Connect with us

Actualitate

Există și profesori fericiți!

Published

on

Cadrele didactice sunt ajutate să performeze cu ajutorul mediului de afaceri constănțean Chimpex, unul din cei mai mari operatori portuari, lider pe segmentul lui de piață, Azomureș, Herlitz România și Aquatica Experience s-au alăturat inițiativei programului Profesori Fericiți pentru România de a ajuta cadrele didactice să aplice tehnici de diminuare a stresului prin cursurile ”Starea de Bine a Profesorilor: o călătorie conștientă”.

Promotorul programului început în noiembrie 2020 este Simona Baciu, coautoarea cărții „Profesorul din tine”: ”Scopul programului este de a oferi profesorilor un curs inovativ, ce are la bază cercetarea în domeniul neuroștiințelor pe tema dezvoltării socio-emoționale, a rezilienței și a stării de bine. Profesorii vor învăța practici ce corelează bunătatea și grija de sine cu sănătatea emoțională și fizică, fapt care se va reflecta în comportamentul și rezultatele academice ale elevilor”.

Pe parcursul celor 5 săptămâni de training online, profesorii constănțeni au participat la cinci sesiuni live (o întâlnire de o oră la începutul fiecărei săptămâni), la un studiu individual zilnic, ghidat pe o platformă digitală și la întâlniri cu grupuri de reflecție. Au fost prezenți la cursuri 58 de cadre didactice, de la grădinițe, școli gimnaziale și licee, atât din municipiul Constanța, cât și din județ.

“Aceasta este o perioadă de solidaritate. Cereți ajutor acolo unde vă simțiți copleșiți. Cu toată inima vă spunem că puteți apela și la noi. Dorim să fim un suport puternic pentru voi în această perioadă și nu numai, să venim cu soluții pentru susținerea emoțională și reducerea stresului cauzat de situația în care trăim azi. Împreună vom găsi soluții să navigăm cu încredere, astfel încât să ne păstrăm speranța și optimismul. Continuăm să învățăm în timp ce predăm diferit. Putem explora împreună tehnici prin care să ne regăsim pacea și armonia, învățând să ne reconectăm la respirația noastră, să medităm sau să reflectăm, fiind recunoscători pentru ceea ce avem” este îndemnul transmis către profesori de Simona Baciu.

”Chimpex celebrează anul acesta 50 de ani de activitate, perioadă în care a investit constant în oameni. Chimpex s-a implicat în instruirea și dezvoltarea profesională a angajaților săi, precum și a copiilor acestora, prin urmare, oportunitatea de a deveni parteneri într-un proiect construit în jurul celor care sunt nucleul sistemului de învățământ, profesorii, a fost asumată imediat!”, a declarat Alina Ștoleac, reprezentant Chimpex.

”Proiectele de responsabilitate socială derulate de Azomureș sunt rezultanta directă a interesului acordat educației și formării profesionale, prin prisma faptului că aici ni se formează viitorii angajați, prin urmare vom sprijini continuu orice inițiativă focusată pe starea de bine a profesorului și, implicit, a elevului!”, a comunicat Ovidiu Maior, reprezentant Azomureș.

Fondată de Daniela Marișcu, Aquatica Experience dezvoltă proiecte creative, eficiente și profitabile în industria agrementului. Fiind specializată în parcuri de distracții, aqua parks și zone de divertisment pentru facilități turistice, compania susține și promovează conceptul de well-being.

„Contribuția noastră la viitorul planetei este legată de copiii noștri, iar dascălii sunt partenerii noștri în acest proces. Merită să investim în această relație!,” consideră Daniela Marișcu.

Mulțumesc din partea Herlitz România fondatorilor acestui program pentru ca au creat această oportunitate să putem sprijini profesorii din România pentru un viitor mai bun, iar noilor parteneri ai acestui proiect le mulțumim, de asemenea, pentru faptul că s-au alăturat acestei inițiative dedicate Stării de Bine a Profesorilor.

