă şi din spaţiile de cazare, depistarea persoanelor care expun animale la căldura excesivă şi a conducătorilor auto care conduc sub inflenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.

Potrivit IPJ Constanţa, au fost legitimate peste 160 de persoane, fiind oprite pentru control, peste 60 de vehicule. În urma activităţilor, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 40.000 de lei. De asemenea, au fost reţinute în vederea suspendării, 5 permise de conducere şi au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Continue Reading

Actualitate

Salonul de Benzi Desenate Constanța 2022, la final

Published

on

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat și găzduit, timp de trei zile, Salonul de Benzi Desenate de la Constanța, ediția 2022, activitate culturală realizată în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie Brașov și Asociația Bedefililor din România. În cadrul evenimentului desfășurat în perioada 13-15 august, în Piața Ovidiu a putut fi admirată expoziția out-door „Frica în Istorie!”, care reunește lucrările realizate pentru Festivalul Internațional de Benzi Desenate Istorice Brașov 2021.

Salonul de la Constanța a constat într-o serie de activități, lansări de carte, vernisaje de expoziții și ateliere de bandă desenată destinate copiilor, evenimente care s-au bucurat de un real interes din partea publicului.

În prima zi a salonului, în frumoasa “Sală Pictată” a muzeului a avut loc deschiderea activităților, urmată de prezentarea volumului „Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate”, scenariu Marius Leștaru, benzi desenate – Puiu Manu. În continuare, istoricul Adrian Cioroianu și-a prezentat ultima carte apărută, „Regele Ferdinand cel Loial”, un volum în care desenele îi  aparțin aceluiași reputat artist Puiu Manu.

Acesta din urmă este o legendă vie a benzii desenate românești iar la venerabilia vârstă de 94 de ani continuă să lucreze și are pe viitor numeroase alte proiecte. Personalitatea lui Puiu Manu a fost evidențiată și de autorul și criticul de artă Dodo Niță, președintele Asociației Bedefililor din România.

Începând cu această primă zi a salonului, vizitatorii muzeului din Constanța au putut admira două expoziții, una la etajul I, cu lucrări semnate de Puiu Manu, iar cea de a doua, la parter, care a reunit lucrările unui artist din noul val, Octav Ungureanu.

Ziua a doua a adus o prezentare a artistului Octav Ungureanu, precum și un prim atelier de bandă desenată, în cadrul căruia copii de diverse vârste au putu afla de la specialist câteva dintre tainele desenului de bandă desenată.

Atelierul pentru copii și-a consumat un nou episod luni dimineață, 15 august, când tinerii cursanți s-au jucat, au desenat și și-au expus chiar lucrările realizate.

În ultima acțiune a zilei, istoricul și criticul Dodo Niță și-a prezentat ultima carte, “Panorama benzii desenate românești”, un volum de excepție care spune povestea acestui domeniu cultural atât de popular.

Salonul de Benzi Desenate de la Constanța, ediția 2022, s-a dovedit un eveniment de succes, care a atras interesul publicului larg, al copiilor, dar și al adulților, cu toții venind să admire și să discute despre această artă.

Salonul de la Constanța face parte dintr-o mai amplă acțiune a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, desfășurată în cadrul proiectului cultural  AFCN, P1943/04.07.2022 „Istorii pontice în benzi desenate”, Aria tematică: Arte vizuale, Sesiunea II/2022, proiect în cadrul căruia se va realiza, de asemenea, un volum de benzi desenate istorice, precum și o expoziție itinerantă.

Continue Reading

Actualitate

Încă o autoutilitară, confiscată pentru transport și depozitare ilegală de deșeuri

Published

on

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au depistat pe strada Crișului din Constanța un bărbat în timp ce arunca dintr-o mașină deșeuri provenite din construcții.

Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92/2021.

De asemenea, bărbatul a rămas și fără autoutilitara , care i-a fost confiscat de polițistii locali din cadrul Direcției generale poliția locală.

Vă reamintim că polițiștii locali monitorizează în permanență întreg municipiul Constanța și manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă prevederile legale.

