Connect with us

Societate

Eveniment Caritabil la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa

Published

on

În Constanţa, pe data de 8 decembrie 2018, va avea loc un eveniment caritabil cu participarea artiştilor de la Teatrul Naţional de Opera şi Balet “Oleg Danovski” Constanţa care vor susţine Spectacolul de Operă „BAL MASCAT“ de Giuseppe Verdi. Acesta va fi organizat de Asociaţia Dăruieşte Aripi în parteneriat cu Grupul de Iniţiativă Minerva.

Spectacolul de operă va avea loc la Teatrul Naţional de Opera și Balet “Oleg Danovski” din Constanţa în data de 08.12.2018, la orele 18.00. Donația recomandată pentru o invitaţie la acest eveniment este de 100 lei. Invitațiile pot fi achiziţionate de la reprezentanții Asociației Dăruiește Aripi la numărul de telefon 0745 864 034.

„Ne-am alăturat efortului Asociaţiei Dăruieşte Aripi pentru că împărtăşim aceleaşi valori şi credem că împreună suntem mai puternici. Îndemnăm la implicarea activă a fiecăruia dintre noi. Evenimentul se adresează celor care înțeleg importanţa eforturilor comune pentru a face bine”, a declarat Sebastian Mihael Ghiţă, reprezentantul grupului de iniţiativă.

„Suntem în plină derulare a proiectului de reconstrucţie şi modernizare a Secţiei de terapie intensivă nou-născuţi şi a Compartimentului de prematuri de la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Sfântul Apostol Andrei din Constanţa, singurul compartiment de terapie intensivă neonatală din cadrul unei maternităţi de gradul 3 din zona de Sud-Est a României. Copiii sunt cea mai preţioasă resursă a comunităţii noastre, indiferent de cât de mic este cel care porneşte în viaţă”, a declarat Alina Pătrăhău (Vasea), fondatoarea Asociaţiei Dăruieşte Aripi.

Societate

România, țara-sursă pentru traficul de persoane! Organizațiile luptă pentru eradicarea fenomenului

Published

on

România este una dintre principalele țări-sursă de persoane traficate din Uniunea Europeană (conform Eurostat, 2019). Anul trecut au fost identificate 698 de persoane care au căzut victime acestui fenomen, aproape 50% dintre ele fiind minore, conform Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane. 

În acest context, 15 dintre cele mai active organizații care luptă împotriva traficului de persoane au construit platforma de colaborare www.traficdepersoane.ro, cu scopul principal de a oferi tuturor celor care vor să contribuie la combaterea acestui fenomen un instrument de lucru participativ și axat pe rezultate.

Platforma, care va acționa ca o rețea funcțională de cooperare și un catalizator de resurse ale organizațiilor, instituțiilor și persoanelor care activează în domeniu, va identifica obiectivele comune ale acestora și va iniția și coordona activitățile necesare îndeplinirii acestor obiective.

Membrii platformei își propun:

  • Să încurajeze și faciliteze schimbul de informații și know-how, precum și o conversație permanentă pe subiectele de interes atât între membrii platformei, cât și cu autoritățile și cu ceilalți actori instituționali;

  • Să contribuie activ la conștientizarea, educarea și capacitarea diferitelor grupuri profesionale, a factorilor de decizie și a publicului larg prin organizarea de seminare, ateliere și alte inițiative online și offline pe tema traficului de persoane, atât pentru societatea civilă, cât și pentru alte instituții și entități;

  • Să creeze și să își asume o conduită etică stabilită de comun acord în discuțiile cu autoritățile, factorii decizionali, mass-media și publicul larg;

  • Să organizeze grupuri tematice sau campanii comune.

Traficul de persoane este forma de crimă organizată care afectează global milioane de oameni. Fie că vorbim despre exploatarea sexuală, munca forțată sau alte forme de trafic, acestora le cad victime persoanele vulnerabile, lipsite de sisteme adecvate de protecție.

Din cauza potențialului ridicat de creștere a incidenței cazurilor de trafic de persoane, determinat de factorii de incertitudine legați de criza sanitară și efectele agravante ale acesteia, ACUM este cel mai bun moment să strângem rândurile, să ne reunim și să ne coordonăm acțiunile astfel încât, împreună, să creștem impactul inițiativelor noastre și să contribuim la scăderea numărului de victime traficate originare din România.

Platforma este deschisă tuturor organizațiilor, instituțiilor și persoanelor care își doresc să ni se alăture și care împărtășesc aceleași valori.

Continue Reading

Societate

Statistici sumbre! Sărăcia extremă și criza economică actuală separă copiii de părinți, iar micuții ajung în orfelinate

Published

on

Hope and Homes for Children lansează o campanie socială de strângere de fonduri și trage un semnal de alarmă cu privire la numărul din ce în ce mai mare de copii care riscă să fie separați de părinți și să ajungă în orfelinate, în contextul pandemiei și al sărăciei extreme în care familiile vulnerabile se adâncesc, în lipsa unui loc de muncă. Cu mesajul Sărăcia extremă separă copiii de părinți, treptat, până îi separă de tot. Trimite HOPE la 8844 și ajută-i să rămână împreună!, Fundația își propune ca, în urma apelului, să poată susține 1600 de copii aflați în situație de risc și familiile lor, prin intervenții integrate care să țină copiii în siguranță, acasă, în următoarea perioadă. Spotul video care însoțește campania, realizat în colaborare cu regizorul Tom Wilson, vorbește despre așteptare, dar și despre riscul instituționalizării pentru copiii care trăiesc în sărăcie.

De curând, Banca Mondială anunța că sărăcia extremă crește anul acesta pentru prima dată în ultimii 22 de ani – și estima că efectele pandemiei vor împinge în sărăcie extremă între 88 și 115 milioane de oameni doar în acest an, în special în țări care se confruntă cu rate ridicate de sărăcie, cum este și România. În condițiile în care, în 2019, România se afla deja pe primul loc în UE, conform EUROSTAT, cu 1 din 3 copii care trăiau în risc de sărăcie și excluziune socială, situația devine din ce în ce mai alarmantă: în lipsa unui minim necesar pentru a supraviețui – un acoperiș deasupra capului, căldura pe timpul iernii, sau cel puțin o masă pe zi – copiii sunt separați de părinți și, inevitabil, ajung în centre de plasament sau în forme de protecție specială.

O platformă de donație – www.pretulbinelui.ro – susține campania unde cei care vor să ajute pot face o donație lunară pentru 3 mese pe zi, chiria pentru o lună, lemnele necesare unei familii, pe perioada iernii – și alte intervenții care pot face o diferență majoră în lupta pentru supraviețuire a unei familii sărace. Fiecare ajutor contează pentru ca, pe măsură ce sunt identificate soluții alternative de locuire și îngrijire pentru copiii încă rămași în orfelinate, alții să nu le ia locul.

Campania a fost lansată pe 14 octombrie, în cadrul unui eveniment restrâns, în aer liber, găzduit de Excelența Sa Andrew Noble, Ambasadorul Marii Britanii la București, unde a fost prezentat, în premieră, spotul video al campaniei. În cadrul evenimentului a fost anunțat noul Ambasador Hope and Homes for Children, jurnalistul Mihai Morar, care se alătură echipei de Ambasadori formată din Amalia Enache, Marius Manole și Alexandru Tomescu. 

Nu cred că am vrea, vreodată, să ne imaginăm copilăria fără părinți și fără familie. Atunci, de ce am accepta această realitate pentru zeci de mii de copii din jurul nostru? Dacă știm cât de cumplite sunt consecințele instituționalizării asupra copiilor, dacă înțelegem amploarea traumelor separării lor de părinți, atunci nu avem cum să fim părtașii unor astfel de drame, fie și de la distanță. Dacă nu ai vrea să li se întâmple așa ceva celor dragi ție, hai să facem ceva pentru copiii expuși unei astfel de nenorociri: să-i ajutăm să rămână împreună cu părinții lor. Foarte puține lucruri pot fi mai importante decât asta. declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children

În martie anul acesta, peste 4.800 de copii erau încă instituționalizați, la nivel național, în 166 de centre de plasament (conf. ANDPDCA).

Continue Reading

Societate

“Aștepta clienții”, dar a dat nas în nas cu jandarmii!

Published

on

Jandarmii au surprins în zona Casa de Cultură, o persoană care avea asupra lui 12 pliculețe autosigilante transparente cu substanță vegetală de culoare verde, o țigaretă (joint) și trei folii de aluminiu cu fragmente vegetale de culoare verde, cu miros înţepător,  pregătite de livrare.

Vineri, 16 octombrie a.c. ora 11.30, jandarmii Grupării Mobile Constanţa care se aflau în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în zona Casa de Cultură din Constanța, au observat o persoană care confecţiona o ţigaretă artificială (joint). La vederea echipajului,  a început să se agite, a aruncat pe jos ţigareta și a fugit. A fost somat, s-a oprit și i  s-a făcut controlul corporal sumar.

Asupra lui, jandarmii au mai găsit 12 pliculețe autosigilante transparente cu substanță vegetală de culoare verde, o țigaretă(joint) și trei folii de aluminiu cu fragmente vegetale de culoare verde, cu miros înţepător,  pregătite de livrare. A declarat că dorea să vândă pliculețele  cu 10-15 lei/bucată  și urma să pregătescă următoarea vânzare,  porționând și substanța vegetală din foliile de aluminiu.

Pliculeţele autosigilante, foliile cu substanță vegetală și  ţigareta găsite asupra lui vor fi  predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.

Continue Reading

Trending

Copyright © 2020 CityPressConstanta