Connect with us

Actualitate

Elevii vor intra, de luni, în vacanța… prelungită de primăvară

Published

on

Elevii au intrat în această săptămână în vacanța… prelungită de primăvară. Totul în urma modificării structurii anului școlar curent. Cei mai mulți dintre aceștia vor reveni în băncile școlii abia pe data de 4 mai.

În timp ce, în marea lor majoritate, elevii vor relua cursurile la începutul lunii mai, cei din clasele terminale vor face cursuri online în perioada 12 aprilie – 29 aprilie.

Așa cum se vehicula și ulterior s-a concretizat, structura anului școar a fost modificată recent prin ordin al ministrului Educației, astfel încât vacanța de primăvară a fost prelungită. Cu alte cuvinte, vacanța va fi în perioada 2 aprilie – 4 mai pentru cei mai mulți dintre preșcolari și școlari.

În schimb, elevii din clasele terminale vor avea vacanță în perioada 2 aprilie – 11 aprilie, pentru Sărbătorile Pascale Catolice și în perioada 30 aprilie – 9 mai, pentru Paștele Ortodox. De asemenea, în intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.

Decizia de a prelungi vacanța de primăvară a elevilor a fost luată de autorități în încercarea de a opri cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

sursa foto: timponline.ro

Actualitate

Container din Norvegia, încărcat cu deşeuri, depistat în Portul Constanţa

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au efectuat controlul fizic asupra unui container aflat în Portul Constanţa Sud Agigea, încărcat cu deşeuri.

În urmă cu câteva zile, în urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au descoperit un container sosit din Norvegia, încărcat cu deşeuri, pentru o firma de pe raza judeţului Brăila care efectua activităţi de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile fiind constituite dintr-un amestec cu deşeuri de aproximativ 14.000 kilograme, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României. În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire de acte nereale şi nerespectarea regimului deşeurilor, mărfurile urmând să fie returnate la expeditor.

Continue Reading

Actualitate

Muzeul de Artă Constanța, își îmbogățește patrimoniul

Published

on

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a semnat dispoziția privind acceptarea unei oferte de donație a patru opere de artă către Muzeul de Artă Constanța.

Cele patru picturi, “Bucătăria Cleopatrei II”, “Nuntă cu pisică neagră”, „Circazieni în peisaj” și “Carnaval folcloric – cortegiul copiilor”, în valoare de aproximativ 50.000 de lei, au aparținut artistei plastice, poetei, prozatoarei şi traducatoarei, Margareta Sterian. Acestea, au făcut parte din colecția privată a pictorului şi criticului de artă Mircea Barzuca. Apropiat și moștenitorul testamentar al artistei, depozitar al unei arhive imense, Mircea Barzuca a înfiinţat „Fundaţia Margareta Sterian”, iar în colaborare cu Muzeul Literaturii Române, a organizat o expoziţie cu desenele artistei. Tot în memoria marii artiste, Muzeul Naţional de Artă, decernează premiile „Margareta Sterian”, iar una dintre străzile capitalei României îi poartă numele.

„Continuăm munca începută, cu mai bine de două decenii în urmă, de regretata Doina Păuleanu, prin a îmbogăți cultura constănțeană cu noi opere de artă. Margareta Sterian, este unul din numele importante ale generaţiei sale, cu o personalitate complexă și un artist valoros, care, din păcate, a fost apreciată mult prea puțin în timpul vieții. Operele sale, de un inedit aparte, își recapătă locul firesc, pe simezele Muzeului de Artă Constanța. Patru noi opere semnate de marea artistă, au intrat de astăzi în partimoniul instituției noastre de cultură, pe care îl vor îmbogăți atât din punct de vedere artistic, cât și ca valoare. De altfel, acestă donație a domnului Mircea Barzuca, către Muzeul de Artă Constanța, reprezintă dovada faptului că operele marilor artiști au fost, sunt și vor fi păstrate în cele mai bune condiții de către instituția noastră de cultură. Astfel, publicul se poate bucura de frumusețile acestora, mulți ani de acum înainte, așa cum sperăm că se va întâmpla și cu lucrările din colecția Topalu. Mulțumim domnului Mircea Barzuca, pentru gestul neașteptat pe care l-a facut”, a declarat Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

Născută la Buzău, la sfârșitul secolului XIX, artista se stinge din viaţă la 95 de ani, în anul 1992. Ulterior, ucenicul acesteia, Mircea Barzuca, se luptă de mai bine de 20 de ani pentru a-i face cunoscute operele și în țară. Acesta declarând într-un interviu acordat postului de Radio România Internațional:

“Desenul Margaretei Sterian poate fi regăsit şi în pictura ei, pentru că, în maniera ei de a picta, se poate descifra acel desen. Dar ea a fost o desenatoare care lucra, în primul rând, sub impresia chipului pe care-l picta şi, de aceea, desenul ei era foarte liber. Majoritatea scriitorilor expuşi în această expoziţie i-au fost şi prieteni, erau cam din aceeaşi generaţie, născuţi în jurul anului 1900. Unii dintre ei au căzut în uitare, iar o parte dintre ei au trecut de la poezie la alte activităţi, în special la proză sau critică. Şi tot câţiva dintre ei au murit foarte tineri sau au plecat din ţară. Oricum, nu toţi au reuşit mari performanţe care să le poarte numele peste anii dictaturii. A fost unul din motivele pentru care Muzeul Literaturii Române şi Fundaţia Margareta Sterian au decis că este nevoie de o asemenea expoziţie.”

Muzeul de Artă Constanța, intenționează să organizeze, pentru luna iunie a acestui an, o expoziție dedicată artistei.

Continue Reading

Actualitate

UGIR propune mai multe amendamente la ,,Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor comerciale şi a serviciilor de piaţă în Municipiul Constanţa”

Published

on

În cursul acestei zile, am primit la redacţie următorul comunicat de presă:

,,Uniunea Generală a Industriașilor din România, confederație patronală reprezentativă la nivel național, conform sentinței civile nr. 6RZ/06.06.2018 și încheiere CA București din 14.12.2018, consideră dialogul social un instrument de bază pentru comunicarea cu autoritățile naționale și locale pentru implementarea programelor de dezvoltare națională și locală.

Prin acest comunicat, UGIR Constanța vă supune atenției următoarele amendamente/observații conform Anexa 1 (așa cum a fost înaintat către Primăria Municipiului Constanța) privind REGULAMENTUL PRIVIND ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚILOR COMERCIALE ȘI A SERVICIILOR DE PIAȚĂ ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA.

Președinte UGIR Constanța

Mircea – Titus Dobre”.

Continue Reading

Actualitate

RAJA continuă programul de modernizare și dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din județul Constanța

Published

on

RAJA SA a semnat în 16 aprilie două noi contracte de lucrări, CL 41 și CL 46, prevăzute în amplul Proiect Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare, din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.

Contractul de lucrări CL 41 – “Reabilitare conductă de aducțiune apă potabilă Gospodăria de apă Eforie Nord – Agigea, reabilitare conducte de aducțiune apă potabilă Gospodăria de apă Constanța Sud – Lazu – Agigea – Gospodăria de apă Eforie Nord, rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, rețele de incintă din comuna Costinești, reabilitare gospodărie de apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea, județul Constanța” are o valoare totală de 76.993.734,22 lei.

Lucrările de proiectare și execuție se vor desfășura pe parcursul a 22 de luni și includ următoarele obiective: reabilitarea aducțiuni Gospodăria de apă Constanța Sud – Agigea – Eforie Nord – Agigea, reabilitare aducțiuni Gospodăria de apă Constanța Sud – Lazu – Agigea – Gospodăria de apă Eforie Nord; reabilitare aducțiune (magistrală) Gospodăria de apă Eforie Nord – rețea de distribuție Agigea, reabilitare Gospodărie de apă Costinești, care cuprinde: stație de electroclorare, cameră de vane rezervoare existente (2×1000 m3), stație de pompare a apei tratate, generator electric de rezervă, dispecerat local SCADA, rețele de incintă, instalație de paratrăsnet, sistem de securitate antiefracție și alte lucrări specifice de amenajare, reabilitare Gospodărie de apă Eforie Nord cu stație de electroclorare, camere de vane rezervoare existente (2×5000 m3), grup nou de pompare pentru localitatea Agigea, generator electric de rezervă, extinderea dispeceratului SCADA existent, rețele de incintă, instalație de paratrăsnet, sistem de securitate antiefracție și alte lucrări specifice de amenajare. Contractul de lucrări CL 46 – „Treaptă pre-epurare mecanică Cluster Năvodari.

Lucrarea în incinta Stației de epurare Medgidia are termen de execuție 18 luni și o valoare totală de 21.517.270,60 lei ce cuprinde lucrări de proiectare și execuție pentru o treaptă de pre-epurare la Cluster-ul Năvodari, cu cămin de intrare, grătare dese, deznisipator cuplat cu separator de grăsimi cu insuflare de aer, o stație de pompare intermediară și clădirea aferentă, dar și extinderea Stației de epurare Medgidia, prin realizarea unui bazin de retenție.

„În esență, toate aceste investiții se adresează UAT-urilor, se adresează oamenilor din localitățile în care se derulează proiectele. Ca de fiecare dată, sunt extrem de interesat de aceste contracte, care țin de condițiile noastre de trai, de viața noastră în esență și doresc încă o dată să vă asigur de sprijinul nostru. Consiliul Județean Constanța este acționarul majoritar al RAJA și suntem interesați ca această companie de interes strategic național, având în vedere segmentul de populație căreia i se adresează, mai ales în sezonul estival, să ducă la bun sfârșit proiectele pe care le-a inițiat. Să nu uităm că RAJA nu face politică. RAJA este în slujba cetățenilor și singurul interes este asigurarea calității serviciilor și mai ales furnizarea acestui element esențial, apa”, a declarat Președintele Consiliului Județean Constanța – Mihai Lupu.

Investițiile prevăzute în cele două contracte au ca obiectiv principal asigurarea continuității serviciilor furnizate, accesul la apă potabilă de calitate și reducerea riscurilor de poluare a mediului, atât pentru populația din zonă cât și pentru turiștii care cresc semnificativ numărul consumatorilor în sezonul estival.

„Sunt două proiecte foarte importante pentru zona de sud a litoralului. De fapt, o mare parte din lucrările prinse pe POIM se desfășoară în zonele turistice. Deja în Constanța avem mai multe șantiere deschise și trebuie să finalizăm aceste investiții cât mai repede, motiv pentru care ne dorim ca firmele constructoare să lucreze și în weekend. De aceea, am luat decizia ca ședințele de progres pe contractele de execuție să se desfășoare sâmbăta și duminica, chiar dacă lucrările sunt în grafic, astfel încât să devansăm termenele de finalizare”, a declarat directorul general RAJA SA – Aurel Presură.

Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța este cel mai reprezentativ program integrat din domeniul alimentării cu apă potabilă și al colectării/tratării apelor uzate aflat în implementare la nivel național. Aceste investiții vor conduce la dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în 91 de localități din 6 județe. Până în prezent, din cele 50 de contracte de lucrări, 42 au fost atribuite, iar pentru 5 dintre acestea s-a semnat recepția la terminarea lucrărilor.

Continue Reading

Curtea Brancoveneasca

Trending

Copyright © 2021 CityPressConstanta