Vă rugăm să înțelegeți că depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor poate produce consecințe greu de remediat, iar recuperarea unui sol contaminat poate dura până la 30 de ani.

Semnalați cu încredere aceste fenomene antisociale la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 sau la adresa de mail politia.locala@primaria-constanta.ro .

Continue Reading

Actualitate

Black SEAmphony Festival, Ediția I

Published

on

Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, în parteneriat cu Asociația Philson Young, organizează prima ediție a Black SEAmphony Festival. Publicul este invitat trei seri la rând, în perioada 19-21 august, începând cu ora 20.30, în Piața Ovidiu să asculte, să danseze și să recunoască repertorii diverse, pornind de la muzica clasică, muzica pop-crossover, rock și piese de radio recognoscibile, care satisfac gusturi muzicale dintre cele mai variate.

19 AUGUST – PE ARIPILE MUZICII

Publicul va putea recunoaște coloane sonore din filme celebre precum: „Războiul Stelelor”, „Titanic”, „Games of Thrones”, „Rocky”, „Zorro”, „Cei 7 magnifici” etc.

Împreună cu artiștii Orchestrei Simfonice București, vor urca pe scenă Irina Baianț, cunoscuta soprană și compozitorul și dirijorul Andrei Tudor.

Irina Baianț este o culoare intensă în muzica clasică, o strălucire aparte care îmbină muzica clasică cu pop și crossover, soprana care sparge tiparele standard ale fiecăruia, în percepția despre operă. Cu o vastă experiență scenică, zeci de mii de triluri colorate pe care le-a dat lumii în ultimii 10 ani de carieră, a dus România pe harta internațională a performanței lirice cu lumina ei caldă și catifelată între palmele aplauzelor.

20 AUGUST – NOTTE SOTTO LE STELLE

În cea de a doua seară, alături de Orchestra Simfonică București, publicul va avea bucuria să îl asculte pe îndrăgitul artist de talie internațională Alessandro Safina, care va susține spectacolul NOTTE SOTTO LE STELLE. Dirijorul acestei seri este Francesco Rosa.

Alessandro Safina a cântat la New York, la Radio City Hall, la Londra, în prezența Reginei Elisabeta, într-un concert alături de artiști precum Elton John, Cher, Jennifer Lopez și la Monte Carlo, ca invitat al Prințului Rainier.

A fost la Seul pentru concertul de deschidere a Cupei Mondiale de Fotbal din 2002, dirijat de maestrul Chung. Tot în Coreea, a susținut numeroase concerte alături de Sumi Jo. Susține concerte în Brazilia, Sao Paulo și Rio, Canada, Olanda și multe alte țări din întreaga lume.

În ultima perioadă, a concertat în multe țări, printre care Brazilia, Coreea, Israel, Olanda, România, Turcia, SUA, Mexic, Grecia etc. În plus, a participat la turneul din Asia al lui Sarah Brightman în calitate de “invitat special”.

21 AUGUST –  ROCK THE SYMPHONY / ROCK SYMPHONIC

În cea de a treia seară, Orchestra Simfonică București va încheia Festivalul BLACK SeaMPHONY printr-un concert cu un concept dinamic, intitulat ROCK SYMPHONIC.

Cătălin Oprițoiu, solistul acestui concert va interpreta Anotimpurile de Antonio Vivaldi, reorchestrată în varianta pop/rock de Eduard Dabrowski, care va dirija acest concert, Artiștii vor interpreta melodii din repertoriul trupelor The Beatles, QUEEN, LED ZEPELIN, AC/DC, etc.

Ca reprezentant al şcolii moderne de interpretare flautistică, Cătălin Opriţoiu a încântat publicul în numeroase concerte ca solist, acompaniat de orchestră, în mari centre culturale europene: Elveţia, Spania, Germania, Franţa, Italia, Austria.

A colaborat cu diverse personalităţi muzicale: Seiji Ozawa (Japonia), Denno Foster (Germany), Octav Calleya (Spain), Atsushi Nukii (Japan), Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu (Romania).

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222