Actualitate

Nordis Group, dezvoltator de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux, este alături de sportivii români

Published

on

Zilele acestea, când în Japonia se desfăşoară Jocurile Olimpice, pe un ecran digital din Shibuya (Tokyo) rulează un mesaj emoţionant al Nordis Group:

,,Ţara noastră este aur pur! La fel ca oamenii noștri. Credem că sportivii români au șansa de a câștiga medaliile de aur la cea mai renumită competiție internațională care are loc acum la Tokyo. Hai, România!”.

Despre Nordis Group

Compania Nordis Group, dezvoltator cu peste 13 ani de experiență în domeniul imobiliar, stabilește un nou standard de 5 stele în România, prin ansamblurile de lux pe care le dezvoltă. Grupul de firme Nordis este format din 7 entități: Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Architecture, Nordis Hotels, Nobileo (membru Nordis Group), Nordis Travel și Nordis Property Management.

Continue Reading

Actualitate

Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul programelor Rabla și Rabla Plus a fost suplimentat

Published

on

Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, lansate anul acesta pe 26 aprilie, s-au bucurat de un interes neașteptat, confirmat de epuizarea într-un timp foarte scurt a bugetelor alocate persoanelor fizice, chiar dacă acestea au fost mai mari decât în anii precedenți.

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziționeze autovehicule noi, mai puțin poluante, Administrația Fondului pentru Mediu va suplimenta valorile destinate persoanelor fizice și bugetele totale, astfel:

  • programul Rabla Clasic pune la dispoziție suma de 5 milioane de lei pentru noi înscrieri, începând de astăzi, 26 iulie 2021, iar în paralel se fac demersuri pentru suplimentarea bugetului total al programului cu suma de 200 de milioane de lei, care va putea fi utilizată la începutul lunii septembrie 2021;
  • pentru programul Rabla Plus, bugetul alocat persoanelor fizice se suplimentează cu 20 de milioane de lei, începând de astăzi, 26 iulie, iar în data de 21 august bugetul total al programului va fi majorat cu 200 de milioane de lei.

Continue Reading

Actualitate

Protocol de colaborare la Murfatlar

Published

on

Proiect important pentru orașul Murfatlar în ceea ce privește calitatea aerului și a mediului din localitate. În acest sens, Primăria orașului Murfatlar, împreună cu specialiști din cadrul Institutului pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie a Universității Ovidius Constanța și specialiști ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, dar și alături de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța au semnat un protocol de colaborare prin care se va realiza unu studiu și totodată și o evaluare a particulelor de praf din aerul atmosferic și stabilirea unui plan de acțiune.

Scopul parteneriatului îl mai reprezintă și dezvoltarea unor activități de cercetare științifică  pentru evaluarea celor mai importante surse de emisii poluante, realizarea unor modele de dispersie a emisiilor poluante și estimarea impactului emisiilor poluante asupra sănătății locuitorilor orașului. În prima etapă, colaborarea va avea ca scop realizarea unui studiu preliminar asupra emisiilor de particule de la fabrica de cretă.

Studiile preliminare vor fi folosite pentru a fundamenta inițierea unor proiecte de cercetare  care să studieze o categorie mai largă de poluanți, proveniți din traficul rutier, din procesele de tratare din agricultură și alte surse de poluare.

Odată cu semnarea acestui protocol de colaborare, în localitatea Murfatlar s-a și amplasat un autolaborator de cercetare pentru măsurarea emisiilor de poluați atmosferici în zona fabricii de prelucrare a produselor de cretă.

În primă fază studiul va fi realizat pe o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni, pe parte de simulare și estimare, pentru ca mai apoi cele două universități să realizeze un model de dispersie al emisiilor poluante, folosind două platforme alternative.

Continue Reading

Actualitate

Toleranță ZERO față de cei care aruncă gunoiul pe domeniul public!

Published

on

Săptămâna trecută, polițiștii locali au aplicat 87 de sancțiuni:  9 sancțiuni, conform Legii nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor, în valoare totală de 112.000 lei și 78 sancțiuni, conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 43.250 lei.

Amenzile au fost aplicate atât pentru aruncarea gunoiului pe domeniul public, cât și pentru scoaterea gunoiului menajer în alte tipuri de recipienți (saci, cutii, bidoane).

Puteţi semnala astfel de situaţii la numerele de telefon 0241 484 205 și 0341 922 sau la adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

Continue Reading

Le Charme RESTAURANT

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222