Connect with us

Actualitate

Exercițiu naval românesc cu grad ridicat de dificultate, desfășurat în județul Constanța

Published

on

Exercițiu naval de mare amploare, în județul Constanța. Forțele Navale Române desfășoară, în următoarea perioadă, activități complexe de instruire și trageri de luptă, pe mare, în aer și în teren, în zona Constanța-Mangalia și în spațiul maritim al României din Marea Neagră. Exercițiul are ca scop creșterea interoperabilității între forțele participante și pentru executarea misiunilor de foc planificate în anul curent de instrucție.

Aproximativ 800 de militari din structurile Flotei, Bazei Logistice Navale „Pontica”, Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare „Callatis”, Direcției Hidrografice Maritime și Centrului 110 Comunicații și Informatică vor exersa proceduri operaționale standard pentru supraveghere navală, cercetare-neutralizare mine marine, menținerea imaginii maritime și aeriene, precum și pentru asigurarea informativă, logistică și hidrografică în timpul ducerii acțiunilor de luptă.

Pe mare, Grupul de Luptă Maritim va fi alcătuit din șase nave și două elicoptere Puma Naval, iar de pe uscat acțiunile acestui pachet de forțe va fi susținut de două dispozitive mobile de lansare rachete. În conformitate cu legislația internațională, Direcția Hidrografică Maritimă a emis un aviz pentru navigatori, în care au fost anunțate coordonatele raioanelor maritime in care se execută trageri navale de artilerie, perioada și intervalul orar în care raioanele respective, din Zona Economică Exclusivă și din Zona Contiguă a României sunt periculoase pentru navigația la suprafață și în imersiune, fiind recomandată menținerea unei distanțe de siguranță.

„Shield Protector” este un exercițiu anual, planificat și organizat de Forțele Navale Române și vizează consolidarea deprinderilor echipajelor navelor și a structurilor de comandă, în aplicarea procedurilor standard NATO de luptă împotriva amenințărilor în cele trei medii, aerian, de suprafață și subacvatic.

sursa foto: Forțele Navale Române

Actualitate

DSVSA Constanța, acțiune amplă de verificare a unităților de alimentație de la Neversea

Published

on

Inspectorii oficiali care activează în cadrul DSVSA Constanța au realizat astăzi o amplă acțiune de consiliere și verificare a unităților de alimentație publică care își vor desfășura activitatea în cadrul Festivalului Neversea.
De asemenea, au fost verificate 53 de unități de alimentație publică, care vor comercializa preparate culinare și băuturi participanților la festival.
Scopul acestei acțiuni a fost acela de a se asigura protecția sănătații participanților la festival sub aspectul siguranței alimentelor, prin verificarea respectării tuturor condițiilor și cerințelor de igienă.
Pe toata perioada desfășurarii festivalului, activitatea de supraveghere sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor va fi asigurată de echipe suplimentare, sprijinite logistic de DSVSA Constanța și un laborator mobil.
ANSVSA, prin intermediul DSVSA Constanţa, pune la dispoziţie numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor.
Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Continue Reading

Actualitate

Atenționare pentru turiști și constănțeni

Published

on

Weekendul bate la ușă, cel mai așteptat eveniment al verii, festivalul NEVERSEA, a început, iar orașul este plin de oameni care vor să se distreze. Temperaturile sunt ridicate, apa mării este perfectă pentru îmbăiere, de aceea, atât constănțenii, cât și turiștii vor să petreacă mult timp pe plajă și în apă.

Atunci când vrem să intrăm în apă, trebuie neapărat să ținem cont de steagurile arborate în punctele de salvamar.

  • Steagul roșu cu galben înseamnă că plaja este supravegheată de salvamari.

E bine de știut că atunci când sub steagul roșu cu galben este arborat:

  • STEAGUL ROȘU – scăldatul este interzis
  • STEAGUL GALBEN – înotul nu este recomandat decât înotătorilor profesioniști
  • STEAGUL ALB/NEGRU (în carouri) – înotul este interzis, în zonă e permis doar accesul ambarcațiunilor
  • Când nu este niciun steag de avertizare sau este doar steagul alb (opțional) e semn că avem liber la distracție.

Pe tot parcursul sezonului estival, peste 100 de salvamari și personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă și veghează plajele din Constanța și Mamaia în program 08:30 – 19:30.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Actualitate

Turneul ,,Citadele culturale dobrogene” ajunge la Constanţa şi Mangalia, în acest weekend

Published

on

Chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, membrii ai Duo-ului Kitharsis, și pictorul Mugur Popa vă invită la evenimentele din cadrul turneului ,,Citadele culturale dobrogene”. Serate de neuitat, în care se vor îmbina muzica și arta plastică, vor avea loc vineri, 8 iulie, de la ora 17:00, la Muzeul de Artă Constanţa şi sâmbătă, 9 iulie, de la ora 19:00, la Grădina Cuturală Callatis din Mangalia.

Chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, muzicieni de excepţie ce alcătuiesc Duo Kitharsis, sunt laureați cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Chitară Clasică Olsztyn (Polonia, 2014), Locul I la Concorso di Esecuzione Musicale „Citta di Piove di Sacco” (Padova, Italia, 2014), Locul I la Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale Castel Ritaldi (Italia, 2014), Locul al II-lea la Concursul International de „Duo de Chitară” L.I.G.I.T.A. (Liecthenstein, 2016), Premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră ,,Ciutat d’Elx” ediția a XX-a, Elche, Spania, în 2018 și Trofeul Concursului ,,Drumul spre celebritate”. De-a lungul timpului, de la fondarea sa din 2009, Duo Kitharsis a concertat pe scene importante din Franța, Germania, Italia, Polonia, alături de renumiți muzicieni și de mari orchestre naționale. In 2017 înființează la Bucuresti „The Flat Guitar Academy”, în cadrul căreia propun doritorilor să descopere noi posibilități ale chitarei, pe toate planurile de la chitară clasică la chitară electrică, electroacustică, bas. În toamna anului 2021 The Flat Guitar Academy și-a deschis porțile și la Constanța.

Pictorul Mugur Popa, stăpân al perspectivei și al construcției fizice, se dedică artei, creaţiei plastice, explorează tehnici diverse, din ce în ce mai moderne şi mai expresive. Oameni şi peisaje, arhitecturi citadine și teme marine sunt tratate de Mugur Popa cu bucuria descoperirii şi inteligenţa estetică a celui dăruit cu talent.

Continue Reading

Actualitate

Noi reguli de circulație pe strada Farului

Published

on

De joi, 7 iulie, circulația rutieră pe strada Farului este permisă, dinspre strada Salcâmilor către bulevardul Tomis. Proiectul de reorganizare a traficului a fost analizat și avizat de Primăria Municipiului Constanța împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier, în urma consultării repetate cu cetățenii rezidenți ai zonei și măsurării valorilor de trafic pe o perioadă relevantă.

Circulația rutieră va deveni astfel mai fluentă în zona tranzitată de strada Farului. Ca măsură complementară, este permis accesul conducătorilor auto din bulevardul Alexandru Lăpușneanu către bulevardul Tomis.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222