Connect with us

Actualitate

European Spartan – exerciţiu militar multinaţional

Published

on

European Spartan face parte din seria de activităţi organizate de Agenţia Europeană pentru Apărare (EDA) şi Forţele Aeriene Române, în cadrul programului EATF (European Air Transport Fleet). La evenimentul multinaţional de pregătire şi antrenament în domeniul aviaţiei de transport, din perioada 13-24 mai, ce se desfăşoară în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, participă militari din Italia, Lituania, Slovacia, Bulgaria şi, bineînţeles, România.

Exerciţiul militar, din cadrul programului EATF, este destinat antrenării în comun a utilizatorilor de aeronave militare C-27J Spartan. Antrenamentele se desfăşoară după un scenariu complex, care presupune exersarea şi consolidarea tehnicilor pentru executarea misiunilor de zbor, aterizarea pe piste neamenajate şi pe distanţe scurte, paraşutarea de personal şi materiale, cooperarea cu aeronave de luptă şi coordonarea acţiunilor aeriene cu cele ale forţelor terestre.

Aeronava C-27J Spartan este destinată să execute misiuni tactice în cadrul operaţiunilor umanitare şi de menţinere a păcii, fiind capabilă să transporte forţe, echipamente, vehicule, artilerie uşoară şi să opereze perioade lungi de timp fără sprijin direct de la baza de dislocare, în condiţii climatice severe.

 

Sursa: MApN

 

Actualitate

Atenționare pentru turiști și constănțeni

Published

on

Weekendul bate la ușă, cel mai așteptat eveniment al verii, festivalul NEVERSEA, a început, iar orașul este plin de oameni care vor să se distreze. Temperaturile sunt ridicate, apa mării este perfectă pentru îmbăiere, de aceea, atât constănțenii, cât și turiștii vor să petreacă mult timp pe plajă și în apă.

Atunci când vrem să intrăm în apă, trebuie neapărat să ținem cont de steagurile arborate în punctele de salvamar.

  • Steagul roșu cu galben înseamnă că plaja este supravegheată de salvamari.

E bine de știut că atunci când sub steagul roșu cu galben este arborat:

  • STEAGUL ROȘU – scăldatul este interzis
  • STEAGUL GALBEN – înotul nu este recomandat decât înotătorilor profesioniști
  • STEAGUL ALB/NEGRU (în carouri) – înotul este interzis, în zonă e permis doar accesul ambarcațiunilor
  • Când nu este niciun steag de avertizare sau este doar steagul alb (opțional) e semn că avem liber la distracție.

Pe tot parcursul sezonului estival, peste 100 de salvamari și personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă și veghează plajele din Constanța și Mamaia în program 08:30 – 19:30.

sursa foto: Primăria Constanța

Continue Reading

Actualitate

Turneul ,,Citadele culturale dobrogene” ajunge la Constanţa şi Mangalia, în acest weekend

Published

on

Chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, membrii ai Duo-ului Kitharsis, și pictorul Mugur Popa vă invită la evenimentele din cadrul turneului ,,Citadele culturale dobrogene”. Serate de neuitat, în care se vor îmbina muzica și arta plastică, vor avea loc vineri, 8 iulie, de la ora 17:00, la Muzeul de Artă Constanţa şi sâmbătă, 9 iulie, de la ora 19:00, la Grădina Cuturală Callatis din Mangalia.

Chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, muzicieni de excepţie ce alcătuiesc Duo Kitharsis, sunt laureați cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Chitară Clasică Olsztyn (Polonia, 2014), Locul I la Concorso di Esecuzione Musicale „Citta di Piove di Sacco” (Padova, Italia, 2014), Locul I la Concorso Internazionale di Esecuzione Musicale Castel Ritaldi (Italia, 2014), Locul al II-lea la Concursul International de „Duo de Chitară” L.I.G.I.T.A. (Liecthenstein, 2016), Premiul I la Concursul Internațional de Muzică de Cameră ,,Ciutat d’Elx” ediția a XX-a, Elche, Spania, în 2018 și Trofeul Concursului ,,Drumul spre celebritate”. De-a lungul timpului, de la fondarea sa din 2009, Duo Kitharsis a concertat pe scene importante din Franța, Germania, Italia, Polonia, alături de renumiți muzicieni și de mari orchestre naționale. In 2017 înființează la Bucuresti „The Flat Guitar Academy”, în cadrul căreia propun doritorilor să descopere noi posibilități ale chitarei, pe toate planurile de la chitară clasică la chitară electrică, electroacustică, bas. În toamna anului 2021 The Flat Guitar Academy și-a deschis porțile și la Constanța.

Pictorul Mugur Popa, stăpân al perspectivei și al construcției fizice, se dedică artei, creaţiei plastice, explorează tehnici diverse, din ce în ce mai moderne şi mai expresive. Oameni şi peisaje, arhitecturi citadine și teme marine sunt tratate de Mugur Popa cu bucuria descoperirii şi inteligenţa estetică a celui dăruit cu talent.

Continue Reading

Actualitate

Noi reguli de circulație pe strada Farului

Published

on

De joi, 7 iulie, circulația rutieră pe strada Farului este permisă, dinspre strada Salcâmilor către bulevardul Tomis. Proiectul de reorganizare a traficului a fost analizat și avizat de Primăria Municipiului Constanța împreună cu reprezentanții Serviciului Rutier, în urma consultării repetate cu cetățenii rezidenți ai zonei și măsurării valorilor de trafic pe o perioadă relevantă.

Circulația rutieră va deveni astfel mai fluentă în zona tranzitată de strada Farului. Ca măsură complementară, este permis accesul conducătorilor auto din bulevardul Alexandru Lăpușneanu către bulevardul Tomis.

Continue Reading

Actualitate

Începe construirea noii Școli nr.3, din Năvodari

Published

on

Vești bune pentru locuitorii din orașul Năvodari, dar și pentru elevi. Primarul Florin Chelaru a anunțat pe pagina personală de socializare că începe construirea noii școli numărul 3 din localitate.
Constructorul a intrat pe amplasament, execută împrejmuirea terenului și desfășoară organizarea de șantier.
Noua Școală nr.3 va fi construită din fonduri europene și va integra inclusiv corpul de clădire edificat în urmă cu aproape 15 ani, care va fi reabilitat și modernizat!
Sursa foto: Facebook Chelaru Florin

Continue Reading

Trending

Copyright © 2022 CityPressConstanta || citytvconstanta@gmail.com || 075.888.